PSIHOLOGIE - AI DE SUFERIT DE PE URMA BÂRFELOR?

Faptul de a vorbi despre alții poate fi considerat drept un mijloc obișnuit de a face schimb de informații utile. Pe de altă parte însă, acest lucru poate cauza tulburare în guverne, dezbinare în familii, ruinarea carierei sau pătarea reputației personale. Bârfa este dezaprobată în mod aproape universal. Cu toate acestea, ea există peste tot. În unele limbi, bârfeala are o conotație totalmente negativă. În limba română, termenul bârfeală sau “clevetire” înseamnă o vorbire rău-voitoare la adresa cuiva sau o defăimare. În limba română, termenul are doar o conotație negativă. De aceea el comunică ideea a ceva răutăcios sau dăunător. Și aceasta deoarece a vorbi în mod inutil și defăimător este un lucru dăunător. El poate degenera chiar în calomnie, care a fost definită drept “afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva”.

Printre indienii seminoli din Statele Unite, faptul de a vorbi lucruri rele despre cineva este pus în aceeași categorie cu a minți sau a fura. Într-o comunitate Vest-africană, bârfitorii riscau să li se taie buzele sau, și mai râu, riscau să fie executați! Într-adevăr, pe parcursul. istoriei s-au luat măsuri pentru a pune frâu clevetirii. Între secolele al XV-lea și al XVIII-lea, în Anglia, Germania și mai târziu în Statele Unite, așa numita metodă a scufundării pe scaun era utilizată în mod obișnuit pentru a-i face de rușine pe clevetitori și a-i determina să abandoneze flecăreala dăunătoare. Această metodă consta în legarea vinovatului de un scaun și scufundarea lui de repetate ori în apă. Deși acest mod de pedepsire nu mai este utilizat de mult timp, ca și țintuirea la stâlpul infamiei și punerea cu picioarele în butuci, totuși, războiul împotriva clevetirii continuă chiar și în zilele noastre. De-a lungul anilor 1960, de exemplu, în Statele Unite s-au înființat centre de dezmințire a zvonurilor potențial dăunătoare activităților guvernului. Servicii similare au fost instituite in Irlanda de Nord și în Anglia. Au fost emise chiar legi pentru a pune frâu clevetirii destinate să cauzeze prejudicii economice anumitor instituții financiare. În pofida acestor eforturi, clevetirea supraviețuiește.

Nici legile, nici alte metode umane nu au reușit până în prezent să elimine efectul său dăunător. Clevetirea există peste tot : în cartiere, în birouri, în magazine, la petreceri, în familii. Ea cuprinde toate culturile, rasele, civilizațiile și orice nivel social. Un expert a spus : “Clevetirea este atât de obișnuită încât este aproape ca răsuflarea...Ea este profund înrădăcinată în natura umană”.

Într-adevăr, clevetirea dezvăluie uneori o latură foarte întunecată a naturii umane, o latură care găsește plăcere în a păta reputația, a deforma adevărul și a distruge vieți. Însă, faptul de a vorbi despre alții nu este ceva neapărat greșit. Acest lucru poate avea și o latură pozitivă. Cunoașterea graniței dintre vorbirea inofensivă și clevetirea dăunătoare este cheia evitării faptului de a-i transforma pe alții și pe noi înșine în victime.

Unele victime ale clevetirii s-au sinucis. Deși rezultatele sunt rareori atât de tragice, nu există nicio îndoială cu privire la puterea distructivă a clevetirii. Clevetirea poate provoca nopți fără somn, dureri de inimă și indigestie. Și, fără îndoială, ea ne-a cauzat tuturor cu o ocazie sau alta, stări de neliniște. De fapt, scriitorul William M. Jones avertizează că în lumea afacerilor “trebuie să accepți posibilitatea că, în cursul carierei tale, cineva va încerca să-ți distrugă reputația”. Clevetirea negativă este ca o sabie care poate să rănească și chiar să ucidă. Iar uneori, ea poate să distrugă cu viteza fulgerului.

