Așa cum am mai arătat, istoricul maghiar-evreu, Pal Lendvai, a tratat în două capitole ale cărții sale: “Ungaria, un mileniu de victorii în înfrângeri” atmosfera momentului legată de Tratatul de la Trianon, dintre care cele mai interesante ni s-au părut abordările cuprinse în capitolul 32 al cărții, intitulat: “Aventurieri, falsificatori de bani, pretendenți la tron - Ungaria factor de neliniște în Bazinul Dunărean”. Iată cum descrie domnia sa unul din momentele cele mai răsunătoare ale aventurii nebunești a guvernanților maghiari ai vremii, în încercarea de a reîntoarce roata istoriei. O aventură de-a dreptul riscantă care putea să sfârșească cu distrugerea completă a țării: Să dăm cuvântul autorului:
“ La numai un an și jumătate după această afacere neplăcută (este vorba de producerea de bani falși), demersurile ungurești pentru mobilizarea opiniei publice mondiale împotriva Tratatului de la Trianon și pentru redobândirea teritoriilor pierdute au înregistrat un succes important, cu totul neașteptat.
La 21 iunie 1927, a apărut o pagină întreagă din cotidianul londonez Daily Mail, un articol intitulat: “Locul Ungariei sub soare”. Autorul era lordul Rothermere însuși, proprietarul publicației respective și al altor ziare cu tiraj de milioane. Regele presei, în vârstă de 59 de ani, împreună cu fratele său, lordul Northeliffe, revoluționaseră peisajul presei britanice. Articolul, cu o hartă detaliată a țării, cerea o revizuire pașnică a nedreptului Dictat de la Trianon. Altminteri, scria autorul, pacea, pe termen lung, în Europa Centrală, nu se poate menține. Granițele absurde din punct de vedere economic și nedrepte din punct de vedere etnic, care ar putea conduce la un alt război, ar trebui schimbate prin plebiscite supravegheate internațional, se spunea. Concret, Rothermere propunea retrocedarea de către Cehoslovacia, România și Iugoslavia a acelor ținuturi limitrofe în care trăiau cel puțin două milioane de unguri. Harta indica, ușor exagerat, un milion de unguri în Slovacia de sud, 600.000 în Transilvania și 400.000 în Voivodina.
Pe continent, înainte de toate, în Ungaria și în țările Micii Înțelegeri (cele amintite), articolul, răspicat filomaghiar, a căzut ca o bombă. Așa cum și era de așteptat, brusca ieșire în față a cunoscutului ziar britanic a stârnit contrareacții și, până la urmă, un război mediatic care a durat până în 1929. Ministerul de Externe britanic a fost cuprins de iritare și perplexitate; Franța și diverse state mici au reacționat cu indignare. Și însuși guvernul Bethlen de la Budapesta nu s-a lăsat nici el mai prejos, cu atât mai mult cu cât linia oficială sub deviza “Totul înapoi” țintea la restabilirea imperiului lui Ștefan.
Articolul lui Rothermere, urmat de un al doilea, cu titlul: Butoiul cu pulbere al Europei a fost pentru lupta Ungariei împotriva nedreptății, incomparabil mai important decât acțiunile propagandistice, nu întotdeauna profesioniste, ale Ministerului de externe de la Budapesta. În timp ce Times, vocea cercurilor guvernamentale britanice strâmba din nas la ostenelile foii bulevardiere și avertiza asupra daunelor aduse tuturor celor implicați, opinia publică maghiară era cuprinsă de o agitație febrilă. Toate ziarele maghiare au trimis corespondenți speciali la Londra. Bătrânul pătimaș, naționalistul publicist Jeno Rakosi, care încă înainte de începutul secolului trecut visa la o Ungarie cu 30 de milioane de locuitori, și-a pus, cu totul, influentul ziar Pesti Hirlap în serviciul campaniei lui Rothermere. “Rothermere singur va fi un întreg capitol în istoria Ungariei!”, scria Rakosi în foaia sa. Romancierul și finul observator Ferenc Herezeg, mai târziu președinte al nou-înființatei “ Ligi revizioniste” a mers mai departe în lauda sa exaltată pentru activitățile publicistice promaghiare ale lui Rothermere: “De când Gutenberg a inventat tiparul, nici o scriere nu a avut un asemenea efect asupra inimilor omenești cum a avut articolele lui Rothermere despre Ungaria”.
Fiecare cuvânt venit din depărtare, al regelui presei, era produs cu venerație în presa maghiară ca și mesajul său de Crăciun: “Ziua eliberării se apropie”. Din Palm Beach, din Florida, lordul le comunica ungurilor: “Întâlnirea mea cu reprezentanții opiniei publice de aici, m-a convins că lumea simpatizează cu ungurii atunci când Ungaria formulează cererea justă de a se revizui tratatul de la Trianon”.
Entuziasmul ungurilor pentru Rothermere nu mai cunoștea margini. El însuși a declarat mai târziu că a primit peste 200.000 de scrisori, ilustrate și telegrame din Ungaria, respectiv de la unguri din toată lumea. La apogeul campaniei a trebuit, pentru moment, să angajeze pentru corespondență doi secretari maghiari. Broderii artistice și simple sculpturi în lemn, un stilou de aur din partea consilierilor municipali ai Budapestei, un vechi drapel al lui Kossuth și sabia de mare valoare a generalului Haidik, care cu isprava lui, la Berlin, îl înfuriase cândva pe Frederich cel Mare, au făcut parte din categoria nenumăratelor cadouri cu care a fost copleșit lordul. Peste 1,2 milioane de unguri au semnat o scrisoare de mulțumire pe care o delegație de rang înalt i-a înmânat-o împreună cu toate semnăturile strânse în 25 de foliante din piele, prevăzute cu legături scumpe. Mai târziu, Horthy a scris în memoriile sale: “Dacă nu ar fi fost un termen fix pentru înmânare, atunci probabil că întreaga națiune și-ar fi dat semn semnătura.”
Ce l-a determinat pe Rothermere să pornească personal o bătălie publică pentru cauza ungurilor? Ce sau cine a dat impulsul inițial pentru această campanie? se întreabă autorul. Răspunsul îl vom afla în episodul 2. Deci “Cherchez la femme”, cum spun francezii.
Pentru conformitate: IOAN CISMAȘ
Episod din cartea istoricului Pál Lendvai ( pag. 409-411)
(Va urma)
