1 IUNIE - ZIUA MONDIALĂ A COPILULUI

Distribuie pe:

Un copil poate oricând să învețe un adult 3 lucruri: cum să fie mulțumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată și cum să ceară cu insistență ceea ce își dorește. (Paulo Coelho)

Copilăria este lumea miracolului și a magiei. Copilăria se termină în momentul în care lucrurile încetează să mai fie uluitoare. Atunci când lumea îți dă senzație de deja-vu, când ești rodat de existență, devii adult. (Eugen Ionescu)

1 Iunie 2020 este o zi liberă deosebită, altfel, mai grea și chiar mai ciudată și pentru copii și pentru adulți. 1 Iunie a fost sărbătorită încă din 1857. În 1925 a fost menționată la Geneva, la Comisia Mondială pentru Protejarea Copiilor, iar în 1954, UNICEF a emis o recomandare ca fiecare țară să aibă o zi nu-mită “Ziua Copilului”. Nu toate statele au 1 Iunie Ziua Copilului, dar aproape toate statele îi sărbătoresc.

Copilul, cum am spus, este cea mai frumoasă, responsabilă, serioasă, de durată “investiție” a fiecărui părinte.

De aceea suntem obligați să facem cu seriozitate, respect, muncă, iubire, prietenie și credință această responsabilitate în a “investi” în copii. Copil suntem tot timpul, nici nu există limită de vârstă când zicem “Ziua Copilului”. Copil sau adult, avem nevoie să ne simțim copii, chiar e nevoie, măcar de 1 Iunie, mai ales în această perioadă lungă, cât am stat acasă cu ei.

Să lăsăm toate problemele, măcar în această zi, zi în care, de data aceasta, este între două sărbători religioase, Rusalii la catolici, reformați și ortodocși.

În această zi toți copii trebuie să se simtă bine, să se distreze, să primească cadouri, să fie împreună. În acest an, ca niciodată, sunt împreună copiii mici și “copiii mari”, adică adulți, în familie.

Deși e zi liberă și situația ar trebui să ne facă să ne simțim așa cum am făcut-o ani de zile, poate că acum, mai mult ca niciodată, noi, adulții, ne amintim de momentele frumoase din copilărie, năzbâtiile, întâmplările, retrăind și împărtășind, copilului, copilăria noastră cu ochii și mintea adultului.

Trăim zile grele, obositoare, nesigure, pline de neînțelegeri și dezbateri.

1 Iunie, ziua voastră, a copiilor, să ne aducă un sfârșit de an școlar mai liniștit, cu multă sănătate.

Celor pe care îi așteaptă emoțiile examenelor, le dorim să aibă succes, răbdare, echi-libru și rezultate bune pentru a urma ceea ce își doresc în viață.

La mulți ani, copii mici și mari, de 1 Iunie!

 

Lasă un comentariu