PÂNĂ LA ÎNCHEIEREA PANDEMIEI DE COVID-19, LUNAR, PERSOANELE DEFAVORIZATE VOR PRIMI GRATUIT CÂTE 30 DE MĂȘTI DE PROTECȚIE

Distribuie pe:

În ședința de miercuri, 10 iunie 2020, plenul Camerei Deputaților, for decizional, a adoptat, cu 224 de voturi pentru, 64 împotrivă și trei abțineri, un proiect de lege conform căruia anumite categorii de persoane defavorizate vor primi gratuit un set de 30 de măști de protecție pe lună.

Potrivit actului normativ, se acordă gratuit un set de 30 de măști de protecție, lunar, pentru persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, și persoanele încadrate în grad de handicap, care realizează venituri exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Autoritățile publice locale vor avea obligația să întocmească liste nominale cu persoanele beneficiare și să le transmită direcțiilor de sănătate publică județene, în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a legii, în vederea stabilirii necesarului de repartizat.

Distribuirea măștilor de protecție se realizează de către Ministerul Sănătății, prin direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, către autoritățile publice locale, iar acestea asigură, mai departe, distribuirea măștilor, în mod gratuit, către fiecare beneficiar.

“În vederea asigurării protecției cetățenilor de pe teritoriul României, în actualul context epidemiologic, determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătății achiziționează, prin Compania Națională Unifarm SA, măștile de protecție, conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni. Fondurile necesare achiziționării și distribuției măștilor de protecție către populație se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății.

Prevederile prezentei legi se aplică până la încheierea pandemiei de coronavirus Covid-19, declarată oficial de către Organizația Mondială a Sănătății”, se arată în raportul Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților.

Pentru a intra în vigoare, proiectul de lege trebuie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Lasă un comentariu