Așa cum se știe, activitatea desfășurată în societate, în speță în cadrul grupurilor, colectivităților, comunităților, instituțiilor și organizațiilor, nu este posibilă în afara unor norme, reguli, cerințe, obligații imperative, ordine și dispoziții din partea unor factori și structuri decizionale - autorități și în cazul prezentei epidemiologii, a unor specialiști. Cu alte cuvinte, cei care primesc aceste instrucțiuni și dispoziții cu caracter imperativ, mai ales în contextul stării de urgență, trebuie să se conformeze acestor cerințe formulate de cei investiți cu autoritate, și, mai ales, să le acorde credibilitate în ceea ce privește competența și profesionalismul acestora, adică să fie disciplinați. Această putere și atribuție de influențare a celui/celor dotați și investiți cu o asemenea autoritate față de cei care trebuie să respecte aceste dispoziții și instrucțiuni, în limbajul psihosociologiei se numește complianță comportamentală, iar sub raport religios, ascultare. Lipsa răspunsului și a ignoranței prin asemenea atitudini de respingere a cerințelor impuse, ca un comportament opus complianței - ascultării, se numește noncomplianță sau neascultare, constituindu-se drept sursă a păcatului și răului în lume. Se subînțelege că factorii care contribuie la reacția de răspuns pozitiv față de aceste cerințe sunt asimetrici cu cei care amplifică răspunsul negativ sau nonrăspunsul, adică cu noncomplianța - indisciplina, care și ei, la rândul lor, cunosc o etiologie diversificată, opusă manifestărilor comportamentale compliante - cu răspuns pozitiv. Ca atare, din această perspectivă socială și ca relație sau raport social, complianța implică conformarea executantului față de o anumită cerință, obligație, ordin, și uneori a unor recomandări, dar nu rugăminți (în cazul medicinei), care neîndeplinite conduc la escaladarea stării disfuncționale, în cazul actual, al crizei epidemiologice, cu consecințe imprevizibile, perturbând întregul metabolism social-economic.
Exemplele de acest gen sunt numeroase, iar dacă ne referim la indivizii nonconformiști, aceștia se regăsesc la toate nivelele și palierele societății, indiferent de statusul sau nivelul pregătirii lor. Desigur, cei cu un status mai înalt, cum ar fi unii demnitari și oameni politici, fiind mediatizați, devin mai transparenți, inducând o mai mare influență negativă în rândul maselor prin acel fenomen psihosocial al contingenței comportamentale, care nu este altceva decât un comportament indus prin exemplul pozitiv sau negativ al unei persoane asupra uneia sau mai multor persoane, de regulă cu o capacitate discriminatorie mai scăzută, pe fondul imitației și a acelui efect de halo (prin imaginea indusă de personalitatea unui individ sau a unei comunități, în cazul de față un asemenea efect este indus de comunitatea rromă prin exemplele negative atât de mediatizate), dar și de cei care într-un mod aberant aplică aceste amenzi mai mult decât inumane și imorale), după cum susțin psihologii. Din această perspectivă, “Operațiunea Sparanghel” poate deveni o adevărată “Cutie a Pandorei”, cu toate “darurile sale otrăvite”, pe care o va deschide acest virus, mai “inteligent” chiar decât cine l-a creat, care și-a dorit să dezvăluie lumii adevărata sa față, predispunând spre alte asemenea acte de indisciplină - neascultare și sfidare, care, pe fondul unui asemenea cerc vicios, vor induce un impact negativ în planul pandemiei.
Așa cum se poate deduce din cele prezentate, complianța comportamentală este în legătură nemijlocită cu conformarea și conformismul. Spre deosebire de conformism, care este o trăsătură negativă de caracter, conformare implică o atitudine și judecată critică: ne conformăm pentru că acordăm credit autorităților care ne impun asemenea restricții și ne dau sfaturi competente, în cazul pandemiei a specialiștilor în domeniu, și nu neapărat a decidenților politici, față de care se manifestă o atitudine de îndoială și neîncredere privind competența și autoritatea în deciziile luate, în cea mai mare parte fiind discriminați negativ, ca să nu spun mai mult!
