UDMR A REVENIT URGENT, ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR, CU UN NOU PROIECT LEGISLATIV CARE VIZEAZĂ SEPARATISMUL, AUTONOMIA TERITORIALĂ PE CRITERII ETNICE, SUBMINAREA ROMÂNIEI

Distribuie pe:

În preajma centenarului Trianonului, UDMR se situează agresiv pe linia directivelor politice trasate din Budapesta și își întețește provocările cu caracter etnic, instigările separatiste, revizioniste, atacă susținut și programatic pentru a submina România, din interior și exterior. Evident, profită, fără scrupule, și de contextul actualei pandemii, care sanitar dar și politic este șubrezitoare pentru instituțiile statului român și nu numai.

Iată, la foc în rafale, încă o inițiativă legislativă a UDMR, care a fost adoptată tacit de Senat, iar acum se dezbate în Camera Deputaților. Proiectul anterior, parcă în oglindă, privind Statutul de autonomie a pretinsului Ținut Secuiesc, a fost adoptat tacit de către Camera Deputaților. Vă asigur că nu poate fi vreo coincidență, ambele au fost adoptate în aceeași dată, 23 aprilie 2020.

Mai mult sau mai puțin întâmplător, judecați cu dreaptă măsură, inițiativa UDMR are un conținut izbitor, identic, cu inițiativa PSD privind Codul administrativ al României din anul 2018. Dar în ceea ce privește reglementările privind minoritățile naționale, constatăm că inițiativa UDMR depășește în gravitate atât inițiativa PSD, declarată neconstituțională, cât și Codul administrativ în vigoare, atacat la Curtea Constituțională.

În acest sens, inițiativa UDMR adaugă suplimentar, fără număr, la titularii obligației de a asigura folosirea limbilor minorităților naționale. Astfel, pe lângă autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, prefecturile și serviciile publice deconcentrate, propunerea legislativă adaugă inspectoratele județene ale poliției române. Proiectul excede prevederile Constituției României, care impun în categoria titularilor obligației de asigurare a folosirii limbilor minorităților naționale, exclusiv autoritățile administrației publice locale și serviciile publice deconcentrate.

La fel de grav, inițiativa UDMR reglementează, în mod neconstituțional, însemnele și simbolurile care exprimă identitatea etnică, istorică, culturală și economică a cetățenilor aparținând minorităților naționale. Astfel, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, prin hotărârea organelor lor deliberative sau, după caz, a organelor de conducere, pot adopta și folosi, alături de însemnele oficiale ale României, și aceste însemne și simboluri, deci, implicit, așa-zisul steag secuiesc.

Vă atenționez că această inițiativă, prin generalizarea folosirii la nivel național a limbii unei minorități naționale aflate sub pragul de 20%, afectează însuși caracterul de limbă oficială al limbii române. Cu alte cuvinte, aproape orice entitate administrativă, într-un mod subiectiv și arbitrariu, poate decide cu de la sine putere asigurarea folosirii limbii minorităților naționale în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale, ATENȚIE!, nu ating ponderea de 20%. Or, acest prag reprezintă tocmai ponderea semnificativă, fiind prevăzut și în baza Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare și a Constituției României.

În final, inițiativa UDMR trebuie categoric respinsă, întrucât încalcă Liniile directoare pentru tratamentul cadru, convenit în privința minorităților la Ljubljana, vizând integrarea societăților diverse ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa. Conform acestuia:

Citez:

“Cunoașterea limbii de Stat de către toate persoanele rezidente în Statul respectiv este necesară pentru o participare deplină și eficientă. În plus, limba poate fi un instrument puternic de intensificare a sentimentului apartenenței”.

Am încheiat citatul.

Acestea sunt doar câteva dintre argumentele pentru care Partidul Mișcarea Populară va vota împotriva acestei propuneri legislative periculoase și neavenite. Vă solicit, stimați colegi parlamentari, să procedați la fel și să respingeți orice astfel de proiect care subminează România.

(Alocuțiune susținută telefonic în ședința de plen a Camerei Deputaților, de miercuri, 6.05.2020)

 

Lasă un comentariu