Chiar și după 30 de ani de la tragicele evenimente petrecute în conflictul interetnic de la Târgu-Mureș din 19-20 martie 1990, cei care au trăit acele vremuri, le vor uita cu greu. Bilanțul a fost tragic: 5 morți (2 români și 3 maghiari), 278 de răniți, o biserică ortodoxă incendiată, sedii ale partidelor vandalizate, 30 de persoane trimise în judecată și alte 21 arestate. Printre răniți a fost și Mihăilă Cofar din Ibănești. El a fost cel mai grav rănit, bătut cu bestialitate. A ajuns în comă la spital, apoi a suportat zeci de intervenții chirurgicale, atât în țară, cât și în străinătate, în Germania. A supraviețuit și a îndurat toate traumatismele.
Ce mai face Mihăilă Cofar, ajuns la vârsta de 72 de ani? Este o întrebare pe care unii și-o mai pun atunci când își amintesc de el. Printre cei care și-au amintit de Mihăilă Cofar se află și preacucernicii părinți ai Protopopiatului Ortodox Român din Târgu-Mureș, care au pregătit pentru el o mică atenție, un pachet cu alimente. Am fost încântați să avem prilejul de a-i da binețe românului din Ibănești. Localitatea este de un farmec peisagistic aparte, un colț parcă rupt din Rai, de care, parcă, nu-ți mai vine să te desparți. Spre locuința familiei Cofar se ajunge străbătând câteva străzi, pietruite, acum. În fața casei ne întâmpină doamna Nastasia Cofar, soția lui Mihăilă Cofar. Ne primește cu amabilitate, dar cu rugămintea de a nu-l solicita pe Mihăilă Cofar cu prea multe întrebări. L-am găsit în casă, stând pe pat, urmărind o slujbă religioasă la televizor. Moment emoționant. Înmânarea darului din partea Protopopiatului i-a impresionat până la lacrimi pe soții Cofar. L-am întrebat pe Mihăilă Cofar cum se simte, cum o duce. Îmi răspunde, cu o voce stinsă, că se simte slăbit. Ia medicamente de 30 de ani, pentru hipertensiune arterială și diabet. Are o hemipareză stângă și, din acest motiv, se deplasează cu mare dificultate. Doamna Nastasia Cofar are acum vârsta de 65 de ani. A stat în spital alături de soțul ei pentru a-l îngriji. Asta face și acum, își îngrijește soțul. “Ne descurcăm greu. Soțul meu primește o pensie de 1.000 de lei. Am avut și o indemnizație de 500 de lei pentru îngrijire, dar Primăria ne-a tăiat de pe listă. Trebuie să cumpărăm în primul rând medicamente, dar avem foarte puțini bani. Ne trebuie și lemne, pentru că soțul meu trebuie să stea mereu în căldură”, ne spune Nastasia Cofar. Ieșind în curtea casei, patru copii, un băiat, mai mare, și trei fete, profitând de soarele care în ultima vreme a mijit cam cu zgârcenie dintre nori, au ieșit puțin la joacă. Fata cea mai mare vrea să se facă polițistă. E o meserie grea, dar are și multe părți frumoase. “Sunt bucuria vieții noastre nepoțeii noștri. Casa asta, în care locuim acum, ne-au construit-o jandarmii. Căsuța de acolo este cea în care am locuit până acum”, ne spune doamna Nastasia, arătând cu mâna spre dreapta ei. Ne despărțim cu speranța unei revederi, cât de curând va fi posibil. Pe drumul de întoarcere, cu gândul la familia Cofar și la cei zeci de ani de suferință, mi-a rămas întipărită în memorie o mărturisire a doamnei Nastasia Cofar: “După ce Mihăilă a fost dus la spital, aflat în comă, am stat tot timpul lângă patul său, să-l îngrijesc, până în luna decembrie când a fost externat. Apoi aici, acasă... La acea vreme i-am dat în judecată pe agresorii lui Mihăilă. Cred că s-au făcut aranjamente la Judecătorie. Când procesul a ajuns la final și se stabiliseră și daunele pe care agresorii ar fi trebuit să le achite, judecătorul, la solicitarea avocatului agresorilor, l-a întrebat pe Mihăilă al meu, dacă îi iartă. Mihăilă a răspuns că el nu-i dușmănește, nu are nimic personal cu ei, nu este răzbunător din fire și îi iartă. Ca urmare a răspunsului său, dosarul s-a închis și au fost anulate toate obligațiile agresorilor față de partea vătămată”. Câtă nedreptate... Câtă suferință pentru un om și familia sa. Am ieșit din Ibănești fără să mai remarc farmecul peisajului care înconjoară satul de munte.
