- Interlocutor: Mihai Teodor NAȘCA –
S-a născut și a copilărit în satul Bârlibaș, comuna Sânpetru de Câmpie, județul Mureș, loc în care ia cunoștință cu lumea satului, cu obiceiurile și tradițiile locului. Absolvent al Universității Tehnice din Cluj Napoca, urmează totuși un parcurs jurnalistic, începând cu anul 2001 și până în prezent. Debutează la radio, apoi presa scrisă și, în ultima vreme, preponderent televiziune, unde a realizat emisiuni cu specific etnologic. Mihai Teodor Nașca este, de ani buni, și profesor la Palatul Copiilor din Târgu-Mureș, unde predă Meteorologia. La finalul unui an școlar marcat de atâtea întâmplări, am încercat să rememorăm cu domnia sa sfârșitul anului școlar de odinioară. Povești ce se împletesc cu gânduri, despre cum se adaptează omul la schimbările care vin peste el.
- S-a încheiat anul școlar... Cu ce impresii încheiați această etapă?
- Mirosul crinilor albi și cel al trandafirilor mi-aduce aminte mereu de finalul de an școlar. Parfumul florilor de câmp, din care ne făceam coronițe de premianți, dar și iarba cosită era un element clar care anunța vacanța cea mare. Mi-aduc aminte de faptul că în satul în care am copilărit, respectiv Bârlibaș, comuna Sânpetru de Câmpie, trăia o femeie mai înstărită, dichisită, căreia tot satul îi spunea “Doamna” Bocoloaie, care avea o grădină de flori ca un rai. La dumneai mergeam să cerem mereu flori pentru a da învățătoarei la festivitate. Un crin, o margaretă, niște trandafiri sau “loptorujă” reprezentau florile noastre oferite dascălilor, învelite în celofan sau hârtie de împachetat, albă sau mierie (bleumarin), după cum găseam fiecare pe acasă. Sfârșitul primului an de școală a fost însă unul trist, mama mea era bolnavă, internată la Cluj, în spital, iar de serbare s-a ocupat tata, cu sora mea mai mică. La festivitate, în Căminul cultural a sosit vremea să iau premiu, florile mele nu erau la nimeni, așa că “Doamna” Bocoloaie a sosit din public și mi-a întins buchetul de flori pentru domnișoara învățătoare, Botoș Victoria. Atunci nu am știut cum să reacționez, dar ori de câte ori îmi aduc aminte, mă emoționez la acel gest.
- Reprezenta școala un reper pentru societate?
- Nu știu cum au făcut alții școală, dar amintindu-mi de anii de școală în comună, mă gândesc că eram cu mult înaintați în ceea ce privește metodele moderne de predare, chiar dacă baza materială era doar existentă, nu și suficientă. Spre exemplu, în ciclul primar l-am avut învățător pe Oroian Ioan din Balda, omul care făcea școală cu noi, de când se încălzea, sub arțarul din curtea școlii. Ne purta să vedem ceea ce studiam, ne ajuta să devenim electroniști, un deschizător de drumuri a fost pentru noi acest om. Dragostea pentru tot ce e în jur, de la el am învățat-o, dragul de creația populară. Apoi, ca să urmez cursurile gimnaziale, trebuia să mă deplasez cu alți copii, 5 km până la școala din comună, iar pericolele nu erau puține: câinii de la stână, vremurile mari, gerul, punțile improvizate. Și nu am lipsit nicio zi, chiar dacă nu aveam nici drum pietruit, ce să mai vorbim despre microbuz. Dar exista un sentiment sădit în noi că școala ne va scoate din toate neajunsurile. Mama ne spunea, când nu voiam să facem temele, că școala ne va ajuta să mergem la oraș, la un loc de muncă bun, să nu rămânem robii colectivului și ai pământului. Și erau multe neajunsuri... uneori hainele erau “trecute” de la unii la alții, la fel și încălțămintea. Dar eram convinși că dacă vom studia, viitorul nostru era asigurat. În plus, exista o adevărată tablă cu legi de comportament; faptul că erai elev, te făcea responsabil. Și acum, dascăl fiind, îmi controlez gesturile față de colegii mei. Nu cumva să am mâinile în buzunar când salut pe cineva, oricât de frig mi-ar fi fost!