Cum ajung unii să devină clevetitori

Toată lumea vorbește despre cele mai diverse lucruri, dar oare câți se limitează să nu depășească granița dintre vorbirea inofensivă și clevetire? Cu toate că are o mare putere de a prejudicia, multe persoane consideră clevetirea ca fiind irezistibilă și atrăgătoare. Unul dintre motivele de bază care conduc la clevetire este faptul că oamenii se interesează unii de alții. În mod natural, suntem înclinați să vorbim despre alți oameni. Așa cum a declarat cândva antropologul Max Glukman: “Zilnic, și o mare parte din fiecare zi, majoritatea dintre noi clevetim. Cred că dacă ar trebui să ținem o evidență a modului în care ne utilizăm timpul în care nu dormim, pentru unii dintre noi clevetirea ar urma imediat după muncă”. Când este moderată și amabilă, vorbirea despre alții poate servi la un schimb de informații utile, ca mijloc de a afla ultimele evenimente. Aceasta poate include lucruri inocente, cum ar fi: cine s-a căsătorit, cine este însărcinată și cine a murit, sau poate fi o simplă discuție de haz, care este lipsită de intenții malițioase. Foarte des, însă, vorbirea inutilă trece dincolo de granițele corectitudinii a bunului simț. Faptele sunt înflorite, exagerate sau deformate. Umilirea altora devine o sursă de umor. Intimitatea este violată. Lucrurile confidențiale sunt date pe față. Reputația este lezată sau distrusă. Lucrurile demne de laudă sunt eclipsate de lamentări, murmure și critici pedante. Pentru cel despre care s-a vorbit este o slabă consolare să știe că nu s-a intenționat ca el să fie ofensat. Clevetirea dăunătoare poate fi comparată cu noroiul aruncat pe un perete curat. Chiar dacă nu se lipește, întotdeauna lasă o pată urâtă. Un alt motiv datorită căruia putem fi ușor atrași în clevetire este dorința naturală de a fi simpatizați și acceptați de alții. Iată ce au scris psihologii John Sabini și Maury Silver: “Pentru un motiv sau altul, ești obligat să vorbești; și clevetirea este un mod plăcut, ușor și universal acceptat de a te achita de această obligație” (Moralitieș of Everyday Life). Clevetirea devine astfel combustibilul necesar pentru conversație, o modalitate de a fi acceptat. Problema este că oamenii tind să fie mai interesați de informațiile negative decât de cele pozitive. Unii par chiar să se bucure de lucrurile senzaționale și scandaloase. Clevetirea servește, așadar, la trezirea interesului: cu, cât mai impresionantă sau scandaloasă este o noutate, cu atât este mai bine. Rareori există vreo preocupare pentru dovedirea unor afirmații scandaloase. Dar, curiozitatea morbidă de a ști ce se petrece în intimitatea căminelor, a dormitoarelor și în mintea oamenilor servește la ceva util? O altă greșeală este faptul că oamenii sunt înclinați să promoveze zvonurile fără să se preocupe prea mult de temeinicia lor sau de consecințe. Zvonurile neîntemeiate și informațiile false alimentează, și ele, clevetirea dăunătoare. Unele zvonuri au cauzat panică, dezastru și uneori chiar moarte. O companie producătoare de săpun a cheltuit milioane de dolari, încercând timp de câțiva ani să înlăture zvonul potrivit căruia simbolul său era simbolul lui Satan și că însăși compania ar fi implicată într-un anumit fel în cultul demonic. Totuși, persoanele individuale sunt cele care suferă cele mai mari prejudicii în urma zvonurilor.

Calomnia și efectele ei

Invidia și ura sunt adesea la rădăcina celei mai distructive forme de clevetire - calomnia. Uneori, motivul este răzbunarea, ca rezultat al sentimentelor rănite, sau gelozia. În orice caz, ei caută să-și promoveze propriul interes, distrugând bunul renume al altora. Deși calomnia este, în mod evident, cea mai condamnabilă formă de clevetire, angajarea în oricare formă de clevetire jignitoare sau generatoare de probleme este o dovadă de necinste și de iresponsabilitate. Așadar, cum se poate evita ca o vorbire inofensivă să degenereze într-o calomnie dăunătoare?

