Am trăit s-o vedem și pe asta: se aruncă tot ce se nimerește, în societatea românească. Se aruncă mobilier, îmbrăcăminte, obiecte uzate, tot ce se poate...
În perioada anterioară, denumită de unii “a dictaturii comuniste”, față de cea actuală, pe care, politicienii o definesc că ar fi a “democrației”, în realitate, este a “risipei aproape totale”. Să ne amintim că înainte de anul 1989 nu prea existau ambalaje din material plastic pentru băuturi. Ele erau comercializate în ambalaje de sticlă. Conservele de alimente erau ambalate în borcane, cutii din metal, la care se adăuga, uneori, și un ambalaj din carton. La fel se întâmplă și acum, cu precizarea că pentru alimentele lichide, incluzând aici aproape toate categoriile de băuturi, domină ambalajele din material plastic. Toate aceste ambalaje au fost și au rămas reciclabile, cu precizarea că, la acea vreme, aveai și unde să le valorifici. Legat de acest aspect, am văzut recent un documentar despre stațiunea Costinești, stațiunea tineretului. Se afirma în documentar, cum că, dacă mergeai la Costinești, în vacanță, cu 200 de lei pentru cheltuieli, după vreo zece zile te întorceai cu aceeași bani în buzunar. Cum se reușea acest fapt? Simplu: prin vânzarea sticlelor și borcanelor. Copiii, în perioadele vacanțelor, își făceau bani prin vânzarea materialelor refolosibile. Mergeai la un magazin alimentar, iar acolo se preluau sticle, borcane, capace de bere și altele. Trecându-se la privatizare, inclusiv în domeniul recuperării și refolosirii materialelor, problema recuperării și reciclării deșeurilor a ajuns jalnică.
DEȘEURI RECICLABILE
Trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că un deșeu reciclabil are un aport deosebit la economisirea materiei prime, în caz că este reintrodus în circuitul economic. Să luăm de exemplu flaconul de material plastic în care se îmbuteliază Berea “Neumarkt”. De ce am denumit-o? Fiindcă această firmă a utilizat pentru prima data, în România, îmbutelierea berii în flacon de material plastic. Apoi s-a extins procedeul, astfel că mărfurile lichide, în marea lor majoritate, se îmbuteliază și se livrează în flacoane de material plastic. Dacă ele nu sunt reintroduse în circuitul economic, ele devin reziduuri solide, iar flacoanele de material plastic le întâlnim acum la tot pasul: pe trotuar, în spații verzi, la containerul de gunoi, peste tot. La fel se întâmplă și cu ambalajele din carton. Marea majoritate a produselor electrocasnice, de încălțăminte, și enumerarea ar putea continua mult și bine, se vând în cutii de carton. Produsele care se află în termen de garanție, dar apare în acest termen un defect de funcționare, se va returna vânzătorului, dar condiția este ca produsul să fie returnat în ambalajul propriu. În acest fel, cumpărătorul, de cele mai multe ori, păstrează în gospodărie ambalajul de carton, dar după expirarea perioadei de garanție aruncă ambalajul de carton la gunoi.
ÎNCERCĂRI TIMIDE DE RECUPERARE ȘI REFOLOSIRE A MATERIALELOR RECICLABILE
Timp de câțiva ani, câteva firme private au încercat să recupereze și să valorifice materialele refolosibile. Ca mod de organizare, acestea au amplasat containere prin cartierele orașului, în grupe de trei sau patru containere, colorate diferit pentru categorii de materiale refolosibile: hârtie, material plastic, metal, îmbrăcăminte uzată. Containerele erau golite periodic. Dar, o categorie a concetățenilor noștri, cunoscând orarul mașinilor care veneau să golească containerele, le goleau înaintea lor, iar angajații societății găseau containerele goale. Faptul mi l-a relatat, cu ani în urmă, un angajat al unei astfel de societăți. Acești indivizi goleau containerele cu o oră sau două înainte de a sosi mașina firmei. În foarte multe cazuri, containerele au fost deteriorate. În alte cazuri, oamenii nu respectau selecția deșeurilor și le aruncau la grămadă în același container. Drept consecință, unele firme care se ocupau cu recuperarea și reciclarea materialelor refolosibile au fost puse pe butuci. Chiar dacă imaginea unei localități nu este deloc bună, văzându-se aruncate prin toate locurile flacoane de plastic, ambalaje de hârtie și carton, conserve goale din metal, doze metalice de băuturi, sticle, să remarcăm că încercări timide de recuperare de la populație, a deșeurilor refolosibile, regăsim în multe hypermarketuri sau magazine mai mari. La aceste magazine, unde aprovizionarea cu marfă este desfășurată în flux continuu, ambalajele din carton și material plastic sunt depozitate, apoi reintroduse în circuitul economic. În interiorul magazinelor se află recipienții unde pot fi depuse diferite ambalaje de către cumpărători. În acest fel, când cineva dorește să facă cumpărături la un magazin unde se află recipienții pentru colectarea materialelor refolosibile, va merge la magazin cu plasa plină de deșeuri reciclabile. Dar cel mai frecvent, deșeurile sunt duse la containerul de gunoi și oamenii au scăpat astfel de o grijă. Este posibil ca o parte a deșeurilor să fie recuperate la rampa de gunoi, dar este mai dificil, deoarece materialele refolosibile sunt amestecate cu gunoaiele menajere, de multe ori, aflate în fermentare. La unele magazine se pot depune baterii uzate. Să mai amintim că, periodic, cam de două ori pe an, sunt organizate pe raza orașului acțiuni de colectare a aparaturii electrocasnice și electronice de la populație. Dar acest lucru nu este suficient. Ca dovadă, de multe ori pot fi văzute aruncate astfel de aparaturi la containerele de gunoi sau în alte spații publice.