De aici putem trage concluzia că, indiferent de starea impusă de autorități - de urgență sau de alertă, una din cauzele nerespectării ordinelor și dispozițiilor autorităților statului ar consta în decredibilizarea competenței și profesionalismului acestor autorități, prin lipsa coerenței în deciziile luate, și a managementului defectuos în această stare de urgență, cu multe sincope în deciziile luate, mai ales cu privire la gestionarea resurselor umane și materiale - de protecție a personalului medical din prima linie a frontului și salvarea acelor infectați cu acest virus, precum și a medicamentelor sau a echipamentelor de protecție individuală (combinezoane, mănuși și măști medicale etc.), dar și cu privire la încrederea și necesitatea testelor și a testării populației cu risc major de infectare, în vederea evidențierii pericolului cu îmbolnăviri și decese, recurgându-se mai degrabă la a se ascunde realitatea cu privire la această maladie ucigătoare: a cauzelor, amploarei, și mai ales a efectelor reale produse pe termen mediu și lung. Decât să fie camuflată realitatea, în vederea diminuării stresului și a panicii, cred că este cu mult mai oportună cunoașterea ei, astfel vom ști cât de mare este pericolul și ce strategii de apărare să adoptăm, în conformitate cu vulnerabilitatea fiecăruia și nu cu ceea ce ni se impune prin acest mecanism al complianței, care nu este pe placul tuturor, nici chiar al celor care, mai mult conștient sau forțat, îl respectă. De aceea, consider că diminuarea panicii, prin ascunderea adevărului, este o falsă problemă, care poate conduce la slăbirea respectării acestor cerințe.
De ce unii respectă prescripțiile, ordinele, hotărârile autorităților și ale specialiștilor, a medicilor, iar alții nu?, este o întrebare cu mai multe răspunsuri, pe care o parte dintre ele le regăsim în ceea ce am prezentat. Pentru a întregi registrul etiologic, la aceste cauze mai trebuie adăugate disfuncțiile organizaționale din cadrul sistemului medical, coroborate cu politicile medicale ineficiente, care au făcut să scadă încrederea în autoritatea Guvernului și ministerului de resort, cu instituțiile subordonate - DSP și alte unități din sistemul sănătății. Desigur, la scăderea complianței contribuie și variabila independentă în timp, fiind cunoscut că, așa cum spune vorba din popor, o minune ține trei zile, ulterior fiind dezamorsat atât pericolul, cât și disciplina sau chiar și frica indusă prin mediatizarea acestui virus, care a devenit mai puțin periculos pentru cei care ignoră gradul lui de periculozitate.
La creșterea acestei indiscipline sociale - noncomplianțe, în a cărei logică se pare că trăim în prezent, devenită atât de transparentă în această perioadă de izolare, și mai ales ca urmare a reîntoarcerii în țară a unor indivizi certați cu legea și cu ordinea socială, care încearcă să-și facă singuri legea și să-și impună puterea și influența prin tot felul de combinații și interacțiuni cu unele autorități locale, contribuie în primul rând nivelul scăzut al educației civice și morale, predominând mai mult socializarea negativă și discordantă (cu legi, norme și cutume specifice culturii etniei aparținătoare - a rromilor), decât cea pozitivă și concordantă, care să vizeze ca obiective comune solidaritatea în vederea izbăvirii omenirii de această maladie ucigătoare de speranțe, idealuri și vieți omenești. Nu este mai puțin adevărat că, la acest comportament noncompliant, abuziv și refractar, contribuie aceste compromisuri dintre aceste autorități și clanurile de interlopi, care își dispută puterea și influența în teritoriu, demonstrând, dacă mai era nevoie de așa ceva, cât de solidari sunt în rău acești indivizi predispuși spre anomie, conflicte între grupuri și dezordine socială, care cred că vor deveni o constantă a noii normalități dacă nu vom respecta aceste reguli stabilite și impuse de autorități.
