RĂZVRĂTIȚII EUROPEI

Așadar, a trecut și 4 iunie, centenarul temutei zi a Trianonului, cum o percep politicienii noștri, și nu înțelegem de ce. Pentru că, atât din punct de vedere uman, cât și juridic,Tratatul de la Trianon n-a fost ceva încropit pe genunchi, și nici în graba mare, pe ascunselea. El a fost elaborat, pe îndelete, cu implicarea celor mai mari specialiști ai lumii după studii și analize pertinente, argumentat solid și în văzul lumii. Un tratat beton, cum se spune, în fața căruia nu mai este nimic de comentat. Comentarii au făcut și ai noștri la vremea aceea pentru că în spațiul României Mari ar mai fi încăput și nordul Maramureșului, și ceea ce se numește acum Banatul sârbesc, și Cadrilaterul, și o parte din teritoriul de dincolo de Arad și Oradea, spre Tisa etc. Au făcut comentarii, dar în cele din urmă s-au supus judecății istoriei, și au tăcut. Poate, chiar au prea tăcut.

În schimb, vecinii noștri, unguri, deținători abuziv, prin rapt a unei grămezi de teritorii străine, deci imperialiști din cap până în picioare, nu numai că au fost foarte vocali atunci, opunându-se cu toate forțele judecății istoriei, dar au rămas așa până în zilele de azi, deci un secol, propovăduind lumii și întregului univers “marea nedreptate care li s-a făcut”, și pe care o vor reparată, chiar dacă înfăptuirea ei va dura o mie de ani. Iar dacă nu se va întâmpla totul aievea, ceva din ceea ce și-au propus tot se va petrece, zic ei, cu gândul la Ținutului secuiesc, pe care-l moșesc de atâta vreme, mergând pe ideea că, odată și odată tot îi vor prinde pe picior greșit pe politicienii noștri, sau vor găsi destui trădători între aceștia, cum s-a petrecut cu votul din camera deputaților de luna trecută.

Deși acum, la o sută de ani, am fi avut prilejul să ieșim și noi în fața lumii, cu fruntea în sus, nu s-a întâmplat așa ceva. Atmosfera indusă a fost mai mult una de comemorare, adică tristă, și pur și simplu nu înțelegem de ce. Mai mult decât atât, președintele nostru, care cu câteva săptămâni în urmă a făcut pe marele patriot, cu ieșiri la rampă care chiar ne-au surprins, nu numai că a tăcut chitic, dar a interzis presei și unor instituții de referință să organizeze manifestări pe această temă, și mai mult, a întârziat să promulge în timp util legea privind declararea zilei de 4 iunie drept zi a Tratatului de la Trianon, ca apoi să o conteste la Curtea Constituțională.

În schimb, ungurii, fie cei din Ungaria sau din diasporă, nu s-au sinchisit și și-au făcut numărul. La noi în țară au fost aprinse focuri de avertizare pe o sută de dealuri, au fost organizate comemorări, iar la Budapesta, instituțiile statului s-au pliat pe subiect. Doar restricțiile impuse de coronavirus au făcut ca amploarea acestora să nu se audă și să nu se vadă cu ochiul liber, de la Londra, Paris sau Washington.

În încercarea de a mai tempera zelul celor care vor cu orice preț realizarea Ținutului secuiesc, chiar dacă nu mai avem secui, cel puțin oficial, am publicat de mai multe ori celebrul articol al politologului Valentin Roman, intitulat: “Vecine secui, vrei autonomie? Îți dau autonomie. Ce faci cu ea?”. Chiar dacă lucrurile nu se vor petrece aievea, ele sunt foarte aproape de realitate, iar citirea textului în cauză de către cei care abia așteaptă să se vadă “fericiți și autonomi” ar putea să le fie de folos, pentru că un Ținut secuiesc creionat pe hârtie sau în mintea cuiva poate fi minunat, dar în realitatea de zi cu zi, un coșmar, ceea ce este perfect adevărat.

Așa cum am mai arătat și cu alt prilej, ONU are înregistrate pe glob nu mai puțin de 3.600 de minorități naționale, care toate au în gena lor tendința de a se izola de majoritari, de a-și încropi propria lor țărișoară, dar, din păcate pentru ei, nu este posibil. Dacă liderii majorității covârșitoare ai acestor minorități, inclusiv ai românilor dimprejurul granițelor noastre, înțeleg cum stau lucrurile, cei ai maghiarilor fac opinie separată, ei îndemnându-și “enoriașii” la răzvrătire prin forțarea barierelor modului de a trăi instituit, solicitând o nouă ordine mondială prin introducerea în ecuație a dreptului minorităților la autodeterminare. Măsura se vrea, probabil, o replică la ceea ce s-a întâmplat cu o sută de ani în urmă, după Primul Război Mondial (1914-1918) când, în urma aplicării principiilor naționalităților în Europa, s-au constituit o sumedenie de state, pe seama prăbușirii imperiilor, cu deosebire a celui austro-ungar. Este vorba de constituirea de state noi ca: Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și Austria, sau de întregirea altora, în cazul României, Iugoslaviei și Ucrainei.

A da frâu liber unei astfel de inițiative, adică a pune în practică această încercare de “autonomizare și de eliberare a minorităților de sub «jugul» majorității”, pentru cele 3.600 de minorități, sau numai pentru o parte a acestora ar fi o adevărată nebunie. De aceea, atât la nivelul ONU, cât și al statelor care fac politica mondială, sau a zonei UE, s-a căzut de acord asupra lărgirii drepturilor minorităților, atât pe plan european, cât și mondial, dar până la o anumită limită, care să nu pericliteze stabilitatea între minoritate și majoritate, atât de necesară bunei funcționări a unei societăți.

