ABUZURILE DIN COPILĂRIE, SURSĂ DE BOLI GRAVE ÎN VIAȚA DE ADULT

Distribuie pe:

Cercetătorii britanici de la Universitatea din Birmingham, citați de descopera.ro, susțin că adulții care au fost abuzați în timpul copilăriei sunt de două ori mai predispuși să dezvolte diabetul tip 2.

“Tipurile de abuz cercetate în studiul nostru au fost abuzul sexual, emoțional sau fizic, concluzionând că supraviețuitorii unor copilării dificile au un risc cu 71% mai mare să dezvolte boli cardiovasculare și cu 42% mai mare să facă tensiune, iar la nivel global, aproximativ 33% dintre copii sunt abuzați.

În cadrul cercetării noastre, am analizat aproximativ un sfert de milion de pacienți, folosind fișe medicale anonimizate, între 1995 și 2018. Dintre persoanele analizate, 80.657 au fost abuzate în copilărie.

Rezultatele studiului arată clar o legătură între abuzul din copilărie și problemele de sănătate din viața de adult. Pe lângă riscul dezvoltării bolilor cronice, precum diabetul și tensiunea, supraviețuitorii sunt cu 75% mai predispuși la moarte, din orice altă cauză față de cei care au avut o copilărie liniștită.

Studiul nostru nu a reușit să determine de ce persoanele abuzate în copilărie au un risc mai mare de probleme de sănătate, însă studiile precedente au descoperit că maltratarea de la vârste fragede poate altera dezvoltarea sistemului imunitar, metabolismul, dar și al sistemului nervos și hormonal al corpului.

Ținând cont de cât de multe copilării conțin abuzuri la nivel global, aceste descoperiri sugerează un laitmotiv substanțial, dar ușor de prevenit, ale bolilor cardio-metabolice.

Cunoscând că aproximativ 1 din 4 copii din Marea Britanie este afectat de maltratare, descoperirile noastre sugerează că o mare proporție a bolilor la adulți pot fi atribuite abuzurilor din copilărie”, explică oamenii de știință britanici.

Lasă un comentariu