* “Dumnezeu nu ne poruncește și nu dorește să fim triști în inima noastră; mai degrabă, dorește ca, din iubire pentru El, să avem mereu bucurie în suflet. Dorește mai degrabă să se veselească din iubire față de El, întru râsul sufletului. Ascultarea față de Dumnezeu este mormânt al voinței și înviere a smereniei”.
***
* “Socotesc mai fericiți pe aceia care sunt căzuți în păcate și își plâng, regretă păcatele, decât pe cei ce n-au căzut în păcate și nu-și regretă păcatele lor. Căci căzând s-au sculat, dar cu o sculare fără primejdii. Smerită cugetare este și aceea că un om fiind ocărât (certat) de altul, nu-și micșorează dragostea față de acesta”.
***
* “Înțelepți și blânzi fiind, să ne temem de Dumnezeu ca de fiare. Căci am văzut oameni care, ducându-se să fure, nu se temeau de Dumnezeu, dar, auzind lătratul de câini în acel loc, s-au înapoiat îndată; și ceea ce n-a făcut frica de Dumnezeu, a făcut frica de fiare. Blândețea este stânca de care se sparg toate valurile grele ale vieții. Prin ea se întărește răbdarea, ușa înțelepciunii duhovnicești”.
Sfântul IOAN SCĂRARUL (579-649), a intrat în mănăstirea din Muntele Sinai la vârsta de 16 ani. Până la acea vârstă dobândise o pregătire solidă în toate științele acelei vremi, fapt care ar indica proveniența sa dintr-o familie înstărită. Aleasa sa pregătire în științele vremii i-a adus numele de Ioan Scolasticul, iar viețuirea în Muntele Sinai, numele de Ioan Sinaitul. Acum însă este cunoscut sub numele de Ioan Scărarul, datorită cărții “Scara dumnezeiescului urcuș”, pe care a scris-o la sfârșitul vieții sale. După moartea povățuitorului său, Cuviosul Martirie, Sfântul Ioan s-a retras într-un loc izolat numit Tola, unde a viețuit timp de 40 de ani. Spre sfârșitul vieții, este rugat de părinții monahi de la Mănăstirea Sinai să le fie egumen, ceea ce și acceptă; în acest timp scrie și renumita operă “Scara” care este alcătuită din 30 de “trepte” (capitole) și se află în volumul IX din Filocalia românească. Pomenirea sa se face la 30 martie.
Autor de citate:
- “Dumnezeu stă la poarta inimii, cerșind iubirea noastră”.
- “Dumnezeu este al tuturor”.
- “Rugăciunea ține lumea. Credința înaripează rugăciunea; fără de aceasta ea nu poate zbura către cer”.
P.S. “Dumnezeu este cauza dintâi și scopul din urmă. Prin el, noi ne explicăm tot ce întrece puterea noastră de explicație și dăm un sens vieții” (George Călinescu 1899-1965).
