Joi, 19 martie, se împlineau 70 de ani de la moartea acestui mare român, eminent medic, publicist și om politic; personalitate marcantă din timpul evenimentelor premergătoare Unirii Transilvaniei cu România, de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Dar și din perioada care a urmat înfăptuirii și consolidării României Mari. De altfel, Tratatul de Pace de la Paris, după încheierea Primului Război Mondial, îi poartă semnătura autografă.
Se năștea în așezarea transilvană, denumită de administrația austro-ungară, când Olpret, când Alparet, în vreme ce românii băștinași și ai acelor pământuri i-au spus, în limba lor interzisă și batjocorită, Bobâlna.
Localitate de unde a pornit, în anul 1437, sângeroasa răzvrătire țărănească, antifeudală, condusă de Budai Antal (cunoscut în istoriografie și ca Budai Nagy Antal, conducătorul Răscoalei țărănești de la Bobâlna, n.? - d. 14 decembrie 1437, Cluj-Mănăștur).
Așezare situată nu departe de Dej și de Becleanul pe Someș, dar și de Apahida și de Cluj-Napoca. Alexandru Vaida Voievod se trăgea dintr-o veche și bogată familie de români, înrudită cu episcopii greco-catolici Ioan Bobu (1739-1830) și Ioan Lemeni (1780-1861). Unii dintre strămoșii acestora fiind înnobilați în anul 1627, de către principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen (1580-1629). Ca urmare, au fost îndreptățiți să își adauge la numele de familie și titlul de Voievod.
Unul dintre verii săi primari, preotul Gavril Vaida, era bunicul mamei lui Corneliu Coposu (1914-1995), personalitate marcantă a vieții politice din perioada interbelică și din cea care a urmat evenimentelor din decembrie 1989. Studiile primare și cele liceale le-a făcut în trei locuri diferite: Cluj, Bistrița și Brașov, iar cele de medicină la Universitatea din Viena, fiind format și educat în spiritul școlii și disciplinei austriece. În două rânduri, respectiv în anii 1893 și 1905, participă la Sibiu la reuniunile Partidului Național Român, fiind coautor al “Memorandului” românilor transilvăneni, adresat împăratului Franz Joseph (1830-1916). Curând, după formarea primului guvern al României Mari, el va îndeplini funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri, fiind simpatizant, iar apoi susținător, al Regelui Carol al II-lea (1893-1953) și politicii sale totalitariste.
O întâmplare, aparent neînsemnată. Când din inițiativa doamnei Maria (Lica) Antonescu (soția mareșalului Ion Antonescu: 1882-1946) se construiau, în două sate de pe cursul mijlociu al Oltului, un Dispensar Medical la Arpașu de Jos și o Școală Generală la Viștea de Jos, Alexandu Vaida-Voievod o însoțește la momentele festive ale inaugurării impunătoarelor edificii de utilitate publică.
Odată cu venirea la putere a comuniștilor, este arestat, imobilizat la domiciliul casei sale din Sibiu, unde va sta până în ziua morții: 19 martie 1950. Va fi înmormântat, aproape în secret, în Cimitirul Central din Sibiu, însă, ulterior, după 1989, i se va pregăti un mormânt odihnitor, având la căpătâi un monument funerar pe măsura meritelor sale deosebite avute în viața culturală și politică a țării sale, pe care a iubit-o nespus de mult și a slujit-o eroic, osemintele fiindu-i reînhumate creștinește pe “Aleea cărturarilor ardeleni”, din preajma “Bisericii dintre Brazi” a Sibiului, alături de alți oameni de seamă ai Ardealului, între care, în ordinea anului nașterii fiecăruia dintre ei: George Barițiu (1812-1893), David Urs de Marginea (1816-1897), Alexandru Papiu-Ilarian (1827-1877), Iosif Șterca Șuluțiu (1827-1911) și Ioan Rațiu (1917-2000).
