Dintre episcopii Râmnicului ne reține atenția în mod deosebit Calinic, zis de la Cernica sau cel Sfânt. Arhimandritul Calinic de la Cernica, cunoscând îndeaproape nevoile și greutățile locuitorilor din satul Mănăstirii, a hotărât să înființeze aici, într-o clădire a Mănăstirii Cernica, școală, pe cheltuiala mănăstirii, scutind pe locuitori de orice contribuție. Cârmuirea județului Ilfov, căreia i-a fost trimisă adresa spre cercetare, aprecia fapta arhimandritului Calinic și ruga vornicia să dea cuvenita dezlegare. Și aprobarea nu s-a lăsat așteptată. Arhimandritul Calinic mergea astfel pe urmele unor înaintași de seamă, slujitori ai Bisericii, care au ajutat la luminarea poporului. Fapta lui este cu atât mai meritorie cu cât în județul Ilfov interesul față de școala sătească al celor mai mulți stăpâni de moșii, precum și al autorităților, până pe la 1844, era foarte mic, ori lipsea cu desăvârșire.
Un alt aspect din viața Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica este implicarea sa pe tărâm social. Trebuie scos în evidență un aspect din viața lui Calinic, și anume acela al sfințeniei vieții sale. Toți contemporanii lui au rămas impresionați de multele sale milostenii, de simplitatea sa în îmbrăcăminte, de bunătatea și de blândețea sa, de rugăciunile sale tămăduitoare de boli trupești, de posturile și privegherile sale. Biograful său Anastasie Baldovin scria că avea liste de persoane cărora le împărțea permanent ajutoare și că atunci când hirotonea preoți le dăruia cărți folositoare de suflet și chiar bani de drum. Viața plină de înfrânări pe care o ducea (nu consuma carne, se odihnea numai pe un scaun de lemn), bătrânețea care se simțea tot mai apăsătoare l-au îndemnat pe episcopul Calinic să-și scrie testamentul. Între altele, scria că după moarte nu lasă nici bani de îngropare și de pomenire, deoarece tot ce-a avut a împărțit celor săraci și pentru refacerea Episcopiei. În felul acesta, a înțeles să pună în practică votul călugăresc al sărăciei de bună voie. Și-a dat obștescul sfârșit în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat în pridvorul bisericii Sf. Gheorghe, ctitoria sa. Pentru sfințenia vieții și pentru faptele sale de milostenie, în 1950, Sf. Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul sfinților, fiind prăznuit în fiecare an, la 11 aprilie.
