Să ne amintim, pentru început, de câteva evenimente de o valoare istorică deosebită, care au marcat viața și dezvoltarea popoarelor europene, de ce nu și a satului nostru, Grindeni, o perioadă îndelungată, ce s-a întins peste 45 de ani. La încetarea războiului în Europa , ,,9 Mai 1945”, continentul era divizat în două arii delimitate de o linie imaginară, ce trecea, pe la vest, de două capitale europene, Berlin și Viena. Era linia care marca locul de întâlnire al armatelor Frontului de Est, cu cele aliate din Vest. Teritoriile și statele de la răsăritul liniei erau sub controlul armatelor sovietice, iar cele de la apusul liniei sub autoritatea armatelor anglo- americane. Mai erau încă multe jertfe de plătit când, la 1 decembrie 1943, conducătorii statelor sovietic, american și englez s-au întâlnit la Teheran pentru a-și preciza pozițiile cu privire la împărțirea zonelor de influență la sfârșitul războiului. Rezultatul discuțiilor a fost cuprins într-o notă ultra secretă, parafată cu inițialele F<ranklin> D<elono> R<oosevelt>, J<osef> S<talin> și W <inston Churchill>, care, printre altele, cuprindea ca: Operațiunea “OVERLORD” , adică deschiderea celui de-al doilea front în Europa să se facă în luna mai, 1944, răsăritul frontului să rămână în aria de operațiuni ale Armatelor Sovietice, Armatele anglo-americane să nu debarce în Balcani ș.a. La 30 mai 1944, Londra îi propune Moscovei un “aranjament practic” pe durata războiului, ca “afacerile românești să fie de resortul principal al guvernului sovietic” și ca “afacerile grecești să fie de resortul principal al guvernului Regatului Unit. Aranjamentul a fost prezentat și americanilor, care au fost de acord cu el. Cu ocazia vizitei la Moscova, 9 octombrie 1944, W.Churchill și Stalin extind acordul și asupra Iugoslaviei, Bulgariei și Ungariei și definitivează gradul de influență de 90% al sovieticilor în România și al englezilor în Grecia. În țară lucrurile au evoluat în sensul că, la 6 martie 1945, se instalează guvernul dr. Petru Groza, care organizează alegerile din noiembrie 1946, la care Blocul controlat de Partidul Comunist a obținut 90 % din voturi. Regimul instalat în urma acestor alegeri a acționat pentru scoaterea în afara legii a partidelor istorice, pentru lichidarea fizică și morală a adversarilor politici și, în final, pentru înlocuirea regimului monarhic, pluripartidic și democratic, lucru petrecut odată cu abdicarea silită a Regelui Mihai I și proclamarea “Republicii Populare “. Aceste <mărețe> realizări , precum și represiunile generalizate aplicate majorității locuitorilor țării, au fost resimțite din plin și de locuitorii satului nostru Cristur-Grindeni (județul Mureș), localitate așezată în mijlocul Ardealului, pe care N. Bălcescu îl aprecia ca “ O țară mândră și binecuvântată între toate țările semănate de Dumnezeu pe Pământ”. Ca o completare parcă la aprecierea lui Bălcescu, Papa caracteriza întreg pământul românesc ca o “Grădină a Maicii Domnului”. Cât de mult adevăr în toate aceste cuvinte! Noi, românii, nu putem însă uita nici de suferințele prin care a trecut neamul nostru de-a lungul timpului, oglindite în operele înaintașilor noștri: “Și fluturii sunt mai sfioși/ Popor român pe plaiuri ardelene/ Când zboară-n zări albastre/ Ridică-ți ochii sus și-ți șterge astăzi/ Căci roua de pe trandafiri/ Și cea din urmă lacrimă din gene/ E lacrimile noastre” (O. Goga, “T. Mureșanu, la 1 Decembrie”). Completăm aceste versuri cu unele ce pornesc direct de pe vatra satului natal, ieșite din inima unei cristurence:,,Mi-e dor de satul meu cel drag,/ De-ai mei părinți să-i văd în prag,/ De-al mamei mele scump colind/ Ce m-a învățat să îl colind” (Chehaiciuc Felicia - c. Cârstea).
