PROCLAMAREA INDEPENDENȚEI ROMÂNIEI, SFÂRȘITUL CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, ZIUA EUROPEI

Proclamarea Independenței statale la 9 Mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor și sacrificiilor tot mai numeroase în timp, de a elimina ultima verigă a suzeranității otomane. În ziua memorabilă de 9 Mai 1877, Mihail Kogălniceanu, declara în Parlamentul țării: “Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”. Independența astfel proclamată trebuia, însă, consfințită și apărată pe câmpul de luptă, spre a putea fi impusă forțelor militare turcești și recunoscută apoi de puterile europene. Era necesar ca neatârnarea să fie cucerită pe câmpul de luptă. Între 12/24 și 16/28 iulie 1877, trupele române au trecut Dunărea. Armata română, fără nicio experiență de război, dar cu multă dăruire și un curaj enorm, a cucerit pe rând redutele Grivița (30 aug./11 sept. 1877), Rahova (9/21 sept. 1877), Opanez (28 nov./10 dec. 1877) și Smârdan (12/24 ian. 1878). Dar România, Serbia și Muntenegru nu au fost admise la negocierea și semnarea Tratatului de pace ruso-turc de la San Stefano, prin care s-a pus capăt Războiului ruso-româno-turc (19 febr./3 mart.1878), motivul invocat fiind acela că independența proclamată nu fusese recunoscută de Marile Puteri și că țările respective nu puteau constitui subiectul unui act internațional. Prin acest Tratat, Poarta a recunoscut independența României, alături de cea a Serbiei și Muntenegrului, și autonomia Bulgariei. Din nefericire, Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor au fost cedate Rusiei de către Imperiul Otoman, care-și rezerva dreptul de a o schimba “cu partea Basarabiei detașată la 1856”.

Cel de-al doilea eveniment care marchează ziua 9 Mai este cel din anul 1945, când Aliații din cel de-Al Doilea Război Mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagrații din istoria continentului european.

70 de ani de solidaritate europeană. În fiecare an, la 9 Mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, marcând istorica declarație de la 9 mai 1950 a ministrului francez de Externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franța și Germania, pentru eliminarea rivalităților seculare dintre cele două state. Decizia a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985. Declarația lui Schuman a stat la baza amplului proces de construcție a unei Europe unite. Statele Beneluxului și Italia s-au alăturat Franței și Germaniei și, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) între Germania, Franța, Belgia, Italia, Luxemburg și Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE). Ulterior, la acest complex proiect de construcție europeană s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie și Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania și Portugalia (1986), Suedia, Austria și Finlanda (1995), iar la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia și Ungaria și la 1 ianuarie 2007 Bulgaria și România.

(Surse: Ion Bulei, “O istorie a românilor”, 2007; “Istoria României în date”, 2003)

Lasă un comentariu