TUDOR ARGHEZI - 140 DE ANI DE LA NAȘTERE

Distribuie pe:

În anul 1916, România intră în Primul Război Mondial, iar Arghezi, împreună cu alți 11 ziariști și scriitori - între care cei mai cunoscuți fiind Ioan Slavici, S. Grossman, D. Karnabatt si Dem. Theodorescu - se pronunță în favoarea neutralității României. Pentru aceste opinii, toți aceștia, inclusiv Arghezi, sunt reținuți, în anul 1919, și duși la Penitenciarul Văcărești, sub acuzația de trădare și colaboraționism. După un an de închisoare este eliberat, prin decret regal, alături de ceilalți ziariști, colegi de detenție.

În anul 1926, Arghezi cumpără terenul de 17.250 mp pe care și-a construit celebra locuință “Mărțișor”, pe dealul Mărțișorului, chiar în vecinătatea închisorii Văcărești.

În anul 1927, abia când Arghezi împlinea 47 de ani, îi apare primul volum de poezii, “Cuvinte potrivite”, iar anul următor îl găsește în poziția de director al nou înființatului ziar “Bilete de papagal”. În anul 1929, Arghezi debutează în proză, cu volumul “Icoane de lemn”, iar doi ani mai târziu îi este publicat volumul de versuri “Flori de mucigai”, legat, ca și “Poarta neagră”, de anii de detenție. În 1931, publică volumul pentru copii, în proză, “Cartea cu jucării”, apoi “Cântec de adormit Mitzura”, “Buruieni”, “Mărțișoare”, “Prisaca”, “Zdreanță”, etc. Puțină lume știe că, în acea toamnă, la mai bine de un an după încoronarea lui Carol al II-lea, Arghezi avea o situație materială catastrofală, și a cerut ajutor. Din fondurile Casei Regale i-a fost oferită întreaga sumă de care avea nevoie pentru a-și achita datoriile și a termina casa de la Mărțișor.

În anul 1934 vede lumina tiparului romanul “Ochii Maicii Domnului”, în 1935 publică volumul “Versuri de seară”, iar un an mai târziu apare romanul “Cimitirul Buna-Vestire”. În anul 1939 publică volumul de versuri “Hore”, iar în 1942, romanul “Lina”.

În anul 1943, sub genericul “Bilete de papagal”, scrie mai multe pamflete extrem de acide, care îi aduc o anchetă a poliției, însă Arghezi perseverează spre finalul anului, când la 30 septembrie publică un extrem de virulent pamflet intitulat “Baroane”, care conține atacuri la adresa ambasadorului german de atunci la București, Manfred von Killinger. Este din nou reținut și aruncat în închisoare, mai întâi la București, apoi în lagărul de la Târgu Jiu, unde s-a aflat mai bine de un an, iar ziarul este confiscat la ordinul autorităților. Este eliberat abia în anul 1944, odată cu instaurarea regimului comunist. O perioadă trăiește la limita supraviețuirii din vânzarea cireșelor de la Mărțișor.

Inițial, comuniștii au încercat să-l atragă de partea lor, lui Tudor Arghezi fiindu-i decernat Premiul Național pentru Poezie în 1946, însă poetul nu a răspuns acestei atenții. Ba mai mult, într-una din tabletele sale, Arghezi deplânge starea în care a ajuns viața literară, afirmând că trebuie “să ceri autorizație ca să scrii, cuvintele românești fiind încuiate în lada de fier și cheile stând pe verigă în buzunarul unor domnișori care n-au învățat să iscălească exact. Încolo, viața literară e liberă, cu condiția să nu scrii.” Începând cu 1947, i se interzice orice apariție în presă, cărțile îi sunt retrase din librării, tipografia de la Mărțișor este devastată, iar comuniștii au fost aproape să-i ia și casa. Arghezi a continuat să scrie, chiar și pe hârtie igienică, iar de teama Securității, manuscrisele sale erau îngropate la rădăcina unui tei, fiind mai apoi dezgropate și ascunse în podul casei.

În anii ce au urmat, începând cu 1952, este însă reabilitat, apoi distins cu titluri și premii, fiind ales și în rândurile membrilor Academiei Române. În 1965, Universitatea din Viena îi decernează premiul “Gottfried von Herder”, iar Academia Sârbă de Științe îl alege membru al secției de literatură. Acum publică volumele “1907 - peisaje”, “Cântare Omului”, “Stihuri pestrițe”, “Poeme noi” și “Cu bastonul prin București”.

La 14 iulie 1967, Arghezi a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat cu funeralii naționale, alături de soția sa Paraschiva, în grădina casei din strada Mărțișor, care începând cu anul 1974, conform dorinței sale testamentare, a devenit Casă Memorială. Casa cuprinde mobilier, cărți, obiecte de artă, fotografii, documente originale ale poetului Tudor Arghezi, iar alături se află și tipografia acestuia, unde sunt expuse volume, documente, reviste și imagini din istoria familiei acestuia și a “Mărțișorului”.

 

Lasă un comentariu