“DEPĂRTAREA DE ÎMBRĂȚIȘĂRI ÎȘI ARE VREMEA EI”

Distribuie pe:

Astăzi, cei mai mulți oameni care se așteaptă la o despărțire se pot considera norocoși dacă află noutățile față în față. Despărțirile prin mesaje sunt tot mai numeroase, deoarece acestea nu cer abilități sociale dezvoltate, onestitate sau claritate. Și, mai rău, tendința de “a dispărea ca o fantomă” implică relații care se încheie fără a trimite măcar un mesaj: persoana iubită pur și simplu nu mai răspunde și nu mai sună devenind, instantaneu și irevocabil, indisponibilă.

Iată, așadar, șase sugestii pentru orice persoană care trece printr-o despărțire: Stai departe de fostul tău partener - cât de mult poți. Fă o listă cu defectele fostului partener. Deși poate părea un lucru neînsemnat, enumerarea tuturor motivelor pentru care relația nu ar fi funcționat niciodată pe termen lung te poate ajuta să te asiguri că relația s-a terminat pentru binele amândurora și ar trebui să îți susțină hotărârea de a rămâne departe de fostul tău. Reîmprospătează-ți casa: Mută mobila, cumpără câteva tablouri noi, vopsește camera cu o altă culoare. Scopul este să creezi un spațiu mai proaspăt, lipsit de amintiri, în care să locuiești. Începe activități noi. Rămâi sănătos. E mai greu să te simți rău atunci când corpul tău se simte grozav, deci dormi mai mult, mănâncă bine și fă mai mult sport. Încearcă să meditezi. Găsește de la cinci până la zece minute în fiecare dimineață să stai, să respiri și să te bucuri de prezent. Din nou, nu există scurtături pentru a putea trece peste sfârșitul unei relații importante. O bună îngrijire de sine te va ajuta în momentele în care te simți cel mai dezamăgit și o restricție a oamenilor, a locurilor și a lucrurilor care îți amintesc de fostul tău te poate ajuta să nu te simți așa un timp îndelungat. În cele din urmă, ar trebui să vezi lumea altfel - și să începi să te simți din nou bine.

sursa: respiro.ro

Lasă un comentariu