“TE IUBESC ȘI ÎȚI DORESC DESTUL”

Mi s-a întâmplat să aud un schimb de cuvinte între tatăl și fiica lui în ultimele momente ale despărțirii pe aeroport. Tocmai se anunța plecarea. Lângă poarta de securitate, s-au îmbrățișat și tatăl i-a spus “Te iubesc și îți doresc destul.” Fata, zâmbind, i-a răspuns: “Tăticule, viața noastră împreună a fost mai mult decât destul. Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodată. Îți doresc de asemenea destul, tată.”

S-au sărutat și fiica a plecat. Tatăl a făcut câțiva pași înspre fereastra lângă care mă așezasem. Cum stătea acolo în picioare, puteam să văd că îl înecau lacrimile. Aș fi vrut să-l îmbărbătez cumva, dar nu puteam deranja intimitatea unui om străin. El însuși, însă, a deschis conversația, întrebându-mă: “Vi s-a întâmplat vreodată, să vă luați rămas-bun de la cineva, știind că îl vedeți pentru ultima dată?”

“Da, mi s-a întâmplat.” i-am răspuns. “Scuzați-mă că vă întreb, dar de ce credeți că acesta a fost un rămas-bun pentru totdeauna?”

“Sunt bătrân, iar ea locuiește foarte departe. Mă așteaptă momente grele înainte și realitatea este ca următoarea ei întoarcere aici va fi ca să mă ducă la groapă.” spuse el.

“Pe când vă luați rămas-bun, v-am auzit spunând,

“Îți doresc destul”. Pot să vă întreb ce înseamnă asta?

El începu să zâmbească. “Asta este o urare care ni s-a păstrat de la generațiile anterioare. Părinții mei obișnuiau să le-o spună la toți...”. Omul făcu o mică pauză și se uită în sus ca și cum ar fi încercat să și-o amintească în detaliu, apoi zâmbi și mai mult. “Când spunem - îți doresc destul, vrem ca cealaltă persoană să aibă viața plină cu destule lucruri care s-o susțină.” Apoi, întorcându-se spre mine îmi recită din memorie următoarele:

“Îți doresc destul soare, care să-ți lumineze comportamentul, indiferent de cât de mohorâtă ar fi ziua.

Îți doresc destulă ploaie, pentru a aprecia soarele cu atât mai mult.

Îți doresc destulă fericire, ca să-ți țină spiritul viu cât vei trăi.

Îți doresc destulă durere, ca până și cea mai mică bucurie a vieții să ți se pară mai mare.

Îți doresc destul câștig pentru a-ți satisface dorințele.

Îți doresc să pierzi destul, pentru a aprecia ceea ce ai.

Îți doresc destule salutări până a ajunge la finalul rămas-bun.”

 

“CĂLĂTORIILE MELE M-AU SCHIMBAT”

Într-o zi, când mergea prin parcul în care își făcea zilnic plimbările, celebrul scriitor ceh Franz Kafka a întâlnit o fetiță care plângea. Își pierduse păpușa și era tare dezolată.

Kafka s-a oferit să o ajute să o găsească, așa că și-au dat întâlnire a doua zi, în același loc.

Pentru că nu a găsit-o, el a scris o scrisoare ca din partea păpușii, pe care i-a citit-o fetiței a doua zi când s-au reîntâlnit.

“Te rog nu plânge după mine, am plecat într-o excursie în jurul lumii. Îți voi scrie despre aventurile mele.”

Acesta a fost începutul multor scrisori care au urmat. De fiecare dată când cei doi se întâlneau, Kafka îi citea fetiței aventurile imaginare prin care trecea mult iubita ei păpușă. Fetița era consolată.

Când întâlnirile lor au ajuns la sfârșit, Kafka i-a adus fetiței o păpușă.

Aceasta arăta, evident, diferit față de cea originală. Scrisoarea cu care a venit însoțită explica: “Călătoriile mele m-au schimbat”.

Mulți ani mai târziu, fetița, acum fiind o femeie adultă, a găsit în această păpușă un bilețel pe care scria: “Tot ceea ce iubești vei pierde până la urmă. Dar în final, iubirea se va întoarce sub o altă formă.”

 

Lasă un comentariu