MARIUS PAȘCAN, PREȘEDINTE EXECUTIV PMP: SOLUȚIILE PMP PENTRU ÎNSĂNĂTOȘIREA ȘI PERFORMANȚA ECONOMIEI ROMÂNEȘTI

Distribuie pe:

România se află astăzi în fața unui moment istoric, dincolo de consecințele nefaste generate de actuala pandemie, avem în perspectivă oportunitatea de a face un salt calitativ către economia digitală, o șansă care vine probabil doar o dată la o generație. Iar pentru aceasta trebuie doar să ne uităm la creșterile anuale ale sectorului privind Tehnologia Informației și Comunicațiilor (IT&C). În Produsul Intern Brut, acest sector a avut în ultimii cinci ani o medie a creșterii de peste 10%, iar cea mai valoroasă companie românească este chiar o firmă din IT, liderul mondial în automatizări software, UiPath, o companie evaluată la miliarde de dolari. Totul este ca Guvernul să înțeleagă că ne aflăm într-un punct de inflexiune și să sprijine inclusiv financiar acest salt la următorul nivel.

Referindu-ne la perspectivele de însănătoșire a economiei, în ultimele zile, din partea Uniunii Europene, au venit două vești bune și una rea. Cele bune sunt alocarea celor 33 de miliarde de euro pentru redresare economică și linia de credit de 4,5 miliarde de euro, deschisă de Banca Central Europeană pentru Banca Națională a României, în vederea asigurării lichidităților pe piața economică. Vestea rea ține de faptul că, din păcate, România nu mai îndeplinește niciunul dintre criteriile pentru aderarea la Zona Euro.

În toată această perioadă de la declanșarea crizei sanitare, PMP a încercat să fie o voce a rațiunii și a echilibrului. Din păcate, nu toate propunerile și soluțiile constructive cu care am venit au găsit un ecou favorabil la nivel guvernamental. Pentru că, domnule ministru, sunteți din nou în Parlament, mă simt dator să vă reamintesc câteva dintre propunerile noastre:

* PMP a propus un Pact Național pentru Sănătate care prevedea creșterea anuală a alocărilor din PIB necesare în Sănătate, pentru atingerea nivelului mediu din Uniunea Europeană până în anul 2025. În acest Pact Național pentru Sănătate, s-ar fi putut angaja și construcția celebrelor spitale regionale, promise de PSD și pentru care nu s-a făcut nimic concret niciodată, dar pentru care PMP a inițiat un proiect legislativ tergiversat în momentul de față în Parlament.

* PMP a pretins mai multă transparență în cheltuirea banilor publici: măsuri concrete ca, mai ales în această perioadă, toate contractele de achiziții publice (de la nivelul administrațiilor centrale sau locale) să fie accesibile românilor, pentru a se vedea pe ce s-au cheltuit resursele și așa puține ale statului.

* PMP a solicitat guvernului să aloce resurse pentru cercetarea medicală din România, lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat. Am ajuns să fim singurul stat din Uniunea Europeană care nu participă la efortul global privind găsirea unui leac la boala generată de acest coronavirus periculos.

* PMP a propus o rectificare bugetară participativă și construirea unui buget care să permită relansarea economiei românești. Guvernul a preferat o abordare contabilă primară, făcând un calcul cu privire la cât au crescut cheltuielile și cât au scăzut încasările. S-a preferat soluția politică și electorală favorabilă, în detrimentul celei economice.

* PMP v-a spus că este nevoie de un pachet de susținere directă a IMM-urilor din România, puternic lovite de criză.

Ați preferat să mergeți doar pe varianta garantării unor credite, în cadrul programului IMM Invest, și vedem cu toții apetitul scăzut și condițiile deloc stimulative, chiar inhibitorii ale băncilor în privința acestei creditări.

* PMP reiterează ideea că, în contextul suspendării Pactului de Stabilitate și de Creștere, care ne permite depășirea deficitului bugetar, Guvernul poate avea o abordare mai creativă, în cooperare cu Banca Națională a României, în ceea ce privește pachetul de măsuri pentru relansarea economiei. Recomandarea noastră pentru Guvern este să folosească soluția care și-a dovedit deja eficiența în precedenta criză economică, adică relansarea prin investiții în infrastructură mare, promovarea proiectelor care nu pot fi finanțate prin fonduri europene și reducerea dobânzilor pentru investiții, conform modelului european, atât pentru credite acordate persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice.

Vă reamintim, Partidul Mișcarea Populară a propus angajarea a cinci proiecte majore care pot contribui decisiv la succesul oricărei guvernări:

1. Autostrada Transilvania;

2. Extinderea rețelei de gaze naturale, astfel încât minimum două treimi dintre români să-și poată asigura necesarul de energie pentru încălzire;

3. Decolmatarea canalelor de irigații, repararea sistemelor de pompare, achiziția de sisteme fixe și mobile de irigații și furnizarea gratuită a apei, timp de trei ani, în zonele afectate de secetă;

4. Realizarea de centre de colectare legume, fructe și zarzavaturi în marile bazine legumicole și producătoare de fructe;

5. Finanțarea Pactului Național pentru Sănătate, în care este inclusă construirea celor 8 spitale regionale.

Acestea sunt câteva dintre soluțiile noastre în perspectiva nevoii de însănătoșire și performanță a economiei românești.

(Alocuțiune susținută, de liderul deputaților PMP, Marius Pașcan, în ședința de plen a Camerei Deputaților, la “Ora guvernului”, în prezența ministrului Economiei, Energiei și Mediului de afaceri, Virgil - Daniel Popescu)

Lasă un comentariu