PRIMELE TURNEE DE TENIS PE IARBĂ DIN 2020, LA BERLIN!

Distribuie pe:

Turneele oficiale ATP și WTA sunt suspendate până la începutul lunii august, dar tenisul va fi reluat prin competiții invitaționale, în care vor juca nume importante din circuitul mondial. La jumătate lunii iulie, în Berlin, au fost anunțate două turnee, la care vor lua parte 16 jucători, opt din circuitul masculin și opt sportive din WTA. Prima competiție pe iarbă din acest an se va juca în Capitala Germaniei, începând cu 13 iulie, în timp ce patru zile mai târziu va debuta un turneu pe hard. Pe tabloul feminin al celor două competiții programate la Berlin, vor juca nume importante din circuit, Elina Svitolina (5 WTA), Kiki Bertens (7 WTA), Julie Goerges (38 WTA) și Andrea Petkovic (87 WTA), fiind anunțate deja de organizatori.

În turneele masculine, Dominic Thiem (3 ATP), Alexander Zverev (7 ATP) și Nick Kyrgios (40 ATP) sunt primii trei jucători care au confirmat prezența la Berlin.

Lasă un comentariu