CIUDĂȚENII PETRECUTE PRIN LUMEA LARGĂ ÎN PERIOADA PANDEMIEI COVID-19

Distribuie pe:

PERU

Primarul unui mic oraș din Peru, Tantara, pe numele său Jaime Rolando Urbina Torres, a încălcat obligația de izolare la domiciliu și la data de 18 mai a.c. a fugit din carantină, cu câțiva prieteni, pentru a chefui. Polițiștii au aflat de escapada lor și au pornit după ei. Când au aflat despre aceasta, petrecăreții s-au așezat în sicriele care se aflau la casa primarului. Nu se știe exact ce avea de gând primarul cu o “colecție” de sicrie. S-au așezat în sicrie, cu mască facială și au făcut-o pe “mortul”. Sosind la fața locului, oamenii legii au făcut mai întâi câteva fotografii, apoi i-au arestat.

 

ITALIA

În orașul Messina, din nord-estul Siciliei, primarul Cateno De Luca folosește dronele pentru a-i depista pe cei care încalcă regulile carantinei. Amenzile sunt de până la 3.000 euro, dar primarul preferă să-i atenționeze și să-i înjure pe cei depistați că încalcă regulile. Italienii se află în carantină din data de 10 martie. În China și India dronele sunt utilizate pentru a pulveriza dezinfectant. La noi în țară, la Cluj-Napoca, dronele sunt utilizate pentru a-i identifica pe cei care ies din izolare.

 

BELARUS

Belarus este o țară cu 9,5 milioane de locuitori și are 154 de cazuri raporate de infecții cu covid-19. Președintele Aleksandr Lukașenko, aflat la conducerea țării din anul 1994, a declarat că interdicțiile de călătorie și închiderea granițelor este “o mare prostie”. Mai mult, recomandarea sa a fost: “Mergeți la saună de două sau trei ori pe săptămână, vă va face bine. Când ieșiți din saună, nu vă spălați doar mâinile, ci și corpul pe interior, cu 100 de mililitri de votcă”, i-a sfătuit el pe concetățeni. El a considerat că viața trebuie să decurgă normal.

“Cei de la sate trebuie să lucreze, mai ales acum. Tractoarele vor vindeca pe toată lumea. Câmpul ne vindecă pe toți”, a afirmat el. Campionatul de fotbal și cel de hochei pe gheață n-au fost suspendate. Cei care intră pe stadioanele din Belarus primesc gel antiseptic pentru mâini, iar temperatura le este verificată de medici, prin sondaj. Sunt puțini cei care poartă măști. Se consideră că nu sunt necesare a fi purtate la evenimentele desfășurate în aer liber.

 

FRANȚA

Una dintre cele mai interesante întâmplări care s-au petrecut în Franța, în timpul carantinei, îi are ca protagoniști pe doi frați, în vârstă de zece ani. Conform relatărilor BBC și incredibila.ro, părinții copiilor au decis ca pe timpul carantinei impuse, datorită pandemiei, să-și petreacă perioada în casa pe care o au în Vendôme, la sud-vest de capitala Franței. De vreme ce, în curtea casei, indiferent de restricțiile impuse, oamenii sunt liberi să-și petreacă timpul, cei doi frați au început să-și construiască o colibă din crengi, peste care au vrut să întindă o pânză care să le servească drept acoperiș. Tatăl lor le-a spus că pot folosi cearșafurile bunicii lor, decedată cu ani în urmă, care erau păstrate într-un dulap din magazie. Când copiii au scos cearșafurile, din ele au căzut două obiecte grele. Copiii i-au spus tatălui lor ce au găsit în cearșaf, iar după ce le-a văzut, a crezut că erau suporturi pentru cuțite pe care le folosise mama sa. Totuși, s-a adresat companiei lui Philippe Rouillac pentru a se clarifica dacă cele două obiecte sunt sau nu din aur. A trimis și câteva fotografii. Apoi a primit și vestea: cele două obiecte erau lingouri de aur de câte un kilogram. Lingourile de aur au fost achiziționate de mama bărbatului în anul 1967. S-a găsit și chitanța cu care au fost achiziționate cele două lingouri de aur. Lingourile sunt listate pe site-ul casei de licitații, cu valoare estimată de 40.000 de euro. “Vom aștepta ca prețul aurului să mai crească puțin. Ar putea obține cel puțin 100.000 de euro”, a spus proprietarul casei de licitații. Cei doi frați vor să li se facă o piscină, drept recompensă.

sursa: incredibila.ro

 

Lasă un comentariu