NAȚIONALA POATE JUCA ÎN FAȚA PROPRIILOR SUPORTERI!

Distribuie pe:

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat că vor urma proceduri pentru găzduirea Campionatului European U21 în România, în 2023. România poate organiza o nouă competiție importantă, după EURO 2020, care avea loc în 2021. Președintele FRF a anunțat că își dorește ca România să organizeze turneul U21, la care tricolorii mici, antrenați de Mirel Rădoi, au scris istorie în 2019: “Pentru 2023, lucrăm pentru a găzdui în România Campionatul Europpean Under 21”, a declarat Răzvan Burleanu. De asemenea, Răzvan Burleanu anunțase intenția țării noastre de a organiza EURO U21 încă din 2019: “Pentru noi, EURO 2020 este doar începutul, pentru că ne dorim să găzduim pe viitor cât mai multe evenimente sportive. Am reușit să fim convingători în relația cu UEFA pentru a primi organizarea Campionatului European Under 19 din 2021... dar ne dorim și alte evenimente majore. De aceea, luând în considerare parcursul din ultimul timp al naționalei de tineret a României, ne dorim ca în 2023 să găzduim Campionatul European Under-21”, susținea Răzvan Burleanu. România a mai găzduit, în 1998 (23-31 mai), Campionatul European Under-21 pe stadioanele Steaua, Național-Lia Manoliu și Cotroceni din București. Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, susține că a purtat discuții cu omologii săi din Grecia, Bulgaria și Serbia pentru organizarea unui Campionat European în 2028. Ministrul român a nominalizat și stadioanele pe care s-ar putea juca meciurile din România.

Lasă un comentariu