CEA MAI VÂRSTNICĂ PERSOANĂ A SUPRAVIEȚUIT COVID-19 ÎN CHILE

Distribuie pe:

O femeie centenară a devenit cea mai vârstnică persoană care a supraviețuit noului coronavirus în Chile, după două runde de carantină, a informat Serviciul Național pentru Persoane Vârstnice (SENAMA) din această țară sud-americană, potrivit DPA.

Juana Zuniga, care împlinește 112 ani în luna iulie, a fost una dintre cele 25 de persoane care au contractat noul coronavirus într-un azil de bătrâni din capitala Santiago, a precizat SENAMA într-o declarație.

Femeia, rezidentă a azilului din 2014, a fost plasată într-o zonă izolată și îngrijită acolo timp de 28 de zile.

Pe 10 mai, când și-a revenit oficial, ea a devenit cea mai vârstnică persoană din Chile care a supraviețuit COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus.

Directoarea azilului, Maria Paz Sordo, a declarat că, în afară de probleme respiratorii, centenara era sănătoasă.

Lasă un comentariu