Cum te poți proteja

Atâta timp cât vor exista oameni, va continua să existe și faptul de a vorbi despre alții, însă, nu există absolut niciun motiv justificat pentru a cleveti sau pentru a calomnia ! Acest fel de vorbire ofensează și rănește; poate distruge chiar vieți, relațiile dintre oameni și reputația lor. Ai putea evita să depășești limitele bunei cuviințe și să te complaci în clevetirea dăunătoare? Cum te-ai putea proteja pe tine însuți de ea? Trebuie să recunoaștem că în anumite circumstanțe este aproape imposibil să tăcem. De exemplu, ai putea avea bănuieli întemeiate despre un delict serios comis împotriva ta sau a familiei tale. S-ar putea să nu ai nicio dovadă, dar simți nevoia de a face ceva în legătură cu aceasta. Ar fi oare ceva calomniator să vorbești despre acest lucru cu un prieten de încredere sau cu cineva care are autoritate ? Ești oare un clevetitor malițios dacă te adresezi cuiva pentru un sfat ? Evident, nu. Bineînțeles, atunci când se tratează astfel de situații delicate, este vital să dai dovadă de o bună judecată și de echilibru.

Nu asculta clevetirea jignitoare: Ce s-ar întâmpla cu “gurile rele” dacă nu ar exista “urechi care să asculte”? Cei care se angajează constant într-o vorbire nesăbuită sunt doar o parte a problemei; cei care sunt înclinați să acorde atenție sunt și ei răspunzători. Simplul fapt de a asculta poate fi considerat o aprobare tacită și poate contribui la răspândirea clevetirii jignitoare. Așadar, când discuția despre cineva iese de sub control, poți da dovadă de curaj spunând: “Să schimbăm subiectul”. Iar dacă cercul tău actual de prieteni se dovedește în mod incurabil înclinat spre angajarea în clevetiri dăunătoare, s-ar putea chiar să trebuiască să-ți găsești alți asociați.

Nu reacționa cu mânie la clevetire: Majoritatea oamenilor se bucură de clevetire atât timp cât nu se clevetește despre ei. Dacă s-a întâmplat să devii victima a unei calomnii sau a unei flecăreli, caută să depistezi sursa acesteia și să aplanezi lucrurile în mod calm. Dar ce e de făcut dacă această tentativă nu dă rezultate? Trebuie să devii conștient asupra faptului că mânia nu rezolvă nimic. Cine este iute la mânie, va face lucruri necugetate. Clevetirea este o realitate a vieții, și probabil într-o ocazie sau alta, tu însuți, ai participat activ la ea. Merită ,în realitate să te tulburi peste măsură ? Nu este foarte probabil ca lucrurile să se șteargă peste un timp ? “Râsul (își are) timpul lui”, și probabil demonstrarea faptului că ai simțul umorului, râzând de ce se spune, va fi cea mai bună metodă de a stinge flecăreala.

Nu pune paie pe foc : Dacă flecăreala persistă, întreabă-te: “Nu s-ar putea oare ca eu să le dau altora un motiv de clevetire? Nu mă comport oare într-un mod incurabil, dând impresia că fac ceva rău?” Dacă ești victima unei clevetiri, caută să stabilești dacă nu cumva comportarea ta, modul de a-i trata pe alții, chiar îmbrăcămintea și coafura, adaugă, într-un anumit fel, paie pe foc. Probabil unele ajustări în stilul tău de viață vor înăbuși zvonurile. În plus, dacă acțiunile tale sunt foarte aproape de indecență, există întotdeauna pericolul real de a aluneca în comiterea unor lucruri rele, făcând ca, ceea ce odată era un zvon, să devină realitate. Indiferent de cum vor evolua lucrurile, ține cont de faptul că tu, personal, ai o mare putere de a influența (în bine sau în rău), reputația ta și relațiile tale cu cei din jur. Calmul, stăpânirea de sine, răbdarea, comportarea decentă, amabilitatea, sunt “armele secrete” de care ai nevoie pentru a reuși.

Lasă un comentariu