ENGLEZA PENTRU COPII!

Distribuie pe:

Învățarea unei limbi străine, precum Engleza, îi ajută pe copii să își dezvolte gândirea, să facă asocieri între cuvinte într-un mod mult mai simplu și mai eficient, dar și să comunice ușor cu alți copii. De asemenea, cunoscând bazele Limbii engleze, acesta se va descurca mult mai bine la grădiniță, la școală, va înțelege principalele expresii folosite în filme, muzică, dar și în cadrul evenimentelor la care va participa.

Setul de cartonașe distractive este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani și îi ajută să asocieze cuvinte din limba engleză cu imagini colorate, plăcute din punct de vedere vizual. Acesta cuprinde: litere, cifre, animale și păsări, fructe și legume, culori, zilele săptămânii, lunile anului, anotimpuri, vreme, vestimentație, părți ale corpului, flori.

Este asociat și un cadou: Setul de fișe distractive “Cum să reușești, într-o engleză grozavă, să-ți surprinzi profesorii și colegii!”, care conține: expresii cu efect “Wow!” pentru o notă bună la școală; Cele mai importante cuvinte compuse (ca să nu utilizezi de fiecare dată “but” sau “I think”); Reguli gramaticale importante; Reguli pentru oră, dată, cifre, culori, anotimpuri.

 

Lasă un comentariu