PESTE 550 DE MILIOANE DE LEI - INVESTIȚII ÎN INFRASTRUCTURA CULTURALĂ, SPORTIVĂ ȘI DE TRANSPORT

Distribuie pe:

Recent, Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a semnat ordinele de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru 94 de obiective de investiții care vor fi realizate prin programele coordonate de Compania Națională de Investiții.

Lucrările, în valoare totală de peste 550 de milioane de lei, vor viza, în principal: conservarea/restaurarea și reabilitarea unor monumente istorice și lăcașe de cult; construirea și dotarea unor sedii de instituții publice și a unor așezăminte culturale; reabilitarea infrastructurii afectate de pagubele produse în urma calamităților; reabilitarea, dotarea și modernizarea unor săli de cinematograf; construirea și dotarea unor săli de educație fizică școlară.

Compania Națională de Investiții este o societate comercială care își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și are o experiență de 18 ani în domeniul construcțiilor, cu peste 1.870 de investiții finalizate și predate către beneficiari, cu o valoare de peste 5,2 miliarde de lei. În prezent, are în implementare peste 460 de obiective, a căror valoare depășește 4,6 miliarde de lei, conform Serviciului Comunicare și Relații Publice din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

 

Lasă un comentariu