Localitatea Cristur-Grindeni este menționată în documente, pentru începuturile sale, încă din anul 1289, ca fiind așezată pe valea îngustă a pârâiașului, numit atunci Kordu, iar astăzi Grindeni. Apele acestuia, care izvorăsc la poalele dealului Cipkeș, străbat satul de la vest spre est și apoi se varsă în Mureș. Majoritatea gospodăriilor sunt înșirate de o parte și de alta a a văii pârâului, vale care se află la o altitudine medie de 280-300 m, față de nivelul mării, limitată spre nord și spre sud de dealuri, a căror altitudine nu depășește 450 - 500 m. De-a lungul secolelor, în această localitate au trăit în cea mai mare înțelegere familiile de români și unguri, viață perturbată uneori de mișcări de eliberare națională și de războaie, provocate de interese străine lor. Flora și fauna existentă pe întinsul hotarului, de cca. 3.000 ha, au fost principalele bogății care i-au determinat pe primi fondatorii ai satului să se așeze pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Istoria ne amintește că localitatea, între anii 1289 și 1925, a purtat un număr de 15 denumiri, în care, cu frecvență mai mare, apăreau denumirile de Kereztur și de Krisztur, de unde și numele de Cristur și de cristurean, pe care le folosim mulți dintre noi și astăzi. Din anul 1925 și până în prezent, localitatea se numește GRINDENI. Ca apartenență administrativă, a fost cuprinsă, în ordine, la județele Turda-Arieș, Cluj, Mureș, la regiunile Cluj, Mureș, Mureș Autonomă-Maghiară și, în prezent, la județul Mureș. Orașul Luduș a fost Plasă, apoi Raion centru administrativ “apropiat”de primăria locală. Grindeniul a fost și a rămas eminamente o localitate agrară, având, cu funcționări sporadice, doar o moară, un centru de colectare a laptelui și una-două râșnițe pentru mărunțit boabele de porumb. Locuitorii s-au bucurat de existența pe vatra satului a unei vieți spirituale și culturale bogate, promovate prin bisericile și școala satului. De pe la mijlocul secolului al XIV-lea au funcționat bisericile, organizate în cultul ortodox și romano-catolic, apoi, dupa anul 1600, se dezvoltă cultul reformat și, după anul 1701, apare la români și biserica greco-catolică. În ce privește școala, la început bisericile sunt cele care organizează învățământul confesional, iar din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea se trece la învățământul de stat, la început cu predare în limba nemțească, apoi în cea ungurească, în clădirea școlii construită în acea perioadă. Bisericile și școala au fost instituțiile satului care, prin slujbașii lor, au luminat pe cristureni cu lumina științei de carte, a înțelepcinii și bunei cuviințe. Înarmați cu aceste lucruri, majoritatea tinerilor au devenit gospodari de mare vrednicie ai satului, alții, puțini la număr, au luat calea orașelor pentru a-și continua pregătirea școlară și apoi pe cea universitară. Ulterior, o parte din ei au revenit acasă ca dascăli, educatori, preoți, tehnicieni etc. Mulți și-au găsit rostul prin țară, ca profesori de liceu, profesori universitari, funcționari publici și de conducere de mare valoare în economia națională, alții au profesat ca ingineri, economiști, juriști, maiștri, tehnicieni etc. Populația locală a fost întotdeauna majoritar românească, care a conviețuit în bune relații cu etniile maghiară și rromă. Datele statistice ne arată că în 1850 localitatea avea 1.219 săteni, din care 52,4 % erau români, 40,1% unguri și 7,5% rromi. Între anii 1850 și 1880, populația crește, ajungând la 1.339 locuitori, pentru ca în 1900 să o vedem scăzută la numai 1.277 de cristureni. După Primul Război Mondial, satul cunoaște perioade de înflorire, de care se bucură o populație în creștere numerică, ajungând la 1.550 locuitori în anul 1930, și la 1.680 în 1941. După anii de război, populația scade mereu: la 1.290 localnici în 1966, și doar 632 locuitori în 2002. Tot acest număr de locuitori se regăseau repartizați pe vatra comunei Grindeni și a celor patru sate aparținătoare, care, în 2002, se regăsea astfel: 557 locuitori pe vatra satului, 47 în Cordoș, 15 în Coasta Grindului și 13 în Giurgiș. Între timp, unul dintre cele 4 sate s-a depopulat complet. E vorba de Linț, care avusese și școală cu ani în urmă. Aceste fluctuații numerice ale populației au fost determinate de condițiile sociale, sanitare, economice și politice care s-au abătut și asupra acestui loc îmbrățișat de dealuri și brăzdat de apa liniștită a pârâiașului. Aceleași condiții au determinat și funcționarea instituțiilor de bază ale Cristurului: biserica, școala și primăria. În ce privește biserica, ungurii, la începuturi, au trăit în cultul romano-catolic <papistaș>, apoi, de prin anul 1600, au început convertirea spre reformați, proces încheiat cam între anii 1950-1960. La români, care trăiau în cultul ortodox, ruptura are loc după anul 1871, când conducătorul bisericii din Ardeal semnează la Viena pactul de unire cu Roma. Începând cu acea dată, românii din Imperiul Habsburgic sunt încurajați prin toate mijloacele să se convertească la cultul greco-catolic. A mai venit apoi și perioada comunismului, cu interdicții asupra desfășurării activităților bisericești, scoaterea în afara legii a bisericii unite, arestări de fețe bisericești etc. În ceea ce privește învățământul, exista de timpuriu o școală în sat cu învățători pricepuți și cu mulți și sârguincioși elevi. Numărul elevilor, între anii 1910-1918, cuprinși anual la școală erau în medie de 130 de copii. Limba de predare era maghiara. Între anii 1946-1967, în satele Cordoș și Linț, era organizat învățământul pentru clasele I-IV. Până prin anul 1969 se școlarizau, anual, la ei în sat, în clasele I-VIII, în medie 180-190 de elevi. Ritmul de scădere a numărului de copii a fost chiar mai mare decât cel al numărului de locuitori și astfel s-a ajuns ca în Școala Cristureană, în acest an școlar, numărul elevilor din clasele I-IV să nu depășească cifra de 20. Asupra modului în care și-au dus viața în perioada copilăriei și tinereții octogenarii satului, vom reveni ajutați de sprijinul și înțelegerea conducerii cotidianului “Cuvântul liber “.
