IN MEMORIAM SAMUIL MICU-KLEIN

La 13 mai 1806, la Buda (Ungaria), a murit Samuil Micu-Klein. Filolog și traducător, reprezentant de seamă al Școlii Ardelene, nepot de frate al impetuosului luptător pentru emanciparea românilor transilvăneni, episcopul Ioan Inochentie Micu-Klein, cărturarul erudit și poliglot Samuil Micu este cel care deschide seria personalităților de mare anvergură ale iluminismului românesc.

S-a născut în localitatea Sadu, în luna septembrie 1745, în Scaunul Sibiului, pe așa-zisul Pământ Crăiesc. Bunicul dinspre tată era țăranul liber Oprea Micul, oier și agricultor înstărit. Viitorului cărturar i s-a dat numele de botez Maniu, după bunicul dinspre mamă, Maniu Neagoe, protopop și el.

Tatăl lui Samuil Micu se numea Stoia și era protopop de Sadu și fratele mai mare al Episcopului Inochentie Micu-Klein. Înainte de a ajunge la Blaj, Samuil Micu și-a început studiile chiar în casa părintească, iar primul dascăl i-a fost tatăl său. În toamna anului 1759 îl aflăm printre cei 300 de elevi ai Școalelor din Blaj.

Episcopul Blajului, Petru Pavel Aron, îl primește în seminarul său și îl întreține pe cheltuiala sa, iar la terminarea gimnaziului, la sugestia acestuia, adolescentul Maniu Micu-Klein se călugărește, luând numele de Samuil.

În scaunul episcopal de la Blaj urmează Atanasie Rednic. Acesta îl numește, în 1764, prefect peste mănăstire și Seminarul ,,Buna-Vestire”.

În toamna anului 1766 îl trimite pe Samuil Micu la studii la Viena, la Colegiul ,,Pazmanian”, care funcționa în capitala Imperiului pentru tinerii bursieri slovaci, croați și români. La Facultatea de Filosofie de aici studiază logica, metafizica și matematicile elementare; fizica, matematicile superioare și științele politice; etica, istoria naturală, istoria, geografia, filologia, estetica.

Anul 1777 îi poartă pașii lui Samuil Micu din nou spre Viena. Prefect de studii la Institutul “Sfânta Barbara”, înființat de împărăteasa Maria Tereza în vederea pregătirii clerului unit de rit grecesc, român, croat, ucrainean, sârb, slovac și sloven din imperiu, Samuil Micu îi va avea ca studenți, printre altii, pe tinerii români Ioan Budai-Deleanu, Samuil Vulcan, Ioan Corneli.

În anul 1779 tipărește, la Viena, la Atelierele lui Joseph de Kurzbek, “Carte de rogacioni pentru evlavia homului chrestin”. Este prima sa tipăritură, extrem de importantă întrucât cuprinde normele de scriere cu alfabet latin, de 25 de litere, arătându-se echivalența lor cu caracterele chirilice. De fapt, Samuil Micu își prezintă sistemul ortografic etimologist atât în prima gramatică tipărită în limba română, cea marcând nașterea lingvisticii românești - “Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” (1780) -, cât și în introducerea la “Acatistul” tipărit la Sibiu, în 1801.

A fost, așadar, teolog greco-catolic, istoric, filolog, lexicograf și filosof illuminist, a militat, în opera sa, pentru egalitatea în drepturi a românilor cu celelalte națiuni din Transilvania, pentru înlăturarea iobăgiei, numărându-se printre autorii cunoscutului memoriu “Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae” din 1791.

În anul 1795 îi apare “Biblia”, apoi “Teologia moralicească”, fără numele autorului pe copertă, dar ,,cu blagoslovenia Măriei Sale, prealuminatului și preasfintitului Domnului Domn Ioan Bob, vlădicul Făgărașului” (2 volume). Un an mai târziu, în 1796, termină lucrarea “Scurtă cunoștință a Istoriei românilor”.

Pe bună dreptate, Nicolae Iorga îl definea pe Samuil Micu ,,începător al erudiției române în Ardeal și cel dintâi care a învățat și pentru alții”.

Lasă un comentariu