“Căutăm cu nesaț viața adevărată, în toate direcțiile vieții noastre, prin cultură, prin călătoriile noastre duhovnicești, ba chiar și în păcat. Și în păcat, omul, până la urmă, își caută menirea lui cea adevărată. Dar păcatul nu este adevăr și, de aceea, ceea ce Domnul nu ne-a dat ca poruncă, noi numim păcat, nu în sens moral sau etic, ci în sens ontologic, al firii. Chiar dacă noi nu înțelegem deplin poruncile, avem încredere în Dumnezeu, Care ne-a dezvăluit nouă ceea ce știe El cel mai bine că ne trebuie, fiindcă El ne-a făcut și El ne dezvăluie, prin cuvintele Sale, care sunt năzuințele noastre și unde găsim hrana ce o căutăm cu atâta poftă, adică viața veșnică”.
***
“Dumnezeu face apel la libertatea noastră și ne învață în viața aceasta că și ea este o “gestație” pentru viața care va să fie, adică viața veșnică. În pântecele maicii ni se formau mădularele, de care n-aveam nevoie acolo. Ce căutau acolo mâini și picioare, ochii și nasul? Acestea erau pentru viața ce avea să fie după aceea. Dumnezeu ne învață în viața aceasta să începem noi înșine să tăiem ombilicul dintre noi și pântecele creației acesteia. Și, precum pruncul, în pântecele maicii sale, nu știe nimic, ci lasă firea să facă ceea ce știe ea cu el, așa și noi, în pântecele vieții acesteia, să ne încredințăm întru totul Domnului. Și chiar să colaborăm, prin rugăciune și prin participarea la Sfintele Taine, care sunt energiile vieții ce va să fie”.
***
“Vocația omului este chemarea lui Dumnezeu spre Îndumnezeire, chemarea prin care Dumnezeu cheamă pe om spre a-și îndeplini destinul: pe pământ, pe măsura pământească, iar după așa zisa “moarte”, veșnicia, destinul în veșnicie, deci fericita împărăție împreună cu Dumnezeu, în vecii vecilor”.
Ieromonahul RAFAEL NOICA (1942-), fiul marelui filosof român, Constantin Noica, este recunoscut drept unul dintre cei mai mari duhovnici români în viață. Locuiește retras de peste 20 de ani la o mănăstire din Munții Apuseni, în satul Lăzești, comuna Albac. Este cunoscut și sub titulatura de ieromonahul de la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul, ținutul Maldon, Essex, din Anglia. A primit o educație creștină minimă, deoarece tatăl său punea accent mai mult pe latura filosofică a vieții, decât pe cea creștină, iar mama sa era de confesiune anglicană. La vârsta de 13 ani, mama sa îl ia în Anglia în urma divorțului de marele filosof. Dus la Biserica anglicană, mărturisește: “Atmosfera la anglicani era foarte sărăcăcioasă, foarte rece, plicticoasă chiar. Nu în sensul că te-ar apuca căscatul în biserică, ci în sensul că nu te hrănea cu nimic”. În căutarea Divinității Supreme, trece și pe la penticostali, congregaționaliști, Armata Salvării, baptiști, și alte culte, dar nicăieri nu-și găsea hrana sățioasă sufletului. A descoperit hrana duhovnicească în Ortodoxie, în anul 1961, iar după 4 ani de cercetare, trăire, cunoaștere, este uns în monahism de Părintele Sofronie Saharov. Se întoarce în România în anul 1993, după 38 de ani de la momentul plecării. De două sau trei ori pe an mai ține câte o conferință unde este ascultat de un public numeros. Reprezentanții Patriarhiei Române l-ar fi dorit episcop, dar refuză cu un bun simț unic. A scris câteva cărți, printre care: “Cultura duhului”, “Gânduri”, “Celălalt Noica”, multe conferințe; publică în revista de spiritualitate monastică Epifania din Alba Iulia. A tradus din limba rusă și publicat la Alba Iulia două cărți scrise de duhovnicul său, părintele Sofronie Saharov.
Autor de aforisme:
- “Iertarea este parte integrantă a iubirii, care iartă totul celui păcătos”.
- “Ascultarea este taina în care omul caută voia lui Dumnezeu prin el însuși”.
- “Pocăința este întoarcerea de la moarte la viață”
P.S. Pasteur Louis (1822-1895), marele chimist și bacteriolog francez, s-a ocupat, în mod special, timp de peste trei ani, cu cultura bacteriilor pe medii diferite, în laborator, cu scopul de a studia dacă se produce transformarea dintr-o specie în alta. Pentru a putea studia multe generații de bacterii, a cultivat microorganisme cu o viață foarte scurtă, unele trăind numai câteva minute. În acest scop, s-au produs mii și milioane de generații diferite de bacterii, însă nu s-a produs nicio trecere de la o specie la alta. Concluzia: “Sunt atâtea specii, câte a făcut Dumnezeu”.
