IOANA D'ARC

Născută în 6 ianuarie 1412, la Domrémy (Burgundia, azi provincia Lorena), arsă pe rug la 30 mai 1431, Fecioara din Orleans este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez.

A fost o fată simplă, de la țară, fără cultură, care s-a aflat în fruntea unor trupe franceze descurajate, pe care le-a condus către victorie asupra unei armate engleze călite în războaie. A reușit să dărâme bastioane, să urce pe tron un rege, pentru toate acestea fiind văzută ca mesager al lui Dumnezeu pe Pământ, pentru a fi apoi capturată, vândută și acuzată de erezie, sfârșind arsă pe rug, la doar 19 ani. “Deși catalogată de unii specialiști contemporani drept schizofrenică, Ioana d'Arc este considerată simbolul naționalismului romantic francez, o adevărată eroină națională, fiind pusă chiar la originea nașterii națiunii franceze după eliberarea de sub ocupația engleză.”

Despre sfârșitul tinerei, Charles Panati scrie în “Cartea sfârșiturilor”, astfel: “După ce hainele i-au fost carbonizate integral - deși carnea nu-i fusese atinsă - lemnele aprinse au fost trase deoparte pentru ca spectatorii să vadă că sentința fusese îndeplinită. Au văzut-o complet goală, aflăm dintr-o sursă, dezvăluind toate secretele unei femei, iar când această imagine a fost privită suficient de mult, călăii au reaprins focul în jurul bietului cadavru. Călăii știau cum să ofere mulțimii contravaloarea prețului pentru spectacol”.

Deși Carol al VII-lea nu a făcut nimic pentru eliberarea eroinei, acesta este, totuși, inițiatorul procedurii care anulează sentința și care cere ca procesul Ioanei să fie declarat nedrept, pentru a rezulta că ajutorul pe care i-l dăduse provenea de la Dumnezeu. Abia în anul 1456 sentința este anulată, iar Ioana d'Arc este reabilitată, doar parțial, însă, fiindcă la acea vreme nici curtea, și nici biserica nu doreau sanctificarea sa.

Surprinde că prima “biografie” a Ioanei datează abia din secolul al XVII-lea și este semnată de Edmund Richer, conducătorul Facultății de Teologie din Paris, însă manuscrisul său a rămas nepublicat până în anul 1911. În 1753, Nicolas Lenglet du Fresnoy, profesor, istoric, geograf, folosof și alchemist, a creionat o altă biografie a eroinei, fiind urmat, după încă aproape un secol, de Jules Étienne Joseph Quicherat, istoric și arheolog francez, care, în 1841, a descoperit suspectul depozit secret de documente, referitoare în principal la procesul ei, la Notre Dame. După un efort laborios, întins pe parcursul a opt ani, Quicherat a realizat o lucrare în cinci volume despre care cei mai mulți spun că ar fi opera definitivă despre viața, procesul și moartea ei.

Abia 450 de ani mai târziu de la sacrificiul suprem, la 18 aprilie 1909, Ioana d'Arc a fost beatificată, în Catedrala Notre Dame de Paris, de către Papa Pius al X-lea. La 16 mai 1920 a fost ridicată la cinstea altarelor, fiind canonizată în Basilica Sfântul Petru din Roma, de către Papa Benedict al XV-lea, cu zi de cinstire la 30 mai, data sacrificiului ei martiric, momentul fiind înlesnit de conducerea de dreapta a Franței de la acea vreme. De asemenea, în memoria eroismului tinerei, sărbătoarea ei este și zi națională a Franței, fiind marcată, anual, în a doua duminică a lunii mai.

Personalitatea Ioanei d'Arc a reprezentat o puternică tentație și pentru lumea cinematografiei, filmul și viziunea regizorală cu cel mai mare impact fiind “The Messenger: The Story of Joan of Arc”, creat în anul 1999, de regizorul francez Luc Besson, cu Milla Jovovich în rolul Ioanei d'Arc. Producția, capabilă să influențeze publicul asupra personajului istoric și asupra unor controverse ce marchează existența personajului, a fost apreciată relativ pozitiv de public și critică, obținând două premii César, pentru costume și sunet, și alte șase nominalizări.

(În imagine, Ioana d'Arc, în capela regelui Carol al VII-lea, pictură de Dominique Ingres, 1854.)

 

Lasă un comentariu