DIVORȚUL ȘI GRIJA FAȚĂ DE ECHILIBRUL EMOȚIONAL AL COPILULUI

Atunci când părinții decid să divorțeze și nu o fac civilizat, ci relația se încheie cu certuri, amenințări și șantaj emoțional, copilul poate fi marcat puternic, trăind cu certitudinea că e vina lui sau că va fi respins de unul dintre părinți dacă i se impune să locuiască la celălalt.

Psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică, citat de descopera.ro, afirmă că, în spețe de divorț, de cele mai multe ori, copilul cade la mijloc și este cel care suferă cel mai mult. Desigur, profunzimea impactului depinde de vârsta, nivelul de înțelegere și de maturitate ale copilului, de alte persoane care pot fi implicate, de motivul divorțului, de modul în care îl gestionează părinții și de reacțiile acestora unul față de celălalt sau față de copil.

“În momentul în care doi adulți decid să divorțeze, este foarte important cum gestionează despărțirea, acest lucru fiind valabil atât pentru propria lor liniște sufletească, cât și pentru echilibrul psiho-emoțional al copilului”, afirmă psihologul Andra Tănăsescu.

Risc de relații toxice la maturitate

În opinia specialistului, una dintre situațiile în care copilul este afectat puternic este atunci când el cade victimă în războiul părinților. Atunci când aceștia încheie relația cu certuri, copilul se va simți vinovat de fiecare dată când va vorbi doar cu unul dintre părinți, în lipsa celuilalt.

În plus, poate simți teamă să își manifeste propria opinie, care ar putea fi diferită de a unuia dintre părinți. Printr-un astfel de model, copilul învață o lecție greșită despre gestionarea emoțiilor, a conflictelor și a durerii, ajungând, în cele mai multe cazuri, în relații toxice ca și adult.

Stima de sine, încrederea, imaginea de sine pot suferi distorsiuni mari, iar anxietatea, atacurile de panică sau chiar depresia pot să apară. În timp, poate să manifeste tulburări de comportament, de somn, agresivitate, scăderea rezultatelor școlare, tendință de izolare socială, atașamente nesănătoase față persoane și dependență de anumite substanțe sau alcool.

Ca adulți, este necesar să ne gestionăm mai întâi propriile gânduri, emoții și comportamente. În general, în cazul oricărei despărțiri, procesul este dureros, greoi și ne face să scoatem orgoliul ca și scut de protecție, dar acesta este cel mai puternic inamic al nostru, deoarece ne face să ne manifestăm furia și durerea în moduri care pot răni.

Psihologul Andra Tănăsescu ne propune patru modalități prin care putem gestiona aceste moment critice, oferind și câteva sfaturi de specialitate pentru protecția sănătății mentale și emoționale a copiilor.

Gestionează-ți propria durere și oprește-te din a-i provoca durere și celuilalt - Amândoi suferiți, într-un fel sau altul. Unii maschează suferința cu o falsă putere, în timp ce alții o manifestă foarte vizibil. Indiferent de metodă, fiecare simțim durere atunci când ne despărțim de o persoană care cândva a însemnat ceva pentru noi.

Odată cu încheierea unei relații, cu toții ieșim complet din zona de confort, din obișnuințe, din mediul familiar. Ce rost mai are să punem paie pe foc, odată ce oricum s-a încheiat? Mai bine să ne dăm timp și să ne ocupăm de propria vindecare, ceea ce înseamnă, mai întâi, să ne acceptăm propria durere, ca să ne putem vindeca. În felul acesta, copilul înțelege că, pentru a fi echilibrat și fericit, este ceva natural să fii trist și să îți manifești emoțiile.

Discută deschis cu partenerul - Pentru a putea încheia totul, spune tot ce a rămas nespus. Nu cu scopul de a reface ce a fost, ci de a vă da amândurora șansa să vă vindecați în totalitate, odată ce totul se încheie, iar asta să o faceți cu compasiune, empatie și răbdare. Să vă ascultați dincolo de orgoliu, dincolo de măști și de roluri.

Purtați o discuție de la inimă la inimă, sinceri și deschiși. În felul acesta, copilul are un model despre cum poate să își gestioneze propriile situații similare, pe care le va trăi ca adult.

Explicați-i copilului ce se întâmplă - Copilul are nevoie să înțeleagă câteva lucruri pentru ca impactul să fie cât mai mic. În primul rând, asigurați-l că rămâneți părinții lui și că îl iubiți, indiferent de ceea ce se întâmplă între voi. Nu îl obligați să aleagă o “tabără”. Nu uitați să îl asigurați că iubirea voastră față de el nu este condiționată de relația dintre voi.

Copilul trebuie să aibă dreptul și spațiul să manifeste ceea ce simte și ceea ce crede despre această situație. Este în regulă să plângă și să fie trist, deoarece vor avea loc schimbări în viața lui și trebuie să știe care vor fi acestea. Dacă nu înțelege ceva, sunteți acolo să îi explicați, atunci când se simte pierdut sau confuz, iar el trebuie să știe că poate oricând să vorbească despre ceea ce simte.

Descărcați-vă de energia negativă - Pentru a scăpa de energia negativă, acumulată în perioada divorțului, trebuie să vorbiți cu cineva despre ceea ce simțiți (o prietenă, o rudă sau un terapeut). Dacă nu vă simțiți confortabil să vorbiți, scrieți totul într-un jurnal, iar atunci când simțiți că vă cuprinde furia, folosiți această energie ca să faceți curat, să dansați, să plantați flori etc. Energia furiei este puternică și, dacă tot apare, în loc să punem paie pe foc, mai bine o folosim constructiv. 

Lasă un comentariu