LA AEROPORTUL “TRANSILVANIA” DIN TÂRGU-MUREȘ, “CUNOAȘTE-ȚI DREPTURILE! RESPECTĂ-ȚI OBLIGAȚIILE!”

Distribuie pe:

Campania națională de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă “Cunoaște-ți drepturile! Respectă-ți obligațiile!”. A fost implementată în cadrul proiectului ROFSIP2016OS5A10P02 “Reducerea amplitudinii traficului de persoane printr-o mai bună informare a cetățenilor”, fiind axată pe componenta prevenirii traficului de persoane în scopul exploatării prin cerșetorie. Proiectul se derulează la nivel național, pe o perioadă de 36 de luni, fiind finanțat prin Fondul pentru Securitate Internă, componenta Cooperare Polițienească. Își propune implementarea a trei campanii de prevenire a traficului de persoane vizând principalele tipuri de exploatare: exploatarea prin muncă, exploatarea sexuală și exploatarea prin cerșetorie.

Partenerii Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) în cadrul campaniei au fost Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Educației Naționale, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Asociația Ecumenică a Bisericilor din România - AIDRom, Asociația eLiberare și Fundația World Vision România.

Campania a urmărit prevenirea traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă, prin creșterea gradului de conștientizare a persoanelor vulnerabile cu privire la riscurile și implicațiile asociate acestui fenomen, informarea și sensibilizarea populației în vederea reducerii cererii din perspectiva exploatării prin muncă și creșterea implicării în activitățile de prevenire a multiplicatorilor de opinie.

Grupul țintă al campaniei este format din tineri cu vârste până în 18 ani, persoane adulte aflate în căutarea unui loc de muncă în țară sau în străinătate, precum și persoane fizice și juridice susceptibile să utilizeze serviciile unei victime a traficului de persoane exploatate prin muncă (angajatori, agenții de recrutare a forței de muncă etc.).

Mesajul campaniei este “Din muncă trebuie să câștige atât angajatorul, cât și angajatul. Folosirea serviciilor unei victime a traficului de persoane este pedepsită de lege”, în timp ce sloganul acesteia este “Cunoaște-ți drepturile! Respectă-ți obligațiile!”, aflăm de la comisar-șef de poliție ZAHARIA Cristina Gabriela - coordonator Centrul Regional Târgu-Mureș al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

Exploatarea prin muncă a fost recent abordată de specialiștii Centrului Regional Târgu-Mureș al A.N.I.T.P. în cadrul unei acțiuni de prevenire, derulată în colaborare cu Poliția Transporturi Aeriene Ungheni Vidrasău. Cu acest prilej, pasagerii prezenți la Aeroportul “Transilvania” din Târgu-Mureș au primit cu interes informațiile și pliantele realizate în cadrul Campaniei Naționale “Cunoaște-ți drepturile! Respectă-ți obligațiile!”.

“Mulțumim colegilor polițiști implicați în activitate!”, spunea comisar-șef de poliție ZAHARIA Cristina Gabriela.

Lasă un comentariu