Vom aminti aici, în primul rând, câteva cuvinte despre Stilul moldovenesc. Se observă că primele biserici zidite de Ștefan cel Mare sunt mai simple, mai scunde și mai reduse ca lungime, pe când cele zidite către sfârșitul vieții sale sunt mai înalte și mai lungi, datorită îndeosebi adăugirii unei încăperi noi între naos și pronaos, gropnița. Prin bisericile construite în timpul lui Ștefan cel Mare,
s-a realizat un stil propriu, cunoscut sub numele de stilul moldovenesc. Acesta a rezultat din îmbinarea - pe fondul arhitectonic local - a două influențe: cea bizantină, venită din Constantinopol, și cea gotică, venită din Transilvania. Arta bizantină a dat planul triconc, realizat prin absida altarului și cele două abside laterale. A dat, de asemenea, cele trei încăperi cerute de cultul ortodox: altarul, naosul și pronaosul, la care s-a adăugat gropnița. Arta gotică a dat înălțimea mai mare bisericilor, contraforții, ogivele de la uși și ferestre.
Materialul de construcție era piatra de râu și cărămida, iar pentru colțuri, piatra cioplită. Acoperișul era din șindrilă. Bisericile lui Ștefan cel Mare au și valoroase picturi interioare: Sf. Ilie din Suceava, Sf. Cruce din Pătrăuți, Sf. Nicolae din Popăuți - Botoșani, Voroneț, Bălinești, pictată de un ieromonah Gavril ș.a.
De asemenea, se cuvine să amintim aici câteva lucruri despre Manuscrisele moldovenești. Probabil, în timpul lui Alexandru cel Bun s-au copiat manuscrise la mănăstirea Bistrița, ctitoria sa (aici s-a scris și un Pomelnic al domnilor țării, început în 1407).
În prima jumătate a secolului al XV-lea, cel mai însemnat centru cultural-miniaturistic a fost mănăstirea Neamț. Aici a desfășurat o rodnică activitate miniaturistul Gavriil, fiul lui Uric, care a creat o adevărată școală de copiști. Au rămas de la el 16 manuscrise, între care un Tetraevanghel cu text slavon și grecesc, împodobit cu miniaturi și frontispicii (1429), păstrat în Biblioteca Bodleiana din Oxford, un alt Tetraevanghel (1436), păstrat în Muzeul de Istorie al României, traduceri din Sf. Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz ș.a.
În timpul lui Ștefan cel Mare a activat la Neamț renumitul caligraf și miniaturist Teodor Mărișescul diaconul, care a copiat o serie de Tetraevangheliare, la care se adaugă apoi și o serie de alți călugări, dieci, grămătici, dascăli și chiar logofeți, care au copiat alte cărți de cult.
O activitate și mai bogată s-a desfășurat la mănăstirea Putna. Astfel, un ieromonah Nicodim copia, în 1473, un Tetraevanghel pentru mănăstirea Humor, în care se păstrează un portret policrom al lui Ștefan cel Mare îngenunchiat, oferind Evanghelia Sfintei Fecioare Maria, așezată pe tron, cu pruncul Iisus în brațe. Domnitorul, cu plete blonde și ochi albaștri, este îmbrăcat într-o mantie de brocard roșu deschis, cu fire de aur. Fondul este jumătate de aur, jumătate verde deschis, în chenar negru cu flori roșii. Alți caligrafi și miniaturiști de seamă de la Putna au fost monahii Casian, Chiriac, Paisie, Vasile, ieromonahii Iacov, Spiridon și Ghervasie, monahul Paladie (un Tetraevan-ghel foarte reușit din punct de vedere artistic), monahul Filip, probabil tot de la Putna și preotul Ignatie din Coțmani. Textele caligrafiate erau fie cărți de slujbă, fie traduceri din literatura patristică și postpatristică.
Majoritatea acestor manuscrise erau împodobite cu inițiale mari pe fond bronzat, albastru sau roșu, precum și cu frontispicii, chenare, vignete, în diferite culori. Ele erau însoțite de desene geometrice, flori, păsări, chipuri ale evangheliștilor sau ale unor sfinți, într-o combinație armonioasă de culori. Aceste miniaturi, frontispicii și inițiale, foarte variate ca desen și colorit, sunt printre cele mai izbutite din lumea întreagă. Ele au servit ca model și vecinilor noștri ortodocși în arta scrisului.
Manuscrisele erau legate în scoarțe din lemn, îmbrăcate în piele, ori ferecate în argint, cu diferite ornamente. În unele mănăstiri, unde existau mai multe asemenea manuscrise, s-au pus începuturile unor mici biblioteci.
Referitor la alte ramuri ale artei, putem spune aici că broderia moldovenească, cunoscută încă din timpul lui Alexandru cel Bun, a ajuns la apogeu în timpul lui Ștefan cel Mare. Se păstrează până azi (îndeosebi în muzeul mănăstirii Putna) diferite epitrahile (printre care unul cu portretul lui Ștefan și al fiului său Alexandru), bedernițe, antimise, epitafe, aere, dvere (între care una din 1500, în care sunt brodate chipurile lui Ștefan și cel al doamnei Maria Voichița), acoperăminte de morminte, cel mai izbutit fiind cel de pe mormântul doamnei Maria de Mangop, a doua soție a lui Ștefan.
La mănăstirile Neamț și Putna au existat și ateliere speciale de argintărie, unde se lucrau felurite obiecte liturgice. Unele din ele erau însă comandate la meșteri sași din Transilvania. Sculptura în piatră a luat avânt prin numeroasele pietre funerare puse atâtor înaintași sau membri ai familiei lui Ștefan cel Mare, la biserica Sf. Nicolae din Rădăuți și la Putna. Din Țara Românească se păstrează cea mai veche piesă sculptată în lemn, ușile paraclisului de la Snagov (1453).
De asemenea, amintim aici pe scurt și Școlile mănăstirești. Pe lângă miniaturiști, în mănăstiri funcționau școli, importante centre de lumină care răspândeau știința de carte cu caracter bisericesc și laic. În aceste școli se învățau cântările bisericești și scris-cititul, pentru cei care urmau să devină preoți, precum și pentru viitorii dieci, logofeți și caligrafi de cancelarie.
Așadar, ctitoriile Sfântului și Marelui Voievod Ștefan cel Mare, presărate pe toate plaiurile Moldovei - restaurate în zilele noastre - precum și minunatul tezaur artistic rămas din epoca sa, sunt mărturii grăitoare ale unei epoci de strălucire cultural-artistică, imprimată de geniul creator al marelui voievod. De aceea figura lui străbate luminos peste veacuri, slujind drept pildă pentru toate generațiile.
