SOLIDARITATE SOCIALĂ, UNITATE ȘI ONESTITATE PE TIMP DE CRIZĂ

Conceptul de solidaritate socială, în primul rând, reprezintă o chestiune ce ține de unitatea și de demnitatea umană. Se regăsește, în fapt, în toate relațiile umane orientate explicit către păturile sărace aflate în stare de vulnerabilitate. Privim solidaritatea prin lentile diferite, ca o orientare specifică spre a fi preocupat de soarta semenilor noștri în sensul valorilor benevolenței și ca pe o orientare selectivă în natura sa, spre cei aflați la necaz. Ea se manifestă la confluența viziunilor bazate pe filosofii individualiste și comunitariste, devenind manifestă în situații speciale, fiind direcționată cu preponderență în cazul unor crize, așa cum se întâmplă acum în pandemia de coronavirus. Depinde de felul cum fiecare dintre noi înțelege nenorocirea asta. Niciunul dintre noi nu are capacitatea tehnică și nu se află în poziția profesională de a descifra conspirații internaționale, de a desluși misterele virusului, pătrunderea lui dintr-o țară în alta, ori de a înțelege războaie biologice, economice sau informaționale.

Trăim în registrul cel mai brutal al realității: coronavirusul nu cunoaște religie, nu are frontiere, nu se oprește la nicio ușă, nu face deosebire între oameni și nu are treabă cu simbolismul pe care i-l acordăm sau pe care i-l refuzăm. Nimeni încă nu a intrat în posesia vreunui adevăr autentic despre coronavirus. Din acest punct de vedere, trebuie să discernem cât mai mult din ceea ce spun biologii, virusologii și epidemiologii, pentru a înțelege pe cât posibil gravitatea și complexitatea acestui fenomen pandemic. Suntem obligați să păstrăm distanța socială, dar și distanța critică față de detractorii de minciuni, față de marii sfătuitori, influenceri, oameni de doi bani și vedete. Trebuie să fim uniți, dar asta nu înseamnă să iertăm puterii devierile, excesele, abuzurile sau stângăciile pe care aceștia le fac. Virusului nu-i pasă nici de demnitatea defunctului și nici de familia îndoliată. Infecția poate să afecteze pe oricine, indiferent de etnie, statut social sau gen. Cu toții putem fi expuși riscului de a ne infecta. Tuturor ne revine un rol în combaterea virusului. Este necesar să ne protejăm sănătatea proprie și pe cea a semenilor noștri, dar și să ne ajutăm reciproc, respectând regulile de comportament impuse de această maladie.

Sunt pur și simplu uimit de eforturile a sute de unități ale societății civile și ale oamenilor simpli din această perioadă, oameni care se sacrifică pentru a ajuta un spital, pentru a proteja un oraș, pentru a salva vieți și pentru a-i ajuta pe bătrâni, cei mai vulnerabili, îngrădiți și pe nedrept izolați. Oamenii o fac de bună voie, prin tot ce ceea ce ei pot, pentru a încerca stăvilirea efectelor devastatoare ale pandemiei. Oamenii de rând învață să fie solidari și să participe la efortul colectiv, iar asta e cu adevărat extraordinar. Solidaritatea aceasta funcționează bine de jos în sus, însă ea nu funcționează și de sus în jos! A fi solidar e un lucru nobil și azi fiecare gest poate salva vieți. Dar, solidaritatea nu este și nu trebuie să fie răspunsul la vinovăția inventată de stat pentru a culpabiliza cetățenii și a-și ascunde propriul faliment. Cetățenii supuși unei fiscalități importante participă financiar la solidaritatea colectivă, prin impozitele pe care le plătesc. Puțini parlamentari au făcut un minim gest oficial sau personal de solidaritate, Guvernul nu pare să aibă în vedere reducerea în suficientă măsură a cheltuielilor bugetare, nu controlează achizițiile aberante ale instituțiilor, nu reduc schemele de personal umflate cu incompetenți, “cântă” prea mult pensiile speciale, cu bețe în roate ale C.C.R. și nu protejează îndeajuns pe cei săraci dintre cetățenii țării. Ar fi important și folositor ca în această perioadă să vedem oameni de stat angajați ei înșiși în eforturi și exemple de solidaritate, în gesturi de donație sau de implicare personală, nu doar parade și declarații patetice la televiziune. Solidaritatea trebuie să poată fi vizibilă și de sus în jos. Până când oamenii simpli, cei de jos, trebuie să hrănească chiar și în aceste zile teribile animalul nesătul care este aparatul de stat, înghesuit cu îmbuibați, mincinoși, fără scrupule, veroși și inutili?

COVID-19 este o urgență majoră în materie de sănătate publică, pe de altă parte ne confruntăm cu riscul unei contracții economice cu o magnitudine și cu o viteză nemaivăzute până acum, efectele de acum încolo fiind totalmente imprevizibile. Dacă imobilitatea persoanelor, distanțarea socială, frecvența contactelor sociale nemijlocite se vor reduce drastic și permanent, atât în mediul de activitate profesională, cât și recreativă, dacă formele “mistificate” de reuniune și aglomerările vor dispărea pentru multă vreme, iar etalonul distanței de securitate sanitară dintre oameni va deveni unitate permanentă de comportament, chiar și în familie, atunci fie și numai datorită acestor schimbări, viața personală și socială va lua turnuri diferite sau chiar radical diferite de ceea ce a fost până acum. S-ar putea ca înainte să ne fie din nou bine, o să fie mult, poate chiar mult... mult mai rău!

 

Lasă un comentariu