PATRIA, POPORUL ȘI CERUL

Distribuie pe:

* “Patria adevărată a strămoșilor mei, adevărata mea patrie e asemenea icoanelor: teandrică, divino-umană. O parte din patria mea este aici, jos, în Carpați, cealaltă parte în cer. Asemenea icoanei și Bisericii, adevărata patrie este în cer; aici, jos, e doar o copie, alcătuită după chipul de sus. Cine vrea să exploreze patria mea românească, să-i înțeleagă pe locuitorii săi și faptele lor, trebuie, așadar, să se înarmeze nu numai cu o hartă geografică, ci și cu o cunoaștere a cerului și a lucrurilor de sus”.

***

* “Oamenii care trăiau odinioară în ținutul Petrodavei (Piatra Neamț) se numeau pe ei înșiși poporul nemuritorilor. Chiar scriitori ca: Herodot, Platon, Pindar, Clement Alexandrinul și Dio Casius vorbesc de acești nemuritori. Ei au trăit cu mult timp înainte de Hristos, și erau convinși că nu vor muri niciodată. Pentru ei, adevărata moarte fizică era ca o mutare care îi ducea de aici în adevărata lor patrie, de sus, în Cer. Așteptau moartea cu nerăbdare. Căci strămoșii mei nemuritori de la Petrodava aveau un dispreț suveran pentru viața pământească și lucrurile materiale, în primul rând pentru unele lucruri lipsite de consistență, de foarte scurtă durată, efemere și pieritoare. Preacinstiții mei strămoși nemuritori erau numiți de greci și celelalte popoare îndepărtate daci și geți. Ei au luptat timp de trei veacuri împotriva invadatorului roman. Ei preferau sclaviei moartea. Din acest motiv, pentru a nu cădea în mâinile invadatorilor și învingătorilor s-au sinucis în masă. Întreg poporul, cu regele lor în frunte. Sosind în patria nemuritorilor, romanii n-au mai găsit decât infirmi, femei bătrâne, copii cu mamele lor. Cu acești oameni, romanii au început opera de colonizare”.

***

* “Multe din greșelile vieții revin contemporanilor mei. Greșeala le revine în exclusivitate. De ce folosesc aparate, cum e busola, care nu indică decât punctele cardinale, și niciodată cerul? Cum aparatele lor nu indică cerul, ei au tras concluzia că cerul nu există. Or tocmai cerul e punctul direcției mele. Pot ceda în orice privință, nu și asupra acestui punct. Am fost invitat la cer. E prima invitație pe care am primit-o prin intermediul icoanei tatălui meu din care am deschis ochii. Dintre toate invitațiile pe care le-am primit în viața mea, este singura la care vreau neapărat să răspund prin însăși prezența mea”. (Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer. - Ed. Deisis - 2008).

Preot și scriitor Virgil Gheorghiu (1916-1992), personalitate de anvergură mondială, diplomat român interbelic, jurnalist, romancier, poet. Bunicul și tatăl său au fost preoți în localitatea Războieni-Neamț. Între anii 1928-1936 a studiat la Liceul Militar “Regele Ferdinand” din Chișinău. După ce a terminat liceul militar a venit în București și a absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. În 1943 a fost numit atașat de presă al ambasadei românești din Croația. Atunci a început lungul drum al pribegiei sale, trecând prin Austria în Germania, unde s-a refugiat, pentru ca în 1948 să se stabilească în Franța, unde a publicat circa 40 de volume. În exil, a urmat studii de teologie la Heidelberg, astfel că în 1963 a fost hirotonit preot la Biserica Ortodoxă Română “Sfinții Arhangheli” din Paris. Primește rangul de iconom stavrofor în 1971, activând sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Opera sa fascinantă cuprinde și două cărți dedicate tatălui său, preotul Constantin Gheorghiu: “Cum am vrut să mă fac sfânt” și “Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer”, două cărți cu totul excepționale care ar fi pentru orice cititor un real câștig sufletesc și cultural.

Autor de aforisme:

** - “Dacă te cânt, tu, frumosul meu regat natal, tu nu vei muri. Numai țările care n-au poeți sunt muritoare și pier”.

** - “În ființa mea și cea a soției mele va rămâne liberă pentru totdeauna o fărâmă din regatul României. Aceasta e o victorie. Fiindcă noi nu vom capitula niciodată”.

** - “Ca și rugăciunea, poezia e o scară spre cer”.

P.S. Henrich Ibsen (1828-1906), mare scriitor norvegian: “Nu pun preț pe acea moralitate care nu-și are rădăcina în religie”.

 

Lasă un comentariu