NECAZUL UNEI DISTINSE DOAMNE DIN TÂRGU-MUREȘ
În zilele trecute, am fost invitat de o distinsă doamnă din Târgu-Mureș, la dânsa, acasă. Este vorba de doamna D.H. A fost profesoară de geografie, până la vârsta pensionării sale. Prin însăși natura profesiei sale, a fost și a rămas mai sensibilă față de mediul ecologic, a respectului față de natură. Mi-a arătat niște saci, plini cu materiale refolosibile: hârtie și carton, flacoane de material plastic, sticle și borcane, conserve de metal, becuri uzate. Mi-a spus că ar fi foarte simplu să arunce acei saci la containerul de gunoi, dar asta ar însemna că materialele refolosibile nu ar mai reintra în circuitul economic. În foarte multe alte țări, prin reintroducerea acestor materiale în circuitul economic, economia de materii prime ajunge la circa 60%. În consecință, a căutat să afle unde s-ar putea preda materialele refolosibile, Cu toate că a dat mai multe telefoane, la mai multe instituții, nimeni nu i-a putut da un răspuns clar. Recuperarea selectivă a deșeurilor nu intră în sfera de preocupare a gospodarilor administrativi ai localităților și județului?
ORICE CUMPĂRĂTOR TREBUIE SĂ ȘTIE
Orice cumpărător trebuie să știe faptul că, indiferent ce marfă cumpără, în prețul de vânzare este inclus și prețul ambalajului. Cumpărătorul, indiferent ce va face cu ambalajul produsului, fie că-l aruncă, fie că-l depozitează, apoi îl reintroduce în circuitul economic, plătește acel ambalaj la un preț maxim. Prețul de cost al ambalajului scade doar în cazul în care se economisește materia primă din care se confecționează ambalajul și faptul este posibil doar prin refolosirea materialelor.
COLECTAREA SELECTIVĂ A DEȘEURILOR, O REGULĂ IMPUSĂ ȘI ROMÂNIEI PRIN NORMELE UNIUNII EUROPENE
Trebuie acceptată realitatea cum că reintroducerea în circuitul economic a materialelor refolosibile se poate face numai prin colectarea selectivă a deșeurilor. Fiecare, în gospodăria lui, trebuie să se obișnuiască să separe deșeurile. Acest lucru trebuie însușit încă din anii de școală, chiar și de la grădiniță. În “profit.ro” avem câteva date foarte concludente: România este obligată prin normele europene ca, până în anul 2020, să ajungă la un grad de reciclare a deșeurilor municipale de minimum 50%. În România, rata de reciclare a deșeurilor municipale este de 14% , din care 7% din reciclarea materialelor și 7% din compostare. România are a doua cea mai slabă rată de reciclare din Europa, după Bulgaria. Se produc 6 milioane de tone de deșeuri, anual. Doar în București se produc 709.720 de tone pe an, cu o medie de 375 kg pe cap de locuitor. “La colectarea deșeurilor de echipamente electronice și electrocasnice, România este pe ultimul loc în UE. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a condamnat, anul trecut, România, pentru neîndeplinirea Directivei 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri, deoarece 68 de gropi de gunoi neconforme erau încă deschise, deși România avea obligația de a le închide și a le reabilita până la 16 iulie 2009. În cazul în care România nu remediază aceste probleme, Comisia Europeană poate retrimite cazul la CJUE, iar România riscă să plătească penalități în valoare de 300.000 euro pe zi. De asemenea, în cazul nerespectării obligațiilor asumate, Curtea de Justiție a Uniunii Europene poate impune României plata unei sume forfetare ce depășește 1 milion euro plus penalități pentru fiecare zi de întârziere. Legislația de mediu a început să prindă contur încă din 2005, odată cu adoptarea Ordonanței de urgență 195/2005 privind protecția mediului, care stipulează că autoritățile locale au obligația să asigure, prin serviciile publice și prin operatorii economici responsabili, luarea măsurilor de salubrizare a localităților. În 2011 a fost publicată Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor, care impunea autorităților locale să asigure colectarea separată cel puțin pentru următoarele tipuri de deșeuri: hârtie, metal, plastic și sticlă”, se arată în articol.
În concluzie, stăm foarte prost la acest capitol. Să sperăm că va fi ceva mai bine, în viitor, în caz că firma de salubritate va avea un program de activitate conform cerințelor actuale. Dar putem afirma, fără rezerve, că cel mai dificil lucru va fi ca populația, dar și autoritățile să adopte mentalitatea europeană, în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.
Foto: Hârtie, plastic și metal, selectate cu grijă, în balconul locuinței doamnei H.D., fără a interesa pe cineva
PET-uri la tot pasul
Colectarea “selectivă” a deșeurilor; modelul românesc
Un exemplu concludent referitor la nivelul la care a ajuns, la Târgu-Mureș și în județ, selectarea deșeurilor
