FUGI SAU LUPTĂ CU DEZINFORMAREA DE SECOL XXI...

Distribuie pe:

Cu riscul de a vă contraria și deranja în opiniile voastre, într-o încercare de “imunizare”, cel puțin parțială, la valurile succesive de manipulare sentimentală și morală ale trollilor de sec. XXI, se pare că asistăm la o proliferare a minciunii, sub cele mai diverse măști - zvoneri și răspândaci de cele mai diverse culori politice (de la verde la roșu...), trolli și postaci, mercenari politici, cu vechi “state” de serviciu în slujba dezinformării generalizate, secondați de voluntari entuziaști și naivi, s-au înrolat într-un război care nu este al lor, conflict informațional extins și lipsit de reguli. Acestea sunt reacțiile oarecum firești ale consumatorilor de informație digitală, incompletă și falsificată, consumatori ce devin victimele preferate ale “specialiștilor”, supercalificați în multiple forme de diversiune informațională. Ne mai putem oare permite, fără riscul de a evalua incorect informația care ni se servește, să asistăm pasivi la acest adevărat “bombardament” informațional, la care am fost supuși în ultimii 30 de ani?! Vă supun atenției doar un exemplu, consider eu, semnificativ de diversiune și dezinformare, pe care mie mi-a fost destul de greu să-l identific corect. Este vorba despre acele postări legate de defrișarea aparent abuzivă a pădurilor României. În integralitatea lor și în mod deliberat, acele postări ocolesc răspunsurile corecte la o mulțime de întrebări de genul: ce este de făcut cu pădurile doborâte de vânt, ce facem cu cele peste trei milioane de gospodării din România care se încălzesc cu lemne, ... ?

Lasă un comentariu