Există familii și există persoane afectate, timp de ani de zile, de boala de a colecționa în exces lucruri inutile. Această obsesie, a colecționarului de lucruri inutile, a fost mereu prezentă în istoria umanității și este destul de dificil de tratat. Soluția nu pare să fie ușor de găsit în mod individual, dar, în Anglia, de exemplu, am văzut că există firme comunitare specializate pentru rezolvarea “în timp real” a acestor probleme legate de eliberarea din “captivitatea” deșeurilor din locuințe. Cu o problematică asemănătoare pare a se confrunta și învățământul preuniversitar românesc. Acumularea de informații didactice inutile și uzate moral, metode didactice și manageriale de secol XX... au devenit, în ultimii 30 de ani, un “balast” informațional și educațional ce afectează buna funcționare a sistemului de educație românesc.
Pandemia acestor luni, ne obligă și la o reconsiderare masivă a “punctelor slabe și amenințărilor” la care este supusă educația școlară actuală. Pe colecționarul de obiecte casnice inutile, încet-încet ajung lucrurile adunate să-l dea afară din casă. În mod analog, pe colecționarul de informații și metode didactice perimate, vor ajunge toate acestea să-l descalifice profesional, pe termen mediu și lung.
Până să-și dea seama ce se întâmplă cu el și cu profesia lui, dascălul de azi va descoperi cu mirare că a ajuns “să vorbească la pereți” și că elevul nu mai ține pasul cu cerințele lui didactice. Confruntat cu un mod de educație ce nu mai răspunde nevoilor sale de cunoaștere și dezvoltare personală, copilul va apela, mult mai frecvent, la surse alternative, în special virtuale, de cunoaștere și educație.
Izolarea din aceste luni a închis mai multe “uși” educaționale, dar a deschis altele, despre care ne pierdusem speranța că mai pot fi deschise cu ușurință, în acțiunea de modernizare a educației românești contemporane. În spiritul unei “Chirurgii” educaționale de sec. XXI, se pare că a venit vremea unor decizii manageriale tranșante, care să scoată sistemul de educație din starea de indiferență și inerție, în care se complăcea de peste 30 de ani.
Ce așteptări mai au copiii noștri, părinții lor, dascălii, dar și comunitatea, de la decidenții de azi din educația românească? - După neplăcuta vacanță forțată din aceste luni, după ani de schimbări educaționale, în mare măsură haotice, formale și inconsistente, speranțele lor se îndreaptă spre un altfel de învățământ, mai apropiat de dorințele și nevoile lor de cunoaștere actuale.
În dialogul permanent practicat timp de 45 de ani, cu elevii mei, am descoperit și o serie de dorințe, mai mult sau mai puțin secrete, ale copiilor de azi: activitatea de învățare să presupună mai puțină competiție și mai puțin stres, activitatea în echipă să valorifice mai ales bucuriile cunoașterii și ale comunicării, să dispară definitiv ghiozdanele supergrele și absurde, creativitatea individuală și de grup să fie mai apreciate decât tentativa descurajantă, elitistă și discriminatorie de punere în valoare doar a personalității “vârfurilor” clasei de elevi...
Acum vreo 2400 de ani, strategul și înțeleptul chinez, Sun Tzu, afirmase existența unei “reguli de aur” a confruntărilor de orice fel, regulă valabilă și azi: “Să nu-ți pui niciodată adversarul cu spatele la zid, pentru că astfel îl obligi să lupte până la capăt pentru supraviețuire”. Pandemia din aceste luni reprezintă un zid și pentru educația românească de azi. Și în educația pe timp de criză, am ajuns să ne pună viața cu spatele la zid. Celor care și-au asumat rolul de decidenți educaționali ai acestor vremuri de criză - “chirurgilor” din educația românească, le revine ingrata și dificila misiune de a “tăia în carne vie”, în privința a tot ceea ce a devenit necesar de actualizat în Sistem: o ofertă educațională supradimensionată, încadrarea problematică cu personal, legislație școlară stufoasă și incoerentă, ocuparea controversată a posturilor, programe și manuale supraîncărcate de informația devenită inutilă și redundantă...
Pe vremea când eram student, pe zidul de lângă ușile unor săli de examen oral, era scris mesajul umoristic: “Loc pentru dat cu capul”, adresat probabil studenților care picaseră la examen în acea sală. Pe un imaginar zid al “Examenului de Criză 2020”, cred că ar trebui scris și textul “Zid pentru dat cu capul”, adresat decidenților care au ratat testul de inteligență, profesionalism și înțelepciune managerială la care au fost supuși de către exigențele acestei crize! Astfel de șanse “astrale” de schimbare radicală a mentalităților din educația românească se ivesc foarte rar - poate o dată la un secol.
