LA CHEȚANI, PREMII DE EXCELENȚĂ OFERITE ABSOLVENȚILOR

Distribuie pe:

2019-2020 a fost un an școlar cu totul aparte. Toți cei peste 200 de copii din Chețani s-au bucurat că au scăpat de bâlbâielile, incertitudinile și restricțiile impuse și școlii de pandemie. Pe de altă parte, viața și-a văzut de drum și în ceea ce privește școlarii și în ceea ce privește școala. “Cu puțin noroc, cam peste o lună de zile, vom putea începe lucrările la școala nouă, licitația pentru execuție fiind isprăvită”, îmi spunea primarul Emil Florin Mocan. Între timp, parcarea din fața școlii a devenit din deziderat, realitate, iar dascălii s-au putut folosi, din plin, de tabletele cu care s-au pomenit, tot dintr-o inițiativă a primarului. De altfel, peste o sută de astfel de tablete îi așteaptă și pe copii, în noul an școlar. Desigur, nimic nu a fost și nu mai este ca înainte! Cu sufletul la gură, dascălii, părinții și primăria au așteptat noile “măsuri de relaxare”, “măcar să sfârșim, ca lumea, anul acesta școlar”. Măsurile au venit, dar n-au fost într-atât de relaxate încât să permită un sfârșit de an pe măsura muncii copiilor și a profesorilor. Chiar și așa, primarul a decis că trebuie organizată o ceremonie de premiere a elevilor fruntași. Zis și făcut: cu ceva vreme înaintea orelor amiezii, vineri, 19 iunie, s-au adunat o mână de copii și părinți, cu câțiva dascăli și primarul, la Căminul cultural. Au fost puțini, că așa prevede “starea de alertă”. Oricum, măsurile de protecție au fost respectate întocmai, chiar dacă era ciudat pentru premianți să-și primească răsplata, cu masca pe figură, de la niște maturi care păreau, mai degrabă, pregătiți pentru un hold-up. Copiii s-au așezat, cuminți, pe scaunele distanțate la 2 metri și au ascultat discursurile de final de an, aceleași îndemnuri la stăruință și efort, pentru rezultate cât mai bune. Aceleași și nu prea, căci totul avea un aer astral, nepământean... Primarul a anunțat premiile speciale, oferite de primărie: câte o mie de lei pentru locul întâi, șapte sute pentru al doilea și cinci pentru al treilea. Și, parcă pentru a confirma ciudățenia anului școlar, trei elevi s-au clasat pe primul loc, cu media maximă: Puiac Adina Carina, Maier Andrada și Apahidean Diego Gabriel. Locul al doilea a revenit lui Găbudean Florina Niculina, iar al treilea lui Olaru Diana Otilia. Elevii au mai primit cadou unelte de scris și cărți. Pentru anul viitor, primarul a promis că se vor da burse tuturor copiilor din Chețani, indiferent de ce școală urmează și unde anume, cu singura condiție a rezultatelor bune, la carte. Emil Florin Mocan a reiterat dorința personală de a face mai mult pentru a răsplăti, cum se cuvine, performanța și excelența, singurele care pot asigura dezvoltarea comunității, mai cu seamă dacă tinerii absolvenți se vor reîntoarce, să-și ducă traiul în satul natal.

Directoarea Școlii Gimnaziale, Camelia Puiac, i-a felicitat pe copii și a anunțat că evaluarea națională, pentru cei din clasa a VIII-a, a decurs cu bine, ba chiar au fost felicitați, de Inspectoratul Școlar, pentru felul în care s-a desfășurat examenul. 22 de copii au luat loc în sălile de clasă, fiind verificați, în prealabil, din punct de vedere epidemiologic și plasați în bănci, după ciudatul ritual al distanțării. Acum, se așteaptă rezultatele, rezultate care (anomalie sau doar noutate?!) vor fi publicate cuprinzând numai matricolele elevilor, nu și numele acestora. Deh, protecția datelor personale... cu toate că, eu cred că astfel li s-a răpit copiilor încă un motiv de mândrie, mai cu seamă acelora mai sărăcuți, dar buni la carte...

Mica ceremonie s-a sfârșit cu un “dulce” și un suc, oferite de primar și a fost - părerea tuturora - o reușită, măcar că au cam lipsit atmosfera, îmbrățișările și multiplele ședințele foto, cu laureații, regizate de mămicile grijulii. Poate la anul, vorba șlagărului recent lansat, “va fi bine”... deși, în trenul care m-a dus la Chețani, dintr-un vagon întreg, doar eu și nașul purtam odioasa mască...

 

Lasă un comentariu