- Sistemul a cunoscut suișuri și coborâșuri. Cum a reușit să modeleze caracterul?
- Am fost una dintre generațiile care, de regulă, pe tot parcursul, am avut de-a face cu modificări. Am dat examenul de admitere altfel, Bacalaureatul a fost diversificat cu multe materii, notele de pe parcursul anului au început să aibă importanță în etapele de admitere. Cu noi au debutat modificările, dar se făceau mult mai rar. Modificările le simțeam ca și generație de sacrificiu, dar nu se succedau așa de rapid ca în prezent. Un lucru stabilit atunci era valabil până la finele anului școlar. Caracterele se modelează și, în modelarea lor, cred că intră mai mulți factori. Cei șapte ani de acasă sunt primordiali, dar multe din învățăturile primite acasă nu au mai fost valabile când am ajuns la oraș, în Cluj-Napoca. A trebuit să ne adaptăm cu toții, atât eternei perioade de tranziție, cât și schimbărilor ce au venit peste noi, schimbări ce ne transformau din copii în adolescenți și apoi în tineri, cu responsabilități destul de multe. La finele facultății, un absolvent era pregătit să intre în câmpul muncii, fără aproape niciun fel de dificultate. Absolvenții aveau atunci un respect și față de ei, iar educația nu era o perioadă de socializare la școală sau în cluburi, ci un lucru extrem de serios. Oportunitățile acestor vremuri, educația de acasă, pecuniară, cred că au transmis, adolescentului de azi, mesajul clar că în viață poți reuși și fără școală multă. Dacă este bine sau rău, vom vedea peste ani de zile. Lumea este într-o dinamică năucitoare: ce este valabil azi, mâine este complet schimbat. Timpul ne va da răspuns la multe întrebări.
- Contextul epidemiologic actual a adus numeroase schimbări, chiar și în acest an. Școala online, cândva o provocare privită ca o glumă, a devenit realitate. Cum a fost adaptarea la noile cerințe?
- Sunt profesor de meteorologie la Palatul Copiilor din Târgu-Mureș, o instituție de învățământ non-formal, unde mă regăsesc din perspectiva mea asupra educației. Vă spuneam mai devreme că, în ciclul primar, școala am făcut-o în clasă doar când timpul era nefavorabil. În rest, am luat contact cu informația în mod direct, lucru care mi-a rămas în minte și acum îmi este ușor să îmi modelez elevii, așa cum eu am fost cândva modelat. La Palatul Copiilor nu sunt lecții de predat, ca în sistemul formal. Copilul experimentează, copilul se joacă și învață și este implicat în diverse tipuri de activități. Trecerea din mediul real în cel virtual al lecțiilor a fost destul de simplu, dat fiind faptul că tehnologia informațională este bine cunoscută de tinerii noștri. Eu m-am izolat la casa părintească din Sânpetru de Câmpie, iar de aici, cu sprijinul calculatorului, al telefonului, dar și al instrumentelor mele meteorologice, am încercat să țin trează atenția copiilor vizavi de acest domeniu. Făceam transmisiuni live din livadă, le explicam copiilor efectele înghețului asupra pomilor fructiferi, le arătam câtă ploaie a căzut pe pământ în ultima vreme. Chestiuni care țin de acest domeniu interesant. Normal că sistemul de desfășurare a orelor online are și neajunsuri, dar, dat fiind situația cu totul nouă pentru noi, zic că ne-am descurcat onorabil.
- Vine vacanța mare, un timp al întoarcerii în copilărie. Ce amintiri aveți din această perioadă a anului?
- Retrăiesc copilăria în fiecare vacanță mare. Caut să simt parfumul fânului cosit, al fructelor pârguite, al căldurii copleșitoare cu zumzetele ei. Poate am rămas tot un copil, dornic să reexperimentez vacanțele mari, timp de visare, timp în care puteam face aproape orice. Sper ca și elevii să poată să se despartă de tehnologie, o vreme, și să intre în armonie cu pământul ăsta minunat. Să profităm de atâta minunăție din jurul nostru, să ne retrăim copilăria și să revenim la forma noastră mai pură, mai firească, mai naturală. Nu să ne inventăm, ci să devenim iarăși ceea ce am fost creați să fim: oameni buni!
