PE URMELE LUI EMINESCU, LA CERNĂUȚI

Distribuie pe:

Când vorbim despre Cernăuți, oraș aparținând acum Ucrainei, gândul ne duce instantaneu la Mihai Eminescu. Să încercăm să reconstituim copilăria și adolescența Poetului, pășind pe urmele lui!

“Unde va fi făcut Eminescu clasele întâia și a doua primară nu știm, dar clasele a treia și a patra le-a urmat la Cernăuți, la National-Hauptschule, cum se numea pe atunci școala greco-orientală”, precizează George Călinescu. “Din cataloagele Școalei greco-orientale, numite pe atunci National Hauptschule, găsim că Eminescu a frecventat acolo a treia și a patra clasă a cursului primar de la Septemvrie 1858 până la Iulie 1860”, susține și Radu I. Sbiera. La vremea respectivă, școala era adăpostită în două clădiri, dintre care cea situată pe partea stângă a străzii nu s-a mai păstrat, pe locul acesteia fiind construit, în perioada interbelică, Seminarul pedagogic (în prezent Școala nr. 14). A doua clădire se păstrează și astăzi, însă ea a suferit numeroase modificări în timp. La intrare a fost amplasată o placă bilingvă, cu textul: “În această clădire, în anii 1858-1860, a învățat marele poet român MIHAI EMINESCU”. Aici viitorul poet obține cele mai bune rezultate ale sale la învățătură: “În anul școlar 1858/59 Eminescu se clasifică al 15-lea printre 72 de colegi. Elevul era silitor, avea purtări bune și aplecare la învățătură, socotea mulțumitor și scria așijderi, nu era slab la religie, dar mai ales era strașnic la limba română. Când după al doilea an de carte, în iulie 1860, venind vara, Mihai se găti să plece la Ipotești, să se bată cu broaștele sau să se suie pe șură, onorata direcțiune i-a dat certificat de Vorzug, adică bine, clasificându-l al 5-lea printre 82 de școlari”, afirmă George Călinescu, în monumentala monografie dedicată poetului.

Ober-Gymnazium, fostul gimnaziu austriac situat pe actuala stradă Mihai Eminescu reprezintă a doua instituție de învățământ urmată de Poet la Cernăuți. Aici va învăța Mihai Eminescu, cu unele intermitențe, până după moartea profesorului Aron Pumnul (1866); aici va obține din partea profesorului Neubauer cea mai bună notă la istorie (notă pe care nu izbutise s-o primească până atunci nimeni), tocmai în anul când va rămâne repetent (1862); și tot aici îl va cunoaște pe Teodor V. Ștefanelli, viitor coleg și la Viena, care îi va rămâne prieten pentru toată viața și care va lăsa cele mai emoționante amintiri despre poet. În anul 1989, pe fațada dinspre Primărie a fost montată o placă memorială, în limba ucraineană, pe care se poate citi că, între 1860 și 1863, aici a învățat “clasicul literaturii popoarelor român și moldovenesc, MIHAIL EMINESCU”. Placă ce își așteaptă momentul în care să fie înlocuită cu una ce va consfinți faptul că poporul român și cel moldovenesc au fost, sunt și vor fi unul și același pentru totdeauna...

Casa profesorului Aron Pumnul, situată pe strada cu același nume, la numărul 19, i-a fost tânărului Eminescu gazdă primitoare de mai multe ori. “Pumnul locuia în casele proprii, aproape de periferia orașului, în strada care astăzi poată numele lui. El avea două case în aceeași curte. Dacă intrai pe o portiță de lemn în această curte, te aflai între amândouă casele. Cea din dreapta, mai mare și mai înaltă, cu cerdac dinainte, era casa unde locuia Pumnul, iar cea din stânga, mai mică și mai joasă, era menită pentru studenții ce-i găzduia Pumnul. În această căsuță se afla și o mică bibliotecă a studenților români, ferită de ochii profesorilor străini, căci după legile școlare, studenții nu aveau voie să întrețină biblioteci, și ar fi fost confiscată și această bibliotecă, dacă în ochii lumii nu ar fi trecut de proprietate a lui Pumnul”, își va aminti peste ani Teodor V. Ștefanelli.

Revenit în toamna anului 1865 la Cernăuți, “Mihai trase la bunul Aron Pumnul, bolnav de moarte acum, și se așeză acolo ca bibliotecar” (George Călinescu). “Acum el locuia la Pumnul și îngrijea și de bibliotecă. Aici trebuie să se fi simțit el în elementul său, căci rânduise biblioteca și știa unde se află orice carte”, susține, în amintirile sale, și Teodor V. Ștefanelli. Rememorând tristul eveniment, Teodor V. Ștefanelli va nota următoarele: “Când am auzit despre moartea lui Pumnul, am alergat la locuința sa, ca să-l văd pe iubitul meu profesor cea din urmă oară. Am intrat întâi în camera lui Eminescu. El îmi povesti despre ultimele momente ale acestui mare apostol al Românilor din Bucovina și acuma îl văzui pe Eminescu întâiași dată vărsând lacrămi de durere. Seara m-am dus iarăși la Eminescu și l-am găsit scriind o poezie”. Este vorba despre poezia “La mormântul lui Aron Pumnul”, semnată M. Eminoviciu, privatist, constituind debutul absolut al Poetului!

La 17 iunie 1990, din inițiativa și cu sprijinul nemijlocit al regretatului academician Victor Crăciun, președintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, în fața casei a fost amplasat și inaugurat un bust al Poetului, realizat de sculptorul Marcel Guguianu. În prezent, casa lui Aron Pumnul, aflată în custodia statului român, se află în stare avansată de degradare. Din păcate, promisiunile repetate ale guvernanților de a sprijini reabilitarea și transformarea acesteia în muzeu au rămas până astăzi numai la stadiul de bună intenție.

Casa birjarului Dzierszeck (Țirțec), situată astăzi pe strada Alexey Novikov-Priboy (fostă Stefaniegasse) nr. 22, a constituit următoarea locuință a tânărului Eminescu. Casa aparținea Bisericii Sf. Treime, încăperile ei servind odinioară drept chilii pentru călugări. Locuită de Dzierszeck, aceste chilii erau ocupate acum de elevii aflați în gazdă. Biserica Sf. Treime din Cernăuți a slujit ca biserică episcopală în Bucovina, din 1774 până la 9 noiembrie 1874, când, “împreună cu clopotnița, au fost desfăcute și mutate în forma lor originară în cimitirul din Clocucica, unde a rămas până în 1966, ca o relicvă sfântă a neamului românesc. În anul respectiv, modesta Biserică Sf. Treime, monument de arhitectură populară românească din secolul al XVIII-lea, a fost transportată la Muzeul de Artă ucraineană din Lviv, metamorfozată peste noapte din creație românească, în una ucraineană. Astfel, dispar urmele prezenței românilor autohtoni din nordul Bucovinei” (Mircea Pahomi).

Casa profesorului Victor Blanchin, din actuala stradă Ucraineană, nr. 53 (fostă Josefgasse), unde a fost adus de tatăl său ca să învețe și limba franceză, constituie un alt reper în biografia micului Mihai. “Dar Eminescu nu era defel mulțumit cu locuința, pentru că Blanchin era bețiv, venea turmentat acasă, făcea numai gălăgie și se certa cu soția sa”, își amintește Teodor V. Ștefanelli. Așa că nici aici nu a stat prea multă vreme și, începând cu 16 aprilie 1863, prima zi de școală după vacanța de Paște, Eminescu nu mai figurează în cataloagele școlare, dar dispare și de la gazda sa.

Hotel de Moldavie, în a cărui sală s-au dat numeroase reprezentații ale trupei Tardini-Vlădicescu, este situat pe strada Golovna, nr. 14 (fostă strada Principală, nr. 14 și Lemberger Hauptstrasse, nr. 25), lângă Biserica Sf. Paraschiva. Trupa fusese invitată la Cernăuți de către frații Costin, unde, în perioada 1/13 martie - 15/27 mai 1864, a prezentat publicului numeroase piese jucate pentru prima dată în limba română. Mihai Eminescu fusese nelipsit de la reprezentațiile trupei, unde era numai ochi și urechi. Odată cu plecarea trupei din Cernăuți, dispare și Eminescu și, pentru o scurtă perioadă, lucrează ca practicant la Tribunalul din Botoșani. Îl reîntâlnim însă la ultimele reprezentații ale trupei Fanny Tardini, revenită la Cernăuți în noiembrie 1864, după care va dispărea, în martie 1865, fie cu aceasta la Brașov, fie la Sibiu, la fratele său, ca să-și dea examenul de clasa a III-a. Hotelul “Moldova” nu mai există astăzi, pe locul său fiind construit un imobil de locuințe.

Revenit la Cernăuți, în octombrie 1875, pentru a lua parte la serbarea inaugurării Universității și la aniversarea a o sută de ani de la încorporarea Bucovinei la Austria, Mihai Eminescu a adus cu sine câteva sute de exemplare din broșura “Răpirea Bucovinei”. Le trecuse ilegal, într-o ladă, sub diferite cărți vechi, psaltiri, ceaslove, biblii și alte hârțoage, multe dintre ele rupte, ca să nu atragă atenția vameșilor austrieci. La Cernăuți le-a împărțit românilor, iar câteva exemplare a trimis chiar organizatorilor serbării și la cele mai marcante persoane oficiale. Peste câteva zile, broșura este confiscată și interzisă a se mai difuza, dar toate exemplarele fuseseră deja împărțite. La Cernăuți, Poetul a tras la bunul și vechiul său prieten, Teodor V. Ștefanelli.

“În casa din strada Mitropolitul Silvestru, vizavi de actuala Universitate Națională “Yuri Fedkovich”, cumnatul lui Mihai Eminescu, Ioan Drogli, profesor la Școala Normală, și soția sa, Aglaia, sora poetului, aveau un apartament închiriat.” (Eugen Păunel). Dar casa Aspasiei Kaplonska, situată în strada Chervnia nr. 22, a fost locuința în care a dormit Eminescu toată perioada în care a vizitat-o pe sora sa Aglaia. “Poetul era bolnav, neschimbat, și locuia nu la Aglaea, ci la Aspasia Kaplonska, sora lui Oreste Renney, fostul prefect rădăuțean pe vremea Congresului de la Putna, în str. 11 Noiembrie nr. 24.” (Augustin Z.N. Pop)

Sunt doar câteva repere ale prezenței lui Mihai Eminescu în Cernăuți, unele palpabile și astăzi, peste altele fiind înălțate în timp alte edificii. Și, cu siguranță, multe altele, care așteaptă să fie (re)descoperite, evidențiate prin montarea unor plăci memoriale și introduse într-un inestimabil circuit eminescian la Cernăuți.

(Sursa: Ionel Novac, Revista “Luceafărul”)

 

Lasă un comentariu