(O poveste de succes care se termină dureros)
Moartea Combinatului Chimic Târnăveni constituie o foarte mare pagubă pentru economia națională, tragedie pentru Târnăveni în tranziția României spre capitalism. Se poate uita, cumva, localitatea și trecutul său glorios, orașul în care s-au fabricat atât de multe produse chimice de mare valoare, importante în plan intern și extern? Carbid, amoniac, clor, acid clorhidric, clorura de calciu, hipoclorit, nitroxan, soda caustică, acid sulfuric, sulfat de aluminiu, bicromat de sodiu și de potasiu, anhidrida cromică, antidăunători pe bază de sulf, săruri de bariu, produse cu fluor, faianță gresie, policlorură de vinil, oxid de zinc, metalurgia minereurilor cupro-aurifere, alumina hidratată, centrala termoelectrică, despre cei 6.000 de angajați care intrau și ieșeau zilnic pe poarta Combinatului, colaborările interne și internaționale, specialiști cu mare experiență, cunoscuți în domeniu, foarte utili prin experiența lor la baza proceselor tehnologice. Nu, nu se poate și nu trebuie uitat niciodată.
O analiză eminamente obiectivă a situației Combinatului Chimic Târnăveni, mai ales în climatul actual, este foarte dificilă în condițiile în care eșecul unor mari întreprinderi din țară este un subiect sensibil politic, social și chiar emoțional. Mulți oameni care și-au legat viața de acest combinat nu au înțeles, nu înțeleg și nu acceptă cât de rapid și cât de iresponsabil, cele 2 societăți industriale BICAPA și CARBID FOX, derivate din marele Combinat Chimic, după anul 1990 au intrat în faliment, pentru ca imediat după aceea să dispară definitiv. Evident, fiecare își are explicațiile lui, de la managementul defectuos la corupție, căpușăreală, furt, interferențe politice, lipsa de interes pentru eficiență și retehnologizare, înnoire, incompetență și multă, multă prostie, într-o tranziție haotică prin care a trecut România. Tranziție regretabil caracterizată prin egoism, etilism, indiferență și nepăsare, uitându-se ceea ce este util, important și etern.
Față de această stare de lucruri, în sumar, întrebările care se pun pentru cele 2 fabrici Bicapa și Carbid Fox sunt simple: de ce din cele 3 mari cuptoare de carbid nu putea fi modernizat, retehnologizat și eficientizat măcar unul dintre acestea, pentru a evita importul de carbid, foarte costisitor, din Argentina? De ce măcar unul sau două cuptoare de var din cele 6 existente, model pentru cuptoarele de var de la Shiraz-Iran, nu au putut fi salvate în interesul trebuincios al varului foarte util pentru materialele de construcții din țară. De ce nu s-a putut fabrica sulfatul de aluminiu, tehnologie foarte simplă, etc., etc.?
În anul 1990, Combinatul Chimic Târnăveni prezenta realizări maxime de producție la nivelul industriei chimice românești. Dificultățile economice ale Târnăveniului au început să apară după anul 1990. Relațiile cu țările arabe și cu Orientul s-au răcit, piețele de aprovizionare și desfacere au devenit mai pretențioase, multe dintre ele au dispărut, astfel la combinatul târnăvenean, inevitabil, au început să apară sincope în producție. Investițiile pentru întreținere, funcționare, dezvoltare au fost reduse la 0, sistemul de prețuri devenise artificial, fără nicio legătură cu prețul internațional la materii prime și utilități: cox, energie electrică, gaz metan, minereurile de crom din Turcia, Kazahstan și Albania, influențând negativ produsul finit. Liberalizarea totală a prețurilor, a dobânzilor și a cursului de schimb devenise o piatră grea, competitivitatea și viabilitatea produselor combinatului fiind, în mare măsură, diminuată. Relațiile speciale cu țările arabe și în curs de dezvoltare, din lumea a 3-a, s-au evaporat.
Divizarea Combinatului Chimic în cele 2 societăți comerciale pe acțiuni, în speță BICAPA și CARBID FOX, s-au bucurat pentru o scurtă perioadă de independență, confirmându-se faptul că viața în capitalism nu este nici simplă, nici ușoară. Investitorii cu forță au evitat și evită și în prezent să se angajeze în preluarea unor entități cu probleme care pot genera riscuri și obligații de mediu. Încercările de reabilitare a celor două societăți, prin tot felul de programe de înlocuire a vechilor produse cu produse noi, care să producă valoare adăugată mai mare, o amprentă asupra mediului mai mică și un mediu rezonabil de viață plăcut, nu au avut efect. Ele sunt așteptate în continuare cu o implicare mai mare din partea Administrației locale, supraîncărcate cu personal și “specialiști” foarte bine plătiți. Specialiști de la care se așteaptă mai multă implicare și o nouă atitudine, coroborat cu cea mai mare criză mondială a generației noastre, pandemia coronavirus.
(Va urma)
