PENTRU PRIMA DATĂ DE LA INTRAREA ÎN VIGOARE A RGPD, ANONIMIZAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL LA EXAMENELE NAȚIONALE

Distribuie pe:

Decizia a fost luată inclusiv în baza consultărilor cu partenerii sociali - federațiile sindicale reprezentative din învățământ, reprezentanții părinților, Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Național al Rectorilor, toți fiind de acord cu anonimizarea datelor cu caracter personal, respectiv a numelui și a prenumelui elevului, informează Ministerul Educației și Cercetării.

Conform art. 5 și 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și

Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui. De la intrarea în vigoare a RGPD, este prima dată când notele/rezultatele candidaților vor fi afișate astfel. Comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen au informat candidații că rezultatele vor fi afișate cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

CONDIȚII DE DEPLINĂ SIGURANȚĂ ÎN TOATE UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN JUDEȚUL MUREȘ

Astfel, în 17 iunie, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen au tipărit din aplicația informatică EvNat un raport care conține: școala de proveniență a candidatului, județul, numele și prenumele candidatului, CNP și codul unic aferent candidatului. Raportul a fost distribuit fiecărui candidat în momentul predării lucrării scrise. Pe baza codului unic din raport, fiecare candidat își va putea vedea rezultatele obținute la examene.

Listele afișate în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro vor conține următoarele informații: codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media.

Pentru 4.750 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Mureș s-a desfășurat proba scrisă a examenului de Evaluare Națională - la disciplina Matematică miercuri, 17 iunie. În cele 123 de centre de examen au fost prezenți 4.438 candidați, iar 312 nu s-au prezentat la examen. Niciunul dintre candidați nu a avut temperatura peste maximul admis.

Proba s-a desfășurat în condiții de deplină siguranță în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Mureș, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Ultima probă a fost susținută ieri, 18 iunie, la Limba și literatura maternă, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maghiară sau germană, aflăm de la prof. Irimie-Matei Camelia, inspector școlar pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație și purtător de cuvânt la Inspectoratul Școlar Județean Mureș. Domnia sa adăuga și că primele rezultate vor fi comunicate luni, 22 iunie, până la ora 14, în centrele de examen și pe evaluare.edu.ro. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16-19) și 23 iunie (în intervalul orar 8-12). Rezultatele finale se vor fi afișa sâmbătă, 27 iunie.

Lasă un comentariu