OGLINDA REALITĂȚII: ÎN IZOLARE, VIOLENȚA ÎN FAMILIE A... EXPLODAT

Distribuie pe:

De-a lungul timpului, s-a demonstrat că, în perioade de criză, cazurile de violență domestică tind să se înăsprească, pe fondul tensiunilor ridicate. Exact acest fenomen s-a înregistrat și în timpul epidemiei de coronavirus, nu numai în România (unde abuzul domestic este... aproape firesc), ci în întreaga lume.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) atenționează că măsurile de carantină adoptate de statele lumii au fost ca un combustibil pentru abuzul domestic. Izolarea forțată îndelungată cu un partener sau părinte abuziv, combinată cu incertitudinile de ordin medical și economic, au dus la o creștere dramatică a cazurilor de violență domestică în lume.

Astfel, un raport recent, întocmit de Misiunea ONU de Menținere a Păcii în Cipru, a concluzionat că incidentele de violență domestică pe insulă au crescut cu 58%, pe timpul carantinei între 15 martie și 22 aprilie 2020, iar în rândul comunității turcești, lucrurile au stat și mai rău, apelurile către liniile dedicate de semnalare a violenței domestice crescând de zece ori.

Tiparul este cam același peste tot în lume. Numărul de apeluri către liniile dedicate victimelor abuzurilor a crescut cu 50% în Brazilia și cu 70% în Belgia, de exemplu. Înaintea pandemiei, la nivel global, au fost 243 de milioane de femei și fete care au fost supuse abuzului sexual și (sau) violenței fizice de către partenerul lor intim, în ultimele 12 luni, potrivit unui alt raport ONU.

Orice formă de abuz asupra partenerului (fizic, sexual, financiar sau psihologic) se încadrează ca violență domestică. Însă, de regulă, cea mai frecventă formă de abuz este cea fizică, în majoritatea cazurilor fiind săvârșită de bărbați împotriva femeilor, deși sunt și cazuri de inversare a rolurilor între sexe.

Revenind la România, raportul OMS arată că s-au înregistrat cu 140% mai multe apeluri către linia dedicată victimelor violenței domestice.

Concret, între 16 martie și 30 aprilie 2020, au fost efectuate 436 de apeluri către linia telefonică destinată victimelor violenței domestice (0800.500.333, linie telefonică gratuită), comparativ cu o medie de 181 de apeluri, în perioada anterioară.

În perioada de izolare, cazurile reale de violență domestică au fost mai numeroase, întrucât victimele s-au aflat în incapacitatea de a cere ajutor, fiind blocate 24 de ore, 7 zile pe săptămână (adică, non-stop), între patru pereți cu un partener abuziv, iar frica, incertitudinea și sentimentul de neajutorare au fost intensificate pe fondul pandemiei, cauzând ezitare atunci când a venit vorba de a cere ajutor poliției. 

Lasă un comentariu