* “Pe când ucenicii vorbeau între ei, Domnul Iisus a venit în mijlocul lor și le-a spus: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd un duh. Și Iisus le-a zis: «De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am». Și zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie și minunându-se El le-a zis: «Aveți aicea ceva de mâncare»? Iar ei i-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luând, a mâncat înaintea lor. Și le-a zis lor: «Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci și în psalmi». Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă scripturile. Și le-a spus că așa este scris și așa trebuie să pătimească Hristos și să învieze a treia zi. Și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. «Voi sunteți martorii acestora. Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi însă ședeți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus». Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și «S-a Înălțat la Cer». Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu”. Amin. (Sfânta Scriptură a Noului Testament - Luca cap. 24, vers. 36-53)
Domnul Nostru Iisus Hristos s-a înălțat la cer, dar nu ne-a părăsit pe noi, fiii Săi; nu ne-a lăsat orfani și în deznădejde. Ne-a lăsat cea mai frumoasă carte de învățătură și de legi după care să ne conducem: “Sfânta Scriptură, o carte a cărților; Ne-a lăsat Biserica Sa în chip văzut unde în chip nevăzut, dar simțit duhovnicește, ne întâlnim cu El, atunci când avem nevoie; Ne-a lăsat cele șapte Sfinte Taine sfințitoare, îndrumătoare, spre desăvârșirea scopului suprem; mântuirea noastră; ne-a lăsat o ierarhie bisericească care să-L înlocuiască prin puterile cu care a fost investită: de a conduce, sfinți, învăța, mustra, certa atunci când este cazul. Ne-a lăsat o speranță a vieții noastre prin Învierea Sa; ne-a lăsat un sens al vieții fără de care am rătăci pe calea vieții; s-a lăsat pe Sine în toți și toate ca unul care este Calea, Adevărul și Viața”. (n.a.).
***
* “Cel ce pentru lege, pentru țară moare, / Își privește moartea ca o sărbătoare. / Să mori spre-al țării bine noblețea-ndatorează, / Acela este nobil ce moare pentru țară! / Pentru patrie și libertatea ei, / Moartea ostașului este o mărire! / Căci ostașul care moare / Pentru țară este un soare.”
Dimitrie Bolintineanu (1819-1872), scriitor și poet.
***
* “Erou nu e acela care se bate cât și cum a trebuit să se bată. Erou nu e acela care s-a bătut în zadar. Erou e acela care a primit (îndeplinit) datoria sa așa cum nimeni n-ar fi fost în stare să facă și care a pregătit astfel și pe alții pentru a face ca dânsul. Eroii mențin caracterul național, caracterizează epocile și le leagă între ele, întregind istoria și preparând desfășurarea ei.”
Nicolae Iorga (1871-1940), cel mai mare istoric al României, scriitor, publicist, om politic.
***
* “Eroii simt o uriașă voluptate etică atunci când trebuiau să se jertfească. De aceea, sentimentul pe care îl provoacă nu este mila, ci admirația. Un erou moare înfruntând viața, nu fiind înfrânt de viață!”
Septimiu Bucur (1899-1965), critic literar.
***
* “Dacă nu poți fi erou, fii cel puțin om”.
Mircea Florian (1888-1960), filosof.
P.S. Când spunem erou mergem cu gândul la ceva măreț, deosebit, la frații noștri care au dat din viața lor, vieții noastre. Azi nu ni se cere să ne jertfim viața pentru neam și țară; ni se cere o jertfă a cinstei, demnității, cinstei de care, noi trebuie să facem dovadă; Eroi putem să fim toți aceia care, prin comportamentul nostru, facem dovada dragostei și jertfei personale pentru Dumnezeu, aproapele și pământul care ne hrănește și adăpostește.
Dar noi, românii de astăzi, facem cinste înaintașilor prin faptele noastre? Suntem uniți într-o cauză dreaptă când țara ne este amenințată de frică, deznădejde, foamete, necazuri, umiliri, scindări? “Cine are urechi de auzit să audă!” (Matei 13, 9).