Dacă, în general, lucrurile s-au înțeles, există în Europa două state recalcitrante: Ungaria și Rusia, ambele cu minorități destul de extinse pe teritoriul altor țări, operațiune rezultată dintr-o anume politică de acaparare a unor teritorii și de subjugare a cât mai multe națiuni. Deși între Rusia și Ungaria există deosebiri de la cer la pământ, în această privință, marii maeștri sunt politicienii unguri, care au implementat această metodă încă din primii ani ai sosirii lor în Europa (896 e.n.). Așa se explică faptul că ei își revendică teritorii nu numai din România, ci și din Slovacia, Serbia, Ucraina, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, până la Fiume, în Italia, la ieșirea spre Marea Adriatică, cât cuprindea la vremea aceea imperiul lor.

Pe de altă parte, rușii au procedat similar, dar mult mai târziu, în epoca sovietică, prin deportările în masă a populației băștinașe (acel pahod na Sibir) și înlocuirea acestora cu populație rusească, dislocată și ea, în general din zona sălbatică a Rusiei (din tundra și taigaua acesteia), și pusă în fruntea comunităților locale (republici, republici autonome, raioane, regiuni, orașe și sate) pentru a le conduce. Așa se întâmplă că la ora actuală, nu numai Basarabia, ci și Ucraina, Lituania, Letonia, Estonia, țările din Caucaz sunt pline de enclave rusești, cărora nu le convine noul statut, creând tensiuni în interiorul țărilor respective și de “dragul” cărora dl Putin ar fi în stare să iște chiar Al Treilea Război Mondial, pe care, poate, doar aceste două țări l-ar dori, evident în speranța că-și vor putea îndeplini aberantul vis.

Vorbind despre minorități în afara granițelor, ca pretext pentru a schimba ordinea firească și a amenința stabilitatea, în lipsa datelor privind rușii, amintim că nu Ungaria, ci România are cea mai mare diasporă istorică, dar nu datorită unei politici expansioniste, ci faptului că actualii vecini, fie că vorbim de unguri, bulgari, sârbi sau de ruși, și-au constituit în decursul istoriei, prin rapt, vetre din imensul nostru teritoriu moștenit de la daci și traci. Ai noștri fiind cei mai vechi locuitori ai meleagurilor acestor țări. În vreme ce românii au în afara granițelor circa 13 milioane de suflete, la unguri este vorba de 4-5 milioane. Adică de 39 la sută în primul caz și de cel mult 33 la sută în al doilea.

Profesionalismul ungurilor în abordarea acestui subiect se vede de la o poștă prin metodele subtile și tenacitatea cu care își urmăresc țelul. Aceasta, în raport cu stângăcia și vulnerabilitatea românilor, care, iată, pierd tot mai mult teren într-o confruntare în care buturuga mică este lăsată să-și facă de cap.

A bate monedă pe iredentista teorie că România nu este patria maghiarilor de aici, ci doar pământ natal, adică un loc de pradă și nimic mai mult, este în măsură să schimbe radical, și în rău, statutul, rolul și menirea acestora pe meleagurile noastre. Mai pe șleau, ei înșiși se autoexclud, se autodefinesc a fi veniți aici, cu scopul de a “aduna comori” pentru o altă țară, pentru Ungaria deci, iar dacă se poate, și o halcă de pământ din glia noastră strămoșească pentru aceasta.

Această opinie inoculată și pe care observăm că minoritatea maghiară nu o comentează și nici nu o combate ne îngrijorează, întrucât ea va duce la alterarea climatului bun de conviețuire existent până acum, bazat pe o anumită simpatie a românilor față de maghiari, venită din ancestrala lor toleranță, dar și din crezul lor creștinesc. Există însă și o lege a firii, în sensul că oricât de răbdător și de înțelegător ai fi, toate își au o limită.

Și pentru că în decursul multimilenarei noastre istorii ni s-a răpit atâta pământ de pe margini, până am ajuns, teritorial, la aproape un sfert din ceea ce ne-au lăsat moștenire înaintașii noștri, nimeni n-a avut obrăznicia și nemernicia să ne ceară pământul chiar din inima țării. Un atac decimator nu numai la integritatea teritorială, ci chiar asupra ființei noastre naționale.

Așadar, vecine secui, care acum ai devenit maghiar, pus pe relele cele mai mari, ce altceva aș putea să mai adaug în plus decât să repet sfatul de încheiere al autorului din articolul pe care l-am citat la început și care la întrebarea “Ce ai putea face?”, ți se răspunde astfel: “Ai putea să-ți vezi de treaba ta, la fel cum își văd de treaba lor lipovenii, turcii, tătarii și bulgarii din România. La fel cum își vede orice om de aici. România ți-a oferit TOTUL: pământ, adăpost, resurse, absolut TOT. Ți-am asigurat, prin legi, dreptul de a-ți utiliza limba, de a avea școli în limba ta, de a-ți practica religia, de a călători liber, de a fi reprezentat în Parlamentul de la București, dar și în cel European, de a manifesta, celebra și comemora. Ar fi trebuit să ai aceleași drepturi precum toți ceilalți și nimic în plus sau în minus, dar eu ți-am dat mai mult că te-am văzut necăjit (...).

Mă rog, eu ți-am spus toate acestea ca un bun vecin ce-ți sunt și pentru că îmi pasă de soarta ta și a urmașilor tăi. Dacă tu alegi să abuzezi deja de toată permisivitatea asta, e problema ta, dar NU FACE, TE ROG, SĂ DEVINĂ PROBLEMA NOASTRĂ CĂ N-O FI BINE DELOC! RESPECTĂ CONSTITUȚIA SA ȘI POPORUL SĂU!”

 

Lasă un comentariu