TÂRGU-MUREȘ - UN NOU PARC DE JOACĂ ÎȘI AȘTEAPTĂ... COPIII

Distribuie pe:

Mai multe parcuri de joacă de pe raza municipiului sunt reabilitate în această perioadă, în ciuda resurselor financiare limitate, aprobate de legislativul local.

Un astfel de parc/spațiu de joacă - Cetatea Copiilor - a prins contur în cartierul Unirii, zona Darina. De asemenea, au fost reabilitate parcurile situate pe

B-dul 1 Decembrie 1918 nr. 273, strada Apicultorilor, strada Plopilor și cartierul Dâmbu - zona pieței de zi, toate fiind pregătite să-i primească pe cei mai tineri cetățeni ai municipiului, după ce vor fi implementate noi măsuri de siguranță la nivel național.

Reamintim că un complex multifuncțional de joacă, tip “cetate”, cu elemente medievale, funcționează, din iunie 2018, în piațeta de pe Bulevardul Cetății, iar anul trecut, încă două “cetăți” au fost amenajate în fața Școlii Gimnaziale “Alexandru Ioan Cuza” din cartierul Unirii, respectiv în Bucla Mare de pe Bulevardul Pandurilor.

Acest tip de parcuri, denumite generic “Cetatea Copiilor” și structurate pe grupe de vârstă, vin în întâmpinarea nevoilor celor mici, promovând, în rândul acestora, adaptarea socială, dezvoltarea abilităților de gândire și locomotorii, detaliază Claudiu Maior, consilierul primarului.

Totodată, creșterea numărului de parcuri de joacă pentru copii se numără printre preocupările Primăriei Târgu-Mureș, cererea pentru amenajarea acestor spații fiind tot mai mare, potrivit reprezentanților Primăriei.

Lasă un comentariu