La 13 iunie 1833, s-a născut, la Varfalău, Ioan Micu Moldovan (numit și Moldovănuț), istoric, folclorist, filolog, pedagog, canonic greco-catolic din Transilvania. A murit la 20 septembrie 1915, la Blaj. “Discipol și alter ego al lui Inochentie Micu Klein”, a desfășurat o intensă activitate politică și culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni, fiind principalul autor al Pronunciamentului de la Blaj (1868), cel mai important act politic al românilor din Transilvania după Adunarea Națională de pe Câmpia Libertății din 3/15 mai 1848, prin care se protesta împotriva încorporării Transilvaniei la Ungaria.
Pronunciamentul de la Blaj a avut o mare influență asupra dezvoltării vieții politice din Transilvania, anticipând constituirea Partidului Național Român (1869), care va conduce lupta națională până la Unirea din 1918.
A susținut cu toată convingerea mișcarea memorandistă (1892-1894), atrăgând atenția autorităților maghiare care cereau sporirea armatei în jurul Blajului pentru supravegherea tineretului studios și chiar schimbarea Mitropolitului cu o persoană de încredere “deoarece vicarul Ioan Micu Moldovan este conducătorul invizibil și secret al întregii mișcări”. A fost membru fondator și președinte al ASTREI și membru al Academiei Române. A colaborat la Archiva pentru filologie și istorie și la Transilvania, unde a publicat studii și documente privitoare la istoria Bisericii din Transilvania, tipărite sub titlul: Acte sinodale ale Bisericii Române din Alba Iulia și Făgăraș (2 vol.), Spicuire în istoria bisericească a românilor ș.a.
