ZIARUL LONDONEZ “DAILY MAIL” ȘI MAREA AVENTURĂ A PROPAGANDEI UNGARE ANTI-TRIANON (II)

Ce l-a determinat pe Rothermere să pornească personal o bătălie publicistică pentru cauza ungurilor? Ce sau cine a dat impulsul inițial pentru această campanie? În cartea sa “My Campaign for Hungary”, publicată în 1939, Rothermere povestește că de Paștele lui 1927 s-a aflat cu niște prieteni la Budapesta și că a fost profund impresionat de adunarea anuală de protest împotriva Trianonului, adunare ținută întâmplător la acea dată, că de asemenea el a constatat că națiunea maghiară este, din mai multe motive, foarte simpatică.

Abia 50 de ani mai târziu a devenit cunoscută o scrisoare a lui Rothermere către prințesa Stephanie Hohenlohe, scrisoare care este datată 30 aprilie 1928 și dezleagă enigma impulsului inițial.

“După cum v-am mai spus, cu diferite ocazii, interesul meu pentru Ungaria a fost trezit în primul rând de convorbirile cu dumneavoastră. Nu mi-am imaginat că enumerarea suferințelor și frustrărilor Ungariei va atrage acestei țări compasiunea întregii lumi”.

Angajarea lui Rothermere pentru cauza Ungariei a început odată cu anul 1927, la masa de ruletă din cazinoul de la Monte Carlo. Acolo a cunoscut-o pe și a învățat s-o prețuiască pe atrăgătoarea, vesela și foarte inteligenta “Steph”, cum îi spuneau prietenii cei mai apropiați. În această primă convorbire, lordul s-a plâns că în ultima vreme nu există subiecte interesante în al său Daily Mail. După aceasta, prințesa i-a povestit despre soarta zguduitoare a ungurilor: că au fost despărțite familii, că gospodării țărănești au fost împărțite în două și că teritorii locuite majoritar de unguri au fost atribuite prin Tratatul de la Trianon celor mai lacome țări vecine. La un dejun la vila lui Rothemere, Steph, neavând la dispoziție o hartă geografică, nu a putut decât cu ajutorul unei mici reproduceri din Encyclopedia Britanica să-i arate lordului curios cam pe unde vine Ungaria.

Atunci, Rothermere, care-și invitase la lunch și secretarul de presă a rostit următoarele cuvinte memorabile: “Știi, draga mea, eu până astăzi nici măcar n-am știut că Budapesta și Bucureștii sunt două orașe distincte”.

Care au fost motivele prințesei? Desigur nu, cum a afirmat ea mai târziu, “sentimentele ei patriotice pentru națiunea maghiară” sau pentru țara numită Ungaria. Căci nu știa o boabă ungurește și nici nu trăise vreodată în această țară. E drept că toată viața a călătorit cu pașaport unguresc.

Născută ca Stephanie Richter, la Viena, cu câțiva ani înainte de începutul secolului, se spune că ar fi fost de origine evreiască (după propriile ei explicații numai din partea mamei). După un pretins raport cu arhiducele Franz Salvator, ginerele împăratului, a aranjat o căsătorie cu atașatul militar al dublei monarhii la curtea rusească, prințul Franz Hohenlohe. S-au căsătorit, apoi au divorțat, după căderea imperiului prințul a optat pentru cetățenia maghiară,și astfel, Steph a devenit unguroaică cu pașaport și purtătoare a titlului.

Ea a fost fără îndoială factorul care l-a îmboldit pe Rothermere să se angajeze pentru Ungaria. Mai mult de un deceniu i-a fost alături ca sfetnică și prietenă. Ea a organizat întâlnirea lui cu Hitler, pe care l-a felicitat pentru ocuparea Austriei și distrugerea Cehoslovaciei. Ambasadorul ceh de atunci, apoi ministru de externe, Jan Masaryk, a descris cu obidă rolul acestei trăgătoare de sfori: “Dacă a mai rămas un pic de decență pe lumea aceasta, atunci va fi un mare scandal în ziua în care va fi dezvăluit rolul pe care Steffi Hohenlohe, născută Richter, l-a jucat. Aceasta foarte cunoscută agentă secretă, spioană și escroacă, evreică din cap până în picioare, formează astăzi centrul propagandei hitleriste la Londra. Pe masa ei sa află fotografia lui Hitler cu dedicația: «Pentru draga mea prințesă Hohenlohe - Adolf Hitler», și alături stă o fotografie a lui Horthy dedicată « femeii de valoarea unui mare bărbat de stat»“.

În viața dezordonată a aventurierei, legătura cu Ungaria a prietenului și temporarului ei patron a ocupat un loc important. În aceste condiții, în anii 1927-1928 s-a vorbit și de planul de a se organiza încoronarea lordului Rothermere sau a tânărului său fiu, Esmond Harmsworth “ca rege al Ungariei”.

Și, uite așa, spunem noi, în nebunia aceasta pentru refacerea cu orice preț a Ungariei Mari, adică a imperiului maghiar, ungurii erau să se “încalțe”, după cum ne relatează mai departe autorul cărții, cu un ziarist englez sau cu fiul acestuia, pe post de rege al Ungariei. Deși, poporul, în isteria sa i-ar fi vrut, regentul Horthy și ai săi au fost, totuși, la post.     

Foto: Cazinoul din Monte Carlo, locul în care soarta popoarelor se joacă la ruletă

Pentru conformitate: IOAN CISMAȘ

Episod din cartea istoricului Pal Lendvai (pag. 411-413)

 

Lasă un comentariu