O ZI DE VARĂ LA POPASUL “ROZSA” DIN TIRIBICI, SÂNGEORGIU DE MUREȘ

Distribuie pe:

Odată ieșiți din perioada restricțiilor impuse de starea de urgență cauzată de pandemia Covid-19, din luna martie a.c., personal, după perioada de izolare trăiesc cu impresia că am plonjat din iarnă direct în perioada verii, una ploioasă și care a pricinuit multe necazuri oamenilor și gospodăriilor. Odată cu ieșirea soarelui dintre nori și a zilelor senine, parcă dorința de a petrece măcar câteva ore în natură își cere și ea drepturile. Dar iată că dorința aceasta neexprimată se va împlini, răspunzând invitației domnului Ilarie Gheorghe Opriș, de a petrece câteva ore la Sângeorgiu de Mureș. Discutând despre fapte trecute și prezente, profitând de ospitalitatea domniei-sale, când mă pregăteam să fac cale-ntoarsă, dl. Opriș dă un telefon și își cheamă un prieten, tot un sângeorzan. Ne urcăm în mașină și o luăm pe drumul spre Tofalău, apoi pe dreapta. Cu toate că cunosc destul de bine comuna Sângeorgiu de Mureș, descoperisem multe elemente arhitecturale noi, semn că în comună nu se bate pasul pe loc. Străzi asfaltate, clădiri îngrijite, grădini lucrate, curățenie prin comună, cam asta este impresia pe care ne-o formăm mergând prin comună. Ajungem nu peste multă vreme într-o zonă de dealuri, pe o proprietate destul de întinsă ce cuprinde o grădină de legume, pomi fructiferi, spații verzi, mai multe corpuri de clădiri. Totul este foarte bine gândit și aranjat: de la spații de cazare, sală de mese, un mic bar, bucătărie, terasă, cu mobilier, o îmbinare reușită între trecut și prezent. În același timp ai impresia că te afli într-un mic muzeu al satului în care regăsești obiecte de uz casnic ce se foloseau pe vremuri, un mic muzeu etnografic, dar și o expoziție de tablouri. Mi se spune că ne aflăm la “Popasul Rozsa”. Domnul Rozsa Jozsef este din Sângeorgiu de Mureș, iar la acest popas organizează anual și o tabără de pictură pentru artiștii plastici, unde le asigură cazarea și masa. Peisajul feeric de dealuri și păduri este pus în valoare și de artiștii plastici mureșeni. Domnul Rozsa este și autor de carte. În anul acesta i-a apărut primul volum de carte, autor Rozsa Ștefan Ioan. Titlul cărții este “Rozsa - familia, neamurile”. O carte interesantă. Cunoscându-și arborele genealogic, a fost convins de dl. Ilarie Gheorghe Opriș să aprofundeze tema și să scrie o carte. În partea opusă, remarc pe dealuri un fel de drum, dar și lucrări din beton ce vor să pară a fi fost cândva niște poduri și podețe. Mi se spune că pe acolo se dorește a trece drumul de ocolire a Târgu-Mureșului, de la Livezeni la Ernei. Traseul se pare că a fost bine ales, probabil corespunde și structura solului, iar peisajul este foarte generos. Dar toate aceste lucrări au rămas în hibernare, n-au ieșit din lunga iarnă, cam de mulți ani.

Faptul m-a determinat să fac o scurtă documentare, să vedem ce se întâmplă cu lucrarea “Construirea variantei de ocolire a Târgu-Mureșului”. Pentru realizarea variantei de ocolire a Târgu-Mureșului, contractul a fost semnat cu firma spaniolă “Copisa Constructora Pirenaica” SA, contractul având valoarea de 134,7 milioane de lei, pentru realizarea centurii ocolitoare, în lungime totală de 11,643 kilometri. La 29 decembrie 2017 s-a semnat un acord de încetare a contractului de execuție. La 15 august 2017, antreprenorul general a comunicat, în urma unei expertize tehnico-economice realizate, că valoarea lucrărilor este cu 57% mai mare decât se stabilise inițial. Conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) a anunțat, în data de 22 mai a.c., printr-un comunicat de presă, că a elaborat și depus, în calitate de solicitant, aplicația de finanțare pentru proiectul “Varianta de Ocolire Târgu-Mureș”, pentru obținerea de finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 1 - Îmbunătățirea mobilității prin dezvoltarea rețelei TEN-T și a metroului, Componenta 1, Obiectiv Specific 1.1 - Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere - proiecte noi de investiții, Operațiunea - Creșterea mobilității pe rețeaua rutieră TEN-T centrală. Proiectul prevede construirea până în 2020 a 11,643 kilometri de variantă de ocolire, cinci poduri, două pasaje, un viaduct, două intersecții giratorii și două parcări. Valoarea totală a proiectului este de 432.328.181 lei (inclusiv TVA), din care 75% contribuția Uniunii Europene din Fondul de Coeziune (260.808.941,8 lei), 25% contribuția proprie (86.936.313,9 lei) și 84.581.925 lei TVA.

 

Lasă un comentariu