ELITE ALE ȘCOLII MUREȘENE - ANDREI MUNTEANU

Distribuie pe:

- Cât de ușor sau dificil a fost să reușești performanța de a încheia anii de gimnaziu cu media 10?

Inițial, nu am început anii de gimnaziu cu dorința de a încerca să obțin media 10 în fiecare an. Această preocupare a apărut undeva pe la finalul clasei a V-a. Deși prioritatea mea nu era atunci să am doar note de 10, tot reușeam să obțin doar calificative foarte bune, fără să depun un efort foarte mare, probabil din plăcerea de a învăța. Astfel, am decis că vreau să încerc să termin cei patru ani de gimnaziu cu media maximă. Totuși, odată cu trecerea în clasele superioare (a VII-a și a VIII-a) am sesizat că obținerea notei 10 a devenit tot mai grea, însă nu am vrut să renunț. Timpul petrecut în fața cărților a crescut, dar acest lucru nu m-a deranjat, întrucât am știut că tot ce învățam mă va ajuta în viitor. În fiecare zi, pe lângă învățat, reușeam să fac și sport și să mă bucur de suficient timp liber.

- Care este momentul din anii de gimnaziu care ți-a rămas în suflet, care te-a bucurat cel mai mult?

Cred că momentul memorabil din toți anii mei de gimnaziu a fost în clasa a VII-a, atunci când am reușit să mă calific la etapa națională a Olimpiadei de Matematică de la Deva și să obțin medalie de bronz. Am simțit cum toate orele de muncă intensă și toate sacrificiile sunt răsplătite. Diriginta mea, doamna profesoara de matematică Todoran Nicoleta, a făcut ca acest lucru să fie posibil, aceasta ajutându-mă și lucrând împreună cu mine, indiferent de zi sau de oră (așa cum a făcut mereu cu toți elevii săi).

- Cum a decurs pregătirea ta pentru examenul de Evaluare Națională în aceste ultime luni, în perioada școlii online?

Această perioadă de școală online mi-a permis să aloc mai mult timp pregătirii pentru Evaluarea Națională, nefiind nevoie să insist atât de mult la celelalte materii. Deși am început pregătirea pentru examene chiar din primul semestru al clasei a VIII-a, am decis să măresc nivelul de lucru odată cu suspendarea cursurilor. De atunci, am lucrat cât de mult am putut, fără să îmi iau zile libere. Acum, cu o săptămână înainte de evaluare, am încredere că pregătirea pe care am făcut-o este mai mult decât suficientă și sper că voi reuși să trec peste examene, fără probleme.

- Spre ce liceu îți vei îndrepta pașii și de ce ai făcut această opțiune?

Întotdeauna m-a atras ideea de a urma Colegiul Național “Al. Papiu Ilarian” și am simțit mereu că acest liceu mă definește. Întrucât vreau să continui cu performanțe la învățătură și să îmi clădesc un viitor de succes, îmi doresc să fiu admis la profilul Matematică-Informatică, intensiv informatică a acestui liceu.

- Câteva gânduri pentru colegii, profesorii tăi...

În primul rând, doresc să le mulțumesc doamnelor profesoare Nicoleta Todoran și Mihaela Șanta, care m-au călăuzit în toți acești ani de școală. Deși ne cunoaștem de mult timp (aproape 8 ani), îmi doresc să cred că mereu ne-am înțeles bine și că nu au existat supărări. Sunt convins că dacă nu ar fi fost dânsele, nu aș fi reușit să obțin asemenea rezultate, nici la matematică, nici la limba și literatura română. Deși aproape după fiecare oră rămâneam în sala de clasă pentru a le adresa întrebări despre lecție, doamnelor profesoare, acestea își sacrificau de fiecare dată pauza pentru a mă ajuta. Pentru calmul și simpatia cu care m-au ajutat întotdeauna în drumul meu prin clasele de gimnaziu, acestea vor ocupa mereu un loc special în inima mea.

Colegilor mei de clasă, pe care îi cunosc, în mare parte, de 8 ani de zile, le doresc succes la examene și să ajungă la liceul dorit. Sper să putem păstra legătura și să ne revedem curând.

Lasă un comentariu