Se pare că, în viața noastră, marile indiferențe, obediențe și oportunisme vor ajunge, în mod necesar, să ne afecteze grav moralitatea și buna dezvoltare personală. Citisem, în urmă cu mulți ani, o misterioasă și paradoxală cugetare: “Indiferența este mai rea decât moartea”. Am citit multe cărți și a fost necesar să evaluez multe evenimente din viața mea, până când am înțeles sensul profund al acestei afirmații.
Pentru o iluzorie liniște sufletească, unii semeni de-ai noștri adoptă “metoda Struțului”, care își va ascunde doar capul în nisip, la iminența apariției unui pericol - “nu știu și nici nu mă interesează această problemă existențială!”, este reacția specifică a Indiferentului. Refuzul de a te implica social și de a lua decizii curajoase, de multe ori contrare curentului de indiferență din jurul tău, îți pot da iluzia că viața ta este securizată. Este doar o jalnică iluzie, dar cu care poți trăi toată viața.
Renunțând la orice falsă modestie, în acest context, am simțit că am datoria morală să menționez o serie de fapte și de oameni care au respins în mod constant mediocritățile și lașitățile generate de tentațiile marilor indiferențe.
Voi începe acest demers cu o realizare managerială remarcabilă, petrecută în anul 1973 - doi manageri de succes ai acelor vremuri, Aurel Cremene și Emil Husar, au reușit împreună finalizarea unui frumos proiect - să asfalteze curtea Casei Pionierilor din Reghin, aceasta devenind astfel o valoroasă pistă pentru Cercul de Karting al instituției școlare reghinene. Au trecut de atunci 47 de ani, covorul asfaltic inițial a îmbătrânit și s-a fisurat grav, dar niciun alt manager școlar, după directorul Emil Husar, nu a mai reușit necesara reasfaltare a acestei piste de karting. Aurel Cremene, tatăl meu, era pe atunci șef de șantier la Drumurile Naționale, dar a considerat că merită să se implice în rezolvarea acestei probleme a învățământului reghinean.
Tot după 47 de ani, în anul 2000, alți doi manageri reghineni, Mircea Oltean și Dorin Cremene, au reușit printr-un efort comun, să oprească infiltrarea apelor pluviale în demisolul imobilului Clubului Copiilor din Reghin. După fiecare ploaie, în demisolul acestui imobil apa se ridica la înălțimea de 20-25 cm, în perioada 1953-2000. Datorită acestei inițiative, după anul 2000, demisolul în cauză a devenit spațiu de învățământ, salvat de la nemiloasa igrasie anterioară.
Ne amintim și astăzi, cu nostalgie și regret, de faptul că frumoase imobile comunitare reghinene, au devenit, și din cauza indiferenței decizionale, doar “foste imobile emblematice ale Reghinului”. Este vorba despre: Biblioteca Municipală “Petru Maior”, Poliția Municipală, Fabrica de Bere Reghin, ... Exista riscul real ca și imobilul Clubului Copiilor Reghin să aibă aceeași soartă tristă, dar am demonstrat din nou că indiferența nu ne caracterizează. După un proces de revendicare de nouă ani, s-a obținut o “Decizie definitivă și irevocabilă” în favoarea intereselor comunitare reghinene. Am coordonat personal o echipă formată din specialiști, echipă de oameni competenți și buni luptători pentru drepturile la educație ale copiilor noștri. Rezultatele acestor eforturi nu s-au lăsat așteptate - imobilul în cauză a intrat în proprietatea Statului Român, cu drept de administrare pentru Clubul Copiilor Reghin.
Nu am neglijat însă nici buna educație extrașcolară, pe care am promovat-o prin Cercul de Matematică Aplicată, pe care l-am coordonat timp de 30 de ani, la Clubul Copiilor Reghin. În 30 de ani de activitate didactică, am însoțit copiii pe care i-am pregătit, dar și pe cei mai buni informaticieni ai județului Mureș, în peste 25 de Tabere Naționale de profil. Opoziția și indiferența la aceste demersuri didactice, nu a lipsit însă niciun moment. Procedurile și hârtiile necesare pentru deplasarea la concursurile școlare, au devenit tot mai complicate și mai absurde. Rezultatele acestor demersuri nu s-au lăsat așteptate: noi, cei implicați, am înțeles că participarea la concursurile de profil devine pe zi ce trece tot mai dificilă. Actul final al acestor demersuri, cărora noi nu le-am înțeles motivația, a fost desființarea singurului cerc de Matematică Aplicată din educația extrașcolară a județului Mureș. Protestele a peste 100 de părinți și dascăli reghineni, revoltați de dispariția acestui cerc de învățarea programării, au fost zadarnice. Indiferența și-a spus și de această dată cuvântul.
Pentru mine, au fost necesari mulți ani de confruntare cu “Forțele Indiferenței”, pentru a înțelege mai bine efectul demolator al valorilor, pe care îl implică indiferența ca mod de viață. Poate că am avut și de suferit din acest motiv, dar am refuzat în mod constant să includ în comportamentul meu, recomandări imorale de genul: “Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”, sau “Nu poți fi stăpân bun, dacă înainte nu ai învățat să fii slugă bună”. Am ajuns astfel să descopăr că “Indiferența poate deveni mai rea decât moartea, decât moartea demnității, a viselor și proiectelor personale.”
