* “Dumnezeu nu vrea să facă totul pentru a nu ne lua liberul arbitru”.
Niccolo Machiavelli (1469-1527), diplomat, funcționar public, filosof, om politic și scriitor italian. A fost un exponent de prestigiu al Renașterii italiene. Opera sa capitală “Principele” este considerată primul tratat modern de politică. A fost considerat unul din marii scriitori din colegiul său și un militar foarte cunoscut care a avut influență în umanism. Multe din scrierile sale au anticipat formarea statelor naționale. Numele său este folosit, sub forma de machiavelism, pentru a descrie principiile puterii politice, iar persoanele care folosesc aceste principii în viața politică sau personală sunt numiți frecvent machiavelici.
***
* “Toate sunt ale lui Dumnezeu și de la Dumnezeu sunt dăruite oamenilor, ca ei să-i mulțumească cu frică și cu cutremur. Chiar de ar fi împărat, sau domn, sau boier, sau sărac, sau mișel, cu mulțumire trebuie să laude pe Dumnezeu, de toate ce ne-a dat, pentru că suntem datori să-i plătim lui Dumnezeu ce ne-a dat și dăruit”.
Neagoe Basarab (cca. 1459-1521), domnul Țării Românești între 1512-1521. Soția sa a fost doamna Despina, din familia sârbă Brancovici. A primit, după moda vremii, inițierea în cele șapte arte libere. Cunoștea limbile latină, greacă și slavonă. A călătorit prin câteva țări din Europa centrală și prin Imperiul Otoman. Ca domnitor, a încurajat dezvoltarea comerțului, iar pe plan diplomatic, a încercat să mențină relații de prietenie cu Ungaria. A stabilit relații diplomatice cu Veneția și Roma și chiar a mediat conflictul dintre ortodocși și catolici. A făcut donații generoase către mănăstirile din Țara Românească și în toate țările din Balcani. În timpul domniei sale a fost construită Mănăstirea Curtea de Argeș, în jurul căreia s-a născut legenda Meșterului Manole. Prin condeiul său, în “Învățăturile către fiul Teodosie”, așterne pe hârtie nu numai principii de guvernare politică a statului, principii morale ale tineretului, ci și principii de guvernare a sufletului, care oferă celor care le vor urma moștenirea adevăratelor valori, cele spirituale.
***
* “Cea mai înaltă înțelepciune la care poți ajunge este atunci când ceea ce ai spus se îndeplinește. Cât e de simplu, dar cât e de greu! În curgerea vremii, numai Hristos și Marc Aureliu au fost filosofii care au adeverit gândirea lor prin faptele lor”.
Vasile Conta (1845-1882), filosof, scriitor și ministru român. Studiază dreptul, și în anul 1872 dobândește titlul de doctor în drept al Universității din Bruxelles. Revenit în țară practică avocatura și va obține, prin concurs, Catedra de Drept a Universității din Iași. Mare patriot, el și-a manifestat iubirea pentru apărarea Basarabiei. Între anii 1870-1872 Eminescu era la studii în Viena. Aici Vasile Conta îi trimite un volum cu “Cântecele basarabene” și Eminesu îi răspunde: “Mi-ai trimis, domnule Conta, un prieten sincer ca să mă iau în ceasuri lungi și plictisitoare. A fost o revelație pentru mine «Cântecele basarabene». Multe din ele seamănă cu cele din Moldova de sus. Ah!, cum aș dori să văd această parte înstrăinată...”. Publică în revista ieșeană “Convorbiri literare” și este coleg de clasă cu Ion Creangă și prieten cu poetul nepereche Eminescu. În anul 1881 devine ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor. Moare de ftizie (tuberculoză pulmonară) și este înmormântat la Iași.
***
* “Muzica este legătura directă a omului cu Dumnezeu”.
Inayat Khan (1882-1927), - profesor
Învățătura sa respectă toate opiniile și apartenențele religioase, însă ea tinde să dezvolte religia iubirii. Aceasta constă în “a-L vedea pe Dumnezeu în inima omului”, atât în propria sa inimă, cât și în inima celorlalți. A înțelege și respecta simțămintele semenului tău este primul pas pe această cale.
P.S. “Preotul de sat a fost totdeauna sfătuitorul și mângâietorul românilor. În România de azi trebuie să privim veșnic către această Biserică națională și falnică, fiind convinși că numai prin ea se poate ridica poporul. Națiunea se înalță prin credința și dragostea de țară a preoților”. Nicolae Iorga (Telegraful Român, 1 ianuarie 1940, pg. 3, nr: 5).
