232 DE SANCȚIUNI CONTRAVENȚIONALE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

Distribuie pe:

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 232 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 153.440 lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează luni Grupul de Comunicare Strategică.

Potrivit sursei citate, prin structurile abilitate ale Poliției au fost constatate, duminică, două infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 24 mai, 37 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Lasă un